joi, 26 februarie 2009

sunt sau nu impulsiva?

Am avut tot mai des aceasta discutie in ultima vreme, mi se spune mereu ca sunt prea impulsiva. Probabil ca sunt, dar in mod absolut paradoxal nu simt nevoia sa-mi controlez anumite impulsuri. Ca multi oameni care gandesc prea mult lucrurile si eu las sa iasa la suprafata doar ceea ce nu mai pot tine in interior si atunci explozia genereaza impresia falsa de spontaneitate. Ma gandesc la o fraza kitsch din serialele SF: "Nimic nu e ceea ce pare a fi.", si stau atunci si ma intreb ce este impulsivitatea? Este de bine, este de rau? N-as putea spune, dar din experinta celor - inca prea putini - 30 de ani de viata ai mei, am ajuns la concluzia ca impulsivitatea este o impresie subiectiva pe care un personaj o lasa asupra auditoriului. Este imaginea pe care o vede auditoriul neprevenit. Este exact ca la reprezentarea unei piese de teatru al carei text nu l-ai citit, sau al carei text l-ai citit si ti s-a parut ca prezinta toate caracteristicile unei comedii, dar regizorul a decis sa exploreze latura tragica si grotescul ti-a stricat dintr-o data buna dispozitie.
Problema noastra a oamenilor este ca nu putem fi liniari, nu ne putem incadra in tipare. Asta, intr-un fel, ne face si atat de speciali, dar ne face si imposibili de inteles unii pentru altii. Aici intervine toleranta, cea care diminueaza impulsivitatea. Pacat insa ca toleranta nu este niciodata in cantitate suficienta si ca simtim atat de des nevoia sa fim tolerati, in loc sa fim toleranti. Ma gandesc ca in felul nostru toti suntem impulsivi, mai mult sau mai putin, dar lantul obligatiilor de zi cu zi este un bun efect de toleranta. Si totusi asa cum spunea George Bernard-Shaw, parafrazez: cand condamni un om la moarte te pui intr-o pozitie de inferioritate fata de el... Atunci cand unui om ii raman prea putine de pierdut nu-i mai ramane nici toleranta. Probabil asta este motivul pentru care cavalerii cruciati nu aveau familie, ca sa poata castiga orice batalie doar din impulsul de a invinge.
Iar daca a fi impulsiv inseamna a atinge limita in care nu mai ai nimic de pierdut si orice inceput e posibil, atunci ma fac vinovata de a fi impulsiva...

marți, 17 februarie 2009

"Calul Elenei"...

Din seria: "Barbatii sunt de pe Marte si femeile de pe Venus."

M-am gandit multa vreme cum ar fi cel mai bine sa procedez. Un link intr-un link pare o operatie destul de complicata si totusi simteam cumva impulsul de a-mi face cunoscuta descoperirea si celor cateva prietene cu care imi pierd ore la telefon sau prin supermarket analizand barbatii... asa ca cred ca without further ado poate ar trebui sa-l cititi pe dl Jean Bica povestind de un oarecare Radu si de o oarecare Elena....

http://jeanbica.blogspot.com/2008/10/sa-presupunem-ca-un-tip-pe-nume-radu

Si dupa dupa ce ati citit aceasta fascinanta poveste ati mai revenit la old, silly me, va servesc cu o mica analiza pe text... ca doar m-am priceput tot liceul la asta si mai ales am cumva incriptat in gena asta. Din pacate intre timp formatia mea tehnica mi-a dezvoltat skillsurile statistice in defavoarea celor literare, asa ca ma voi multumi sa remarc cat de pragmatic este Radu ocupand cu lucruri practice cum ar fi transmisie, ulei, garantie, in jur de 20% din povestire, si cat de complex si bine conturat este personajul Elenei, care eclipseaza interlocutorul prin bogatia de sentimente si idei. Si nu ma pot abtine sa nu ma gandesc cum oare ar fi sunat povestea altfel, asa ca va propun ca in cuvinte mai putine sa va ofer o mica povestioara a Radei si Elenului (si sper ca dl. Bica sa nu se simta ofensat sau plagiat)...

