joi, 26 martie 2009

"Am o scarba organica de Claudiu Bleont..."

Eu sunt din acele personaje care se trezesc intr-o dimineata cu o replica in gand si incearca sa-si aduca aminte unde au auzit-o si ce inseamna... sau care pur si simplu raman cu o replica in gand stiind ca ar trebui sa faca ceva cu ea, sa reactioneze, dar intocmai ca la codul rutier prioritatea e stabilita de politist, semafor si apoi de semenele de circulatie...

Replica de mai sus am auzit-o prima data la spectacolul "Mincinosul" de Carlo Goldoni din 11 martie. Era spusa de o voce de barbat, nici foarte cult, nici prea necioplit. Mi-am facut un obicei din a nu intoarce capul sa-mi fixez vecinii, intrucat am pretentia ca as fi o persoana civilizata. De la un timp incoace nici macar nu mai incerc sa-mi imaginez oamenii; realitatea se dovedeste prea ades mult peste asteptari. Si totusi dupa o miscare surprinsa cu coada ochiului si dupa inaltimea de la care parea a veni vocea ar fi trebuit sa fie un tip inalt... si uscativ. Nu stiu de ce, dar nu reusesc niciodata sa asociez tipii inalti cu obezitatea. E ca si cum as avea impresia ca acesti indivizi se scoala de la masa vesnic nemancati...

Cand l-am auzit pe "vecinul" meu de sala pronuntand in lehamite "Am o sila organica de Claudiu Bleont...", de parca Claudiu Bleont era numele unui purgativ, mi-a revenit in minte o idee a lui Peter Brooke, pe care am citit-o cand eram inca eleva... ca la teatru trebuie sa vii cu sufletul limpede, fara idei preconcepute. M-am gandit ca vecinul meu nu se va bucura prea mult de piesa ce va urma, tocmai pentru ca a adus cu el de acasa tocmai aceasta idee preconceputa. Nu l-am vazut dupa spectacol sa-l intreb, dar recunosc ca asa cum am spus si in postarea precedenta, montarea lui Toma Enache a lasat asupra mea impresii contradictorii. In mod absolut ciudat, lucrurile au parut sa capete forma cateva zile mai tarziu cand am vazut o montare pentru televiziune a piesei "D'ale carnavalului" cu Claudiu Bleont in rolul lui Nae Girimea. "Vecinul" meu de sala avea dreptate. Claudiu Bleont imi provoaca o scarba organica... Dar nu o scarba organica fata de Claudiu Bleont, asa cum nu am nici fata de Octavian Cotescu si Victor Rebengiuc in "O scrisoarea pierduta" sau chiar mai de curand fata de regretatul Stefan Iordache sau Mircea Diaconu in "Ticalosii"... Am o scarba organica de personaje ca Lelio sau Nae Girimea, sau fata de Catavenci si politicieni corupti... Si daca am acest sentiment inseamna ca cel putin in aceste roluri actorii a facut partituri reusite si poate chiar mai mult decat atat inseamna ca daca "vecinului" meu de sala si mie ne-au repugnat asemenea personaje poate au repugnat si altora si poate vor fi pe cale de disparitie... sau poate nu... Si mai inseamna ca mesajul unei intregi echipe de actori, regizori, scenaristi si alti profesionisti ai scenei, a fost bine "transmis" si "receptionat"... Va multumesc...

Pacat ca sentimentul de "scarba organica" nu poate functiona ca arma impotriva ipocriziei, lacomiei, lasitatii, demagogiei si altor vicii care se pare ca infloresc aici in aceasta tara, ce pare inca un bazar al Stambulului...

miercuri, 11 martie 2009

Cronica "Mincinosului" - Impresii proaspete

Astazi la Ploiesti s-a jucat "Mincinosul" de Carlo Goldoni, in regia lui Toma Enache. O punere in scena care socheaza si care evident asta si intentioneaza. Stateam in sala gandindu-ma ca am facut o greseala, ca aceasta seara nu este cu nimic mai buna decat una petrecuta in fata televizorului si parca in acel moment o cu totul alta lume mi s-a deschis in fata ochilor. Atunci, cu aceasta optica inversata, am realizat ca nu exista scapare de lumea din jurul nostru si ca aceasta piesa este o satira, iar montarea lui Toma Enache surpinde foarte bine acest aspect. Privita din acest unghi piesa este mai degraba un "asa nu". Este un "nu" la adresa ipocriziei, minciunii, falsitatii... dar aceasta este piesa lui Goldoni. Care este montarea lui Toma Enache? Un "nu" la adresa acestei societati care sub umbrela democratiei crede ca totul e premis.

Din nefericire, piesa m-a socat si prin prezenta copiilor de varsta scolara in sala. Nu sunt o puritana si nici nu ma ascund dupa educatia mea stricta care m-a facut un vajnic reprezentant al societatii, dar uneori e mai bine sa inveti sa mergi inainte de a invata sa alergi. Si aceasta montare nu te invata deloc sa mergi. Aceasta montare nu se deosebeste foarte mult de filmele pe care le vedem la televizor . Este o montare in care sexul este omniprezent, ca de altfel in orice comedie, trilogie, drama sau chiar documentar tv.

