marți, 20 ianuarie 2009

toti suntem putini luati...





... sa-mi explice si mie cineva... ca nu mai inteleg nimic... singurul lucru care-mi vine-mi minte e o melodie de la Pasarea Colibri: "hai sa ne avem ca frati/ toti suntem putini luati"...

11 martie 2009 http://teatru.weblog.ro/
Am descoperit ca e de faptul e spectacol de la Teatrul Foarte Mic... se pare ca lucrurile nu sunt totusi ce pareau a fi... desi arata ciudat... curiozitatea ma face sa vreau sa vad la ce se refera acest spectacol: la trecut, prezent sau viitor?... o sa va spun cand voi sti...

joi, 8 ianuarie 2009

am inceput tot mai des sa gandesc...

In ultima vreme gandesc... Simt deja zambetele ironice strapungandu-ma in ceafa: "Nu, zau?". Dintr-un motiv sau altul pare ca ceea ce se intampla in lume nu ma mai atinge. Intr-un fel e trist pentru ca nu pot trai singura in cubul meu de cristal. Pe de alta parte simt ca ar trebui sa am dintr-o data acel plus imens de energie care sa ma propulseze spre cele mai marete si inimaginabile idealuri. Dar in realitate nu ma gandesc decat la scopuri marunte: la fericirea mea, la rasarit, la locuri exotice de vacanta, la ambitii marunte... Sunt la fel ca toata lumea, vreau mereu sa visez si am mereu senzatia ca eu nu sunt decat o veriga din lantul care va genera acel unic, minunat si genial urmas, care ar trebui sa ne faca pe toti stramosii lui mandrii de rezultatele cumulate ale muncii noastre... SImt mereu plafonarea ca pe un sentiment apasator si in cazul meu inutil. Ma gandesc la atatia parinti care au facut la fel si au imbatranit cu frustrarea ca se vor implini prin copilul lor, parinti care si-au dirijat copilul spre implinirea vietii si care l-au condamnat sa traiasca - poate - in aceeasi cochilie de speranta frustrata a lui "copilul meu va fi altfel"... Se spune ca generozitatea incepe acasa... si frustrarea tot acolo se termina. Unde incepe generozitatea ia sfarsit frustrarea. Nimic din ceea ce realizam pe acest pamant in materie de bunuri materiale nu ne va aduce bucurie cum ne poate aduce implinirea viselor. Daca Anghel Saligny ar fi trait azi probabil ca ar fi fost tare nefericit ca podul peste Dunare nu mai exista... sau poate ar fi fost fericit, cine stie?...
Asa ca, in ultima vreme ma gandesc... ma gandesc ca dincolo de clisee si zicale singura adevarata e clipa prezenta... Trecutul il stii si nu-l mai poti modifica, viitorul e incert. Daca viitorul meu ar depinde numai de mine as fi oriunde in alta parte decat in acest punct unde ma aflu acum... Din nefericire viitorul este o ecuatie complexa intre multe, mult prea multe vieti, cu infinite ramificatii... Totusi un pas inainte este sa ai un pic din curajul leului (si nu moneda) si din mintea sperietorii, ca sa iti urmezi visele cat mai aproape lasand pe genialul urmas sa-si construiasca nestingherit destinul. Si poate atunci oamenii eliberati de unele constrangeri vor putea sa construiasca intr-adevar viitorul...

una calda... una rece

***

Hei, eu vreau ca sa te strig-

Nu te-aud ca-mi este frig...
Ia o suta de Cinzeaca-
Luat deja ca sa ma dreaga-
Ia si una de coniac...
As lua ca imi este drag
Insa il pazeste-un drac
Si nu pot sa ma apropii
Ca imi cere ganduri proprii-
Da-i acolo un gand sau doua-
Nu pot, c-or sa faca oua...
Gandurile-mi sunt gestante
In curand vor naste toate,
Si eu sunt din neam divin
Ma hranesc numai cu vin-
Eu as vrea sa-ti spun o vorba-
Ce pacat ca nu e vodka-
Are gust de whiskey vechi-
Susura bine-n urechi...
Hei, imi masori si paharul?
De ce vorbesc cu avarul?