Sa spunem ca Rada, ca multe alte femei se supara dintr-un motiv absolut prostesc pe partenerul ei Elenul. E un motiv atat de prostesc, incat nu-i ajunge doar acest motiv ci isi mai aduce aminte si de acum doua saptamani de o mica "discrepanta" si de acum o luna de alta. Elenul nu are foarte mult chef sa faca atata efort de memorie incat sa-si aduca aminte la care din momentele istorice se refera Rada si nefiind o batalie pe calculator la care sa se ofere si puncte decide ca cel mai bine e s-o lase pe Rada sa se linisteasca, ca apoi s-o sune plin de voie buna ca un fluturas.

"Buna", spune Elenul.
"Buna", i se raspunde cu ton plat.
"Ce mai faci?"
"Bine."
"Unde esti?"
"La munca."
"Cum e acolo?"
"Bine."
"La mine e tare frumos."
"Ihi"
"A rasarit soarele."
"Ihi"
"Mi-am luat o placa video noua."
"Ihi"
"Am vazut ceva dragut si pentru tine."
"Bine."
"Esti suparata pe mine?"
"Eu?!", se mira Rada.
"Esti monosilabica."
"Crezi?"
"Da."
"Ti se pare. E un ton normal. Seamana cu al tau."
"Crezi?"
"Ihi"
"Bine."
Tacere.
Elenul: "Am treaba."
Rada: "Bine."
Elenul: "Vorbim."
Rada: "Ihi"

Conversatia telefonica ia sfarsit, in timp ce Rada e ferm convinsa ca Elenul in sfarsit a inteles neajunsurile unei conversatii monosilabice si sarace in sentimente, asa ca ii lasa ceva timp sa asimileze informatia si il resuna.

Rada: "Buna, iubire."
Elenul:"Mda."
Rada: "Ce faci, puiutz?"
Elenul: "P-aici."
Rada: "Esti suparat?"
Elenul: "Nu, dar am mult de munca si te sun eu mai tarziu, da?"
Rada (schimbare de ton): "Dintr-o data ai mult de munca?"
Elenul (iritat): "Chiar am de munca... Te sun eu in cinci minute. Te pup. Pa!"
Inchide...

Si Rada citind despre Elena a inteles ca Elenul depunea tot atata efort muncind cat a depus si Radu sa gaseasca calul Elenei...

joi, 12 februarie 2009

"IMNUL NATIONAL"

" ROMANUL E NASCUT DESTEPT..."

Niciodata nu m-a enervat tara asta atat de tare ca in ultimile doua zile. N-am crezut vreodata ca dupa 30 de ani mai poate sa ma mai surprinda ceva, dar se pare ca ploaia ma surprinde intotdeauna. Atunci creierele romanilor intra la apa, ca altfel ei sunt nascuti tare destepti.

"IN TARA ASTA SUNT 100 DE OAMENI SI 99 ISI CITESC EMAILUL. UNUL MUNCESTE, ALA ESTI TU."

Acesta este crezul universal. Este strofa doi. De fapt fiecare dintre noi crede cu taria chestia asta, uitand (sau poate ca n-au stiut vreodata - or fi generatia scutirilor false sau a lenei perpetuee) - deci uitand ca teoria multimilor ne arata ca in acest caz fiecare dintre noi ne intersectam cu multimea celuilalt. Nu, de fapt noi suntem tare destepti ca sa reiau ideea de la strofa unu si stim tot felul de lucruri, dar mai ales stim ce-ar trebui sa faca vecinul si nu face.

"CAND ESTI LA ROMA, POARTA-TE CA ROMANII."

Strofa trei ne spune in stilul neaos romanesc ca, "capul ce se pleaca sabia nu-l taie", dar si parafrazez 'cu nesimtire el se tot indoaie'. Cand esti la Roma te porti ca romanii, cand esti in State ca americanii. In Romania insa se poarta copiismul. Nu suntem capabili sa decidem care este stilul nostru, trebuie neaparat sa jinduim la ce au altii, ca vorba aia la noi in gradina iarba a fost verde pentru turci, pentru rusi, pentru austrieci, unguri... dar exista si mai verde... ne lasam manipulati de tehnologia americana care ne arata ca daca ei n-au iarba verde o coloreaza pe computer. Si pe urma vin si importa de la noi iarba eco... dar noi inca mai jindium la stralucitoarea iarba colorata...

luni, 9 februarie 2009

Egoism sau instinct de conservare?

Pe masura ce inaintez in viata mi se pare ca ma apropii tot mai mult de un final si ca acest final nu este cel pe care-l doresc, ca nu vine la momentul potrivit si ma simt privata de acea rasplata a celor care n-au facut nimic rau. Imi aduc aminte de vremuri demult trecut cand a face nimic rau nu insemna pur si simplu a nu face nimic, ci a face ceva, cat de putin, dar bun. Erau vremuri cand exista acel impuls de a face bine, cand ma motiva dorinta de a vedea oameni fericiti, vremuri cand credeam cu naivitate ca actiunea se egaleaza cu reactiunea. Cei mai in varsta obisnuiesc sa-mi spuna ca am ajuns prea devreme la aceasta oboseala matura, insa stau si ma gandesc ca toti am ajuns prea devreme aici, ca am avansat tehnologic dincolo de limita imposibilului si tocmai imposibilul este cel care ne pune la incercare. Daca ar fi sa-mi aduc aminte ultima data cand am facut o fapta buna, cand ne-am intalnit prietenii mei si cu mine pentru o cauza nobila, nu-mi vine in minte decat: acum multi ani. Timpul are din nefericire acea dimensiune atemporala a frustrarii in care ne trezim cu totii prinsi. E ca si cum pana acum cineva ne-ar fi amagit cu cele mai frumoase iluzii intr-o padure sublima si ne-a lasat acolo flamanzi si goi. Simt asta in fiecare din cei din generatia mea, independent de criza financiara, foamea mondiala sau razboiul din Irak. Suntem niste oameni pierduti, fara vise si fara sentimente. Ne dorim cele mai noi minuni ale tehnicii, cele mai scumpe automobile, electrocasnice, telefonae, computere... nu mai avem nimic din visele si inocenta tineretii inainte sa implinim varsta majoratului. Traim intr-o lume care invata copiii de clasa intai valoarea banului. A fost de curand in a nu stiu cata reluare filmul "Ziua Independentei" cu Alan Alda. Filmul nu are nici o legatura cu SF-ul cu Will Smith. Este un film in stilul lui Alda, un pamflet la adresa societatii contemporane. Ideea care se repeta pe toata durata filmului este: "ce vor tinerii?". Raspunsul este chiar in finalul filmului: "sex, distrugere si violenta". Pentru asta vin ei la cinematograf, asta e singurul lucru pe care vor sa-l vada. Intotdeauna cand am vazut acest film, m-am autoexclus din aceasta categorie, mai ales ca am vazut filmul prima data dupa ce implinisem 20 de ani. Astazi insa m-am surprins fugind de comediile romantice cu sfarsit siropos si ireal, acel sfarsit de "au trait fericiti pana la adanci batraneti", si refugiindu-ma in "Minti criminale", pe AXN, la un episod care mustea de sex, distrugere si violenta. Inainte fugeam tocmai de aceste mizerii ale vietii, astazi le caut. Si mai ales cu cata detasare urmaresc acaesat actiune sinistra si cu cata ipocrizie ma uit tocmai la acest serial, eu care desi sufar cand vad oamenii cersind pe strada rupti de frig si foame, fug de ei de teama c-ar putea sa ma prade. Cine sunt eu, cine sunt ei? Cum ar trebui sa se numeasca acest sentiment: egoism sau autoconservare?...

duminică, 8 februarie 2009

... si totusi se invarte...

In mod ciudat am descoperit zilele acestea ca lumea chiar se invarte... si ca se invarte intr-un singur sens, un sens care pentru mine este nefiresc. Ma uit in jurul meu si nu vad decat dorinta de libertate, o dorinta nefireasca si in completa neconcordanta cu ceea ce facem. Dintr-o data actiunile multora din cei din jurul meu mi se pare nefiresti, dar ce ma uimeste cel mai tare este cu cata naturalete ma potrivesc si eu in acest tipar. Imi aduc aminte cu cata sete am ravnit la libertatea de a pleca de acasa, de a nu mai depinde de parinti, cat de mult m-am bucurat de ea... si cat de inselatoare a fost. M-am trezit in cercul vicios al nostru, cei de toate zilele, care ne sacrificam in fiecare zi ca intr-o zi sa... Sa ce?, ma intreb... Eu deja nu mai stiu, sunt mult prea departe de ceea ce vreau sa fiu si ma indepartez tot mai mult fiind convinsa ca intr-o zi voi reusi sa ma intorc... Uit mereu ca totusi lumea se invarte si ca intr-o spirala infinita si eu cu ea...

marți, 3 februarie 2009

Femeia ideala

Cum in ultima vreme am inceput sa am nostalgii de batranete scot de prin caiete vechi tot felul de "chestii" de care uitasem... Unele din scheletele mele din dulapuri au chiar un iz actual... pentru ca eu raman aceeasi romantica incurabila care se afla in fiecare femeie si pe care uneori societatea emancipata uita s-o mai trateze ca pe o fiinta fragila si delicata, purtatoare de frumos.

FEMEIA IDEALA

Ma transformasem in femeia ideala
Asa deodata mai pe seara -
Mi s-a parut a fi ideea buna
Sa-ncerc ca terapie o saptamana
Sa fiu draguta, calda, iubitoare
Si uneori sa fiu mai rabdatoare,
Sa-ncerc sa mai gatesc din cand in cand,
Sa fiu cu-al meu iubit un gand la gand;
Si sa-i ghicesc dorintele secrete
Fara a fi totusi desuete...
Sa nu fiu nici urata, neingrijita,
Dar totusi nici prea mult intinerita
Si sa nu fiu nici prea spirituala
Dar nici prea plana sau banala,
Prin casa tot mereu sa fac curat,
La dansul ma gandesc cum sa-l imbrac
In asa fel incat s-arate bine
Chiar daca nu o face pentru mine,
Caci eu pot sa-l privesc si-ntr-un tricou
Cu fata lui de frumos bibelou -
Si sa nu uit ca la serviciu sa ma duc
Si cand ma-ntorc sa ma ocup de prunc;
Si daca tot avem acelasi nume
Sa-ncerc sa-l reprezint in lume -
Si sa platesc cu banii ce mi-i lasa
Ce mai apare de platit prin casa -
Sa-ncerc sa imi ajunga toti o luna
Si daca nu sa fiu o fata buna
Ca am si eu salar’ ce dumnezeu
Mai pot sa mai pun si de la mine un leu.
Si sa n-avem discutii inutile
El cu baietii are niste zile
Cand se tot intalnesc la o bauta
Mi-a spus de ele asa ca sa fiu muta -
Ca nici nu m-a mintit sau amagit
A fost pe cat se poate de cinstit
Si nu ca altii ce nevasta-si mint
Pe mine el ma tine doar pe-alint -
Si dac-a mai uitat din cand in cand
In prag sa-l vad c-o floare aparand
Sa nu i-o reprosez si sa-l stresez
Mai bine ar fi ca sa-l consiliez
Si chiar de dimineata eu sa-i amintesc
Ca e o ocazie si-astept o floare sa primesc...
Si pan’ la urma ce-mi tot trebui flori
Ajunge cate-un vin de sarbatori
Pe care sa-l bem noi doi impreuna
Alaturi de o masa buna
Pe care s-o pregatesc
Asa cum numai eu stiu sa gatesc
La ce sa mai iesim sa cheltuim
Mai bine stam si ne cocolosim...
Si seara cand ajung intr-un final
Sa ma strecor in patul conjugal
Trebuie sa arat inca frumoasa –
Pasionala, sexy si spumoasa,
Dar totusi nu prea initiata -
Nu tine faza: Zoe, fii barbata!
E bine inocenta sa se simta -
Barbatului ii place sa se minta...
Trebuie sa fiu s-amanta ideala
Fara sa fi facut asta la scoala –
Sa nu ma simt vreodata obosita
De alte lucruri pot fi banuita –
Dar daca el cumva e obosit
Sa-l las sa-si faca somnul linistit,
Sa-l invelesc atent ca pe-un copil,
Sa fiu un inger pazitor docil...
Si dupa cum se vede asa, cu greu,
La un IQ miniscul cum e-al meu
Am reusit sa ma descurc o saptamana
Sa fiu macar asa un pic mai buna
N-am fost eu chiar femeia ideala
Dar cine-ar fi cu-o poezie asa nasoala?

Ploiesti 30.12.2007

duminică, 1 februarie 2009

ma intorc la prima mea dragoste...

M-am trezit in mijlocul crizei financiare dintr-o data ca si cum as fi fost mereu in criza... frustrata de neimpliniri... si m-am intors la prima mea dragoste... la "bibeloul de portelan" al lui Minulescu... si desi poate s-a mai ciobit si mai prafuit sper sa mai fi ramas acolo ceva din lumea acea fantastica a armoniei silabelor...

ODA NETERMINATA


Am intors cuvintele pagina cu pagina
in povestea pe care o stiam
nu puteam lasa s-ajunga-n paragina
lumea pe care-o cladeam...

Nu stiam ce-nseamna sa mori
Imi era straina durerea
Invatam ca oricand poti sa zbori
Daca asta iti era vrerea...

Nu stiam precum un copil
Ce s-ascunde adanc intre randuri
Strabateam cu pasul agil
Lumi-ntregi far-a sta chiar pe ganduri...

Nu stiam ca-mi vei spune sa plec
Pentru ca nu-ti pot aduce alinarea
Iar acum durerea mi-o-nnec
In tumultul ce zbuciuma marea...

Nu stiam ca voi fi vreodata
O silaba din ce e tacerea
Fericirea ca dar iti e data
Doar sa-nveti ce este durerea...

Am intors acum din drum iubirea
e tarziu, s-amurgul a trecut
am vazut in ochi nefericirea
simt cum totul imi este pierdut...

Ploiesti, 25 ianuarie 2009

I miss...

I miss diving with you in the indiference
When the world and our faith was a non-sense
I miss living a life in such a happiness
Like two eternal books with a single preface...

I miss waiting you in so much agony
When the darkest night comes from a clear day
The warmth of your tone and your smile to me
The longest time waiting the moment you will stay...

But I can't miss that much, though it was too brief -
We tried the world to conquer too young and too naive
And if today is only the sorrow and the grief
It is because from ours only I didn't leave.

And in the solitude growing within my sight
In deepest night of torment as a tumultuous sea
I dream that you sometimes are calling from the height
And try to stay attentive to hear you calling me.

Ploiesti, 03.02.2008 tradus 25.01.2009

ce traieste si ce moare...


A plouat mult zilele astea... un fel de renastere... imi vin in minte Sodoma si Gomora... nu mai avem nimic... suntem o lume supertehnologizata sufocata de o criza mai mult sau mai putin reala. Ma uit la cei din jurul meu si nu stiu ce e criza. Fiecare o priveste in felul lui si totusi pana la urma totul se rezuma la bani. Am primit zilele trecute un email de la cineva cu spirala infernala...

Este vorba o carte scrisa in 1880 (sec. XIX, da, nu e o greseala !) si e mai actuala ca oricand. caci vorbeste pana si despre criza la care am ajuns azi...

Etapele SPIRALEI INFERNALE sunt pe scurt urmatoarele:

1.Muncim tot mai multe ore si producem tot mai mult ca sa castigam tot mai mult – asa ni se cere « ideologic » de catre societatea capitalista – ca doar marii industriasi/ patroni au nevoie de oameni « motivati » care sa le produca mai mult, sa se imbogateasca ei mai mult ; lenea nu e buna, din punctul lor de vedere caci nu muncim pentru ei si nu ne inregimentam sa le fie lor bine....
2. Produsele, la un moment dat, nu se mai vand, caci sunt prea multe, piata e saturata, iar oamenii nu mai au bani – salariile oferite de industriasi/ patroni nu sunt suficiente pentru a face fata tentatiei generate de produse ; intervine publicitatea care ne convinge sa cumparam
3. Suntem tentati de publicitate, vrem sa cumparam. muncim mai mult, sa castigam mai mult, sa ne permitem. Multi ne lasam tentati si facem si credite.
4. La un moment dat sunt atat de multe produse pe piata ca nu mai are cine le cumpare – dar spirala infernala continua : ca doar continuam sa muncim mai mult, ca sa ne platim creditele, si...sa consumam mai mult
5. Daca tot sunt dispusi din ce in ce mai multi oameni sa munceasca tot mai mult, de ce sa angajeze patronii 10 oameni in loc de 7, sau chiar 5, ca doar vor munci suficient cei 5 deja angajati, daca sunt bine prinsi in credite si dorinte de consum. Asa apare somajul ! Astfel, tot mai putini oameni muncesc tot mai mult, calitatea produselor/ serviciilor scade, dar nu conteaza pentru patron caci banii vin si asa. In ceea ce priveste somerii – este treaba lor !
6. Creditele sunt din ce in ce mai numeroase si mai mari caci cine intra in cercul lor iese greu
7. La un moment dat piata crapa: locuri de munca, credite, imobiliarul, totul pica.

Ei, noi ne aflam acum in acest al 7-lea moment.
E incredibil, dar acelasi autor ne explica faptul ca daca am munci mai putin fiecare dintre noi, am putea trai toti mai bine, somajul ar scadea - iar nivelul de viata al populatiei s-ar imbunatati. Dar nu ar mai castiga atat de mult patronii.
Parca nu e absurd ce spune omul asta. Si o spunea acum 123 de ani !!!!!!!!!!!! !!!!!!!!

Uitandu-ma la viata de acum, cu totul pe graba, cu mereu prea mult de facut si prea putin timp... parca, parca, as pleca si eu sa mai las si pe altul sa castige... dar ma uit la mastodontul din fata blocului pe care il numesc cu duiosie masinuta mea, desi in fapt e a bancii, si in loc sa-mi doresc ca orice om normal un copil dupa care sa fiu moarta, trec prin foc si sabie pentru mormanul ala de fiare care ma plimba de acasa la servici si de la servici acasa... Asta e din nefericire unul din lucrurile pe care le-am obtinut la 22 decembrie 1989...

Si parca dintr-o data ma intreb ce traieste si ce moare... Ce a ramas din cea care scria acum 10 ani:

Dorinta

Spune-mi ca simti dorinta
ca pe un cuvant
care nerostit te imbraca
ca pe o nota cu o octava mai jos
decat linistea din tine
ca pe vocea ta cand nu sopteste nimic...

Cu trecerea anilor in fiecare dintre noi se naste un monstru...