Cu toate obiectiile de mai sus, este o montare care merita vazuta, care atinge cu curaj teme din viata politica romaneasca, din "mondenismul" nostru post-revolutionar, o montare care te invita sa pleci, dar te atrage sa stai. Textul este modelat de asa natura incat abordeaza chiar si tema crizei, femeile si barbatii se dezbraca, fac sex, mint, se amagesc, se fac promisiuni care nu se respecta... vi se pare cunoscut? Pentru mine insa este genul de spectacol pe care l-as fi urmarit la tv cu un grup de prieteni in timp ce mancam floricele si faceam comentarii sordide fara ca actorii de pe scena sa ma auda... Poate ca de aceea am si considerat ca este genul de spectacol "asa nu". Un pic pe principiul "sa faci ce zice popa, nu e face popa"... iar eu in sala aia eram un fel de popa... si popa zice: "asa nu"... Dar ar fi bine sa vedeti de ce nu si apoi sa trageti propria dvs concluzie...

miercuri, 4 martie 2009

Nimic nu ne desparte de perfectiune

"Nimic nu ne desparte de adevarul absolut, dar etern ne va desparti o limita."
Titu Maiorescu

Ma uit tot mai des la lumea din jurul meu si la - ca sa folosesc un termen modern - "questul" ei pentru absolut, un absolut tradus in perfectiune, dar nu perfectiunea care ne lipseste, nu completarea ci posesia. Traim intr-o lume atat de tehnologizata in care luam totul de-a gata incat suntem absolut incapabili sa mai cream ceva. Am auzit tot mai des ca in materia de literatura s-a scris tot ce se putea scrie. Minunat, haideti sa punem un robot sa le reproduca, pentru ca daca s-a scris tot conform legilor nescrise ale stiintei avem toate informatiile necesare sa construim ceva nou. Dar oare chiar s-a scris tot?
Ma uit la oameni cum alearga dupa sluja perfecta, cu zeci de beneficii, care vine cu masina perfecta, mobilul perfect, casa perfecta, sotia perfecta, copiii perfecti, in cazul ideal exact in aceasta ordine...
Fizica ne-a invatat ca mediul ideal in care se aplica toate legile fizicii, fara exceptie, este vidul... mediul in care noi murim... atat de aproape de perfectiune si totusi atat de despartiti de ea.
Suntem imperfecti din nefericire si asta ne face atat de unici, asta ne face sa ne cautam perechea, sa cautam prietenia celor din jur, sa vrem copii. Altfel am putea sa construim roboti. Uneori am impresia ca traiesc in acest film SF hidos in care oamenii nu se inmultesc decat cu scopul de a construi omul perfect, care va fi un robot...
Am ajuns sa traim dupa un algoritm bine stabilit. Programul nostru face doar bucle:
1)START
2)O noua viata
3)IF bun THEN multa educatie AND munca
4)IF not bun THEN munca
5)IF not bun la munca THEN concediat cauta alta munca
6)IF bun la munca THEN beneficii
7)IF bun la munca dar fara beneficii THEN cauta alta munca
8)IF munca cu beneficii frumoase THEN mai multa munca
9)IF multa munca THEN singur
10)IF nu foarte multa munca dar beneficii THEN casatorie
11)IF casatorie frumoasa THEN copii
12)IF copii THEN educatie
13)IF educatie THEN bani
14)IF bani THEN multa munca
15)IF casatorie naspa THEN multa munca
16)IF multa munca THEN divort
17)IF divort THEN GO TO 9

... si asta tot poate continua pana dai singur sau da altcineva Ctrl+Alt+Delete...
Nu mai avem creativitatea de a ne rezolva problemele, suntem independenti, ne casatorim, divortam, facem copii, muncim. Nu incercam sa iesim din bucla. Avem sisteme de legi, de standarde si regulamente, care ne aliniaza si dupa care traim si uitam adesea ca viata particulara este singura noastra paleta de creatie, singurul loc unde avem dreptul sa traim si ca toate acele bucle cu multa munca sunt ca sa ne bucuram de putinul timp liber asa cum dorim... Singurul lucru pe care nu-l stim in viata asta e ce se intampla dupa Ctrl+Alt+Delete... In rest stim absolut orice, stim fiecare consecinta a actelor noastre si uneori ne incapatanam sa gresim in numele copiilor nostri si pentru ei. Am uitat sa fim oameni, sa traim, sa avem un pic de libertate si fericire, am uitat ca nimeni nu a putut sa gaseasca perfectiunea pentru ca ea nu poate fi programata, nu poate fi prinsa intre doua instructiuni si coduri binare, e langa noi in masura in care putem s-o gasim...