Stai, eu strig in urma lui,
dar s-a dus al dracului...

Jocul de-a viata
(16.07.2008)

Imi calc pe urme...
O suta de pasi in pantofii alteia...
prin aceleasi noroaie adanci si intunecate
aceleasi mocirle de suferinta si tacere...
Ma opresc la pasul nouazeci si nou
cu sentimentul inefabil ca nu exista sfarsit...
nu simt decat teama ca nu e ultimul pas...
ma sperie necunoscutul cu fantomele lui...
ma sperie orice nu pot controla sau decide...
undeva in spatele meu dumnezeu ma irnoizeaza
manipuleaza din umbra fiecare situatie
sunt prima papusa cu personalitate...
prima papusa aroganta cu personalitate,
imi explica amuzata divinitatea...

duminică, 4 ianuarie 2009

egocentrism...

fara comentarii

PUNCT DE SPRIJIN

Ma ghemuiesc in tacerea primului sunet
chiar langa ultimul zambet orb
pe care l-am primit drept caritate
de la unul din cei care aveau deja prea multe...

Ii compatimesc pe cei in nevoie
egoista in bunastarea mea de lacrimi
varsate sub un acoperis cu patru pereti
unde nu prea intra soarele...

Sunt una din acele snoabe intelectuale
care-si analizeaza prea mult gandurile
ca sa le mai poata transforma in emotii
si au inima si suflet doar ca organe...

Uneori transced catre o forma superioara de viata
si ma eterizez ca primul lucru care-mi trece prin minte
si tot mai des in ultima vreme aud tacerea
ca pe adevarul absolut, irefutabil si monumental...

Nu ma mai raportez la lume
ci raportez lumea la mine
ca fiind unica certitudine
din aerul ce ma inconjoara...

4 ianuarie 2009

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

cliseul societatii de consum...

sunt produsul propriei mele fantezii... si aici nu e nimic neadevarat... toti suntem... in mai mare sau mai mica masura.. probabil ca va intrebati daca sunteti si voi produsul fanteziei mele? probabil ca da, va voi raspunde dupa atata culturalizare cu filme americane supertehnologizate si superpsihologizate... dar daca as lasa la o parte tot ce am vazut si am auzit in ultimii 20 de ani, atunci ma tem ca nici eu, nici voi, nu suntem produsi de nici o fantezie, fie ea rea sau buna... suntem in cea mai mare parte efectele secundare ale societatii de consum... alt cliseu pe care il auzim tot timpul. ce naiba e societatea de consum? noi suntem societatea de consum. minunat, tocmai am ajuns la concluzia ca am evoluat catre canibalism. pentru mine nu e mare problema: oricum incerc sa ma abtin sa mai mananc carne de ceva timp ca sa-mi mentin silueta. dar in locul vostru m-as feri daca as avea numele morcov, rosie sau castravete. acum, daca stau sa ma gandesc bine ultima data cand am verificat numele meu era roxana, care in persana inseamna zori de zi. cu alte cuvinte societatea asta de consum se hraneste cu aer de la mine. dar pana la urma cat aer sa dau si eu? asta deja e exploatare: eu mereu aer proaspat si in schimb ma aleg cu tot felul de nume de flori, de pietre si zeitati mitologice grecesti. iar daca vreau legume trebuie sa ma duc tot la piata. cred ca e timpul sa mai schimbam un pic forma de guvernamant, zic eu... sa lasam de-o parte canibalismul si iobagia la biroul firmei, sa ne emancipam si sa mai vedem si dincolo de lanturi... ca doar n-om trai o vesnicie...

ganduri despre trecut

Uneori scot cadavrele din dulap (eu nu ma incurc cu schelete, nu am rabdare pana la acea faza de productie?! :D). Chiar daca mi-am pierdut din verva mea obisnuita sper ca ma veti lua si asa romantica, nostalgica. Dar stati linistiti: incep luni munca... imi revine muza... haosul cotidian...

