duminică, 27 decembrie 2009

Impozitul forfetar sau intrebarea tampita a zilei...

Daca tot s-a aprobat impozitul forfetar pe principiul ca firmele fac evaziune fiscala, de ce nu se desfiinteaza Garda Financiara?

Pentru mine, ca simplu cetatean, este evident ca din moment ce se stie ca exista evaziune fiscala, dar nu poate fi dovedita, inseamna ca fie Garda Financiara e corupta, fie functionarii ei sunt atat de incapabili incat a fost necesara introducerea impozitului forfetar. Sau noi, toti cetatenii Romaniei, suntem fie atat de hoti, fie atat de prosti, incat nu avem curajul sa spunem nimic...

Pe cand bir pe fumul de pe cos?...

vineri, 25 decembrie 2009

M-am saturat de iritari postume


"Se vinde tara la bucata", "Politicienii sunt corputi", "Udrea e blonda" etc.


Am auzit si am vazut prea des atitudinea asta. Daca stau sa ma gandesc bine nici revolutia noastra nu a fost "a noastra". Se vehiculeaza tot mai des ca a fost o actiune a agenturilor straine. De fapt, a devenit mai mult decat un fapt vehiculat, este deja bine stabilit si impamantenit in mintea si inima romanilor. Facuta de agenturi straine cu carne de tun romaneasca... Astia suntem: numai gura e de noi...


Ne agitam, facem spume pe tot felul de bloguri ca ala si alalt fura, dar cati dintre noi ne dam si identitatea, cati spunem ce avem de spus in fata. Multi se pitesc dupa familie si responsabilitatea fata de ea, dar cati mai avem familii, pentru ca mai nou rata divorturilor o depaseste pe cea a casatoriilor. Suntem ipocriti, nu buni, dragii mei. Suntem lasi. Si asta ne face sa avem un Craciun linistit... si ATAT.

duminică, 1 noiembrie 2009

Ce inseamna "neconditionat"?

Ne-am invatat prea mult si prea des cu acest termen de parca ar fi unul din drepturile garantate prin constitutie: incredere neconditionata, dragoste neconditionata, totul trebuie sa vina neconditionat. Americanii au un alt termen care este mult mai realist pentru "neconditionat": "for granted". Desi exista si la ei termenul "unconditional", ei folosesc acest "for granted", care inseamna mai degraba un drept cuvenit, dar nedobandit. Si ceea ce e mai interesant este ca odata cu acest drept cuvenit vin si obligatiile, spre deosebire de atat de prozaicul nostru "neconditionat", care presupune un fel de privilegiu regal sau dumnezeiesc. "For granted" nu inseamna ca nu poti pierde dreptul cuvenit, si cel mai adesea se foloseste peiorativ insemnand o presupunere eronata a dreptului cuvenit. "You took it for granted" inseamna "Ai crezut ca ti se cuvine", dar implicit inseamna ca de fapt nu e asa. In acelasi fel ar trebui sa fie si "neconditionat" pentru noi, ceva ce se poate obtine usor si mentine greu. De unde atata dragoste si incredere neconditionata? Viata e prea scurta pentru asa ceva si noi prea putini cei care traim suficient de mult sa ne bucuram de ea. Ar trebui sa existe intotdeauna conditii, sa existe acel minim care sa te faca fericit. Eu asta cred ca e conditia esentiala a traiului pe acest pamant. Si cine cere "neconditionat" e clar ca ia totul "for granted" si nu va oferi la fel. Uneori cuvintele sunt proprii nostrii inamici, mai ales cand se nasc in prorpiul nostru creier...

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Oglinda lumii

Am ajuns si la 30 de ani... inevitabil si la un moment dat. Ma bucuram de independenta, de toate lucrurile reusite, cand dintr-o data cineva s-a gasit sa-mi spuna - pana la urma - ceea ce era evident: am implinit 30 de ani. Si daca n-am reactionat expunerea a continuat: tu cand te mariti? Norocul meu ca sunt o tipa glumeata si m-a amuzat gluma. Se pare insa ca pe interlocutorul meu l-a enervat si a continuat sa intrebe mereu si mereu pe acelasi ton serios. Astazi, intr-un final, m-am suparat, si eu si interlocutorul. Se pare ca ne-am sters reciproc unul din inima celuilalt si continuam prin a ne ignora. Din nu stiu ce motiv, el si o mare parte din restul lumii cred ca eu cand ma uit in oglinda nu vad o femeie de 30 de ani. Problema mea nu este ca nu o vad, o vad foarte bine, problema mea e ca m-am saturat de oglinda lumii. Am 2 titluri academice terminate, 2 in curs. Am 4 specializari in acelasi domeniu, din care una bilingva. Am 3 specializari distincte pe domenii de activitate diferite, din care una in implementare de ERP. Am propria mea afacere, si chiar daca lucrurile se misca incet, ele merg. Nu am, recunosc, prospecte de casatorie in viitorul apropiat sau pe cineva alaturi. Nu inteleg de unde dezamagirea. Daca pun in balanta ce am cu ce nu am, cred ca bilantul este foarte bun.
Ce as vrea eu sa fac pe viitor? Nu ca ar fi treaba oricarui bagator de seama care se tot uita in oglinda lumii la mine. Vreau sa-mi fac o mica afacere prospera, sa ma marit cu un om pe care sa-l iubesc si care sa ma iubeasca si sa am copii, atati cati se va putea. Nu vreau sa ma marit numai pentru ca, asa cum arata pe un documentar Discovery, niste oameni preistorici cu creierul cat o aluna, trecand printr-o criza de femei, au inventat casatoria. Sau pentru