Bocet de Craciun


Pierduti la poarta sufletului
ingerii se intorc timizi in Rai
unde asteapta cuminti
primele raze de soare care-mi incalzesc
pleoapele inghetate de roua
si topesc de pe gene bruma...

Prima zbatere de lumina
aduce un suspin de fericire
ca si cum as fi uitat cum e sa fii vie
sa respiri aer si nu pulbere de stele
sa te ude ploaia
si sa te inconjoare mirosul florilor...

Ma trezesc intr-o lume straina
in care nu exista fericire
si nu se daruiesc decat cuvinte
potrivite prea mult in causul sufletului
ca sa mai incalzeasca inimi...

Este prea mult de la ultimul Craciun
la care am daruit ceva
sec de atata tacere
sufletul isi taraste agonia pe scarile lumii
coborand in tacere spre Iad...

25 decembrie 2008

Pagina de jurnal

Rup din mine bucati ca sa-ti dau tie
sa te indestulezi cu carne de om
sa-i simti gustul de sare topindu-se in gura
si sa nu poti uita vreodata ca eu traiesc
ca m-a-nghitit rechinul din tine
bucata cu bucata, inima intai,
ca si cum ar fi fost primul si cel mai gustos
dintre organele ce zaceau in cavitate.
Si mi-a marturisit cu gura plina de satisfactie
c-ar fi-nceput cu sufletul de l-ar fi putut gasi
daca nu i-as fi schimbat in fiecare zi locul
in alt borcan cu azot lichid, ca sa inghete,
sa prinda si el acolo un pic de nemurire,
macar el, daca eu nu pot.
Si-n plus nu-i placea creierul meu
ca nu era rotund ca o nuca de cocos
ci mai degraba ridat ca un mar putred-
si nici macar nu eram atat de batrana
cat pentru a fi gaunoasa si cenusie pe dinauntru-
Ba chiar aratam apetisanta pe dinafara,
mi-a spus el dupa ce si-a lins degetele cu multumire
si-a platit un bacsis gras chelnerului
ca l-a servit cu un castronel de apa de maini
cum nu se face in alte locuri mai sordide
unde sa frangi inimi e un delict
si nu te poti spala pe maini atat de usor.

13 martie 1999

Regret

Imi arunc sentimentele
ca pe niste poveri inutile
ca pe aerul care m-apasa
Sunt de gheata si piatra
inutila metafora a vreunui ucenic
al carui zbor celebru
s-a oprit din nou prea devreme
nu sufar decat batjocura
si regretul a ceea ce-ar fi putut fi
Imi caut in amintire imaginea formei perfecte
prima alunecare molcoma a curbei
ovalul senin al fetei
colturile lungi ale ochilor
muschiul lung barbatesc al piciorului
indoitura palmei pe san
fiorul... fiorul tacut al primului sarut...

Se sparge in cioburi imaginea perfecta
nu mai am sentimente de care sa fug
si ucenicul meu a lasat inutile adaosuri
pe statuia din a carei marmura imperfecta
nu va putea sa rasara vreodata
luciul de alabastru al zeitelor antice...

23 februarie 2002


Mi-e dor...

Mi-e dor de nepasarea in care ne-adanceam
Indiferenti la lume dar si la soarta noastra-
Mi-e dor de fericirea cu care ne traiam
Din doua carti eterne o singura prefata...

Mi-e dor de agonia in care asteptam
Sa vina noaptea-adanca dintr-un senin de zi,
De vocea ta cea calda, de zambetu-ti pe fata,
De lungile minute cand te stiam ca vii...

Si nu mi-e dor de multe caci tot a fost prea scurt-
Ne-am aruncat in lume prea tineri si prea goi-
Si daca simt regretul de-a nu fi fost mai mult
Este pentru ca astazi doar eu mai sunt din noi.

Si in singuratatea care-mi creste sub pleoape,
In noaptea tot mai neagra ca un adanc de mare,
Visez ca tu ma cauti si ma chemi cateodata,
Si stau mereu atenta s-aud a ta chemare.

03 februarie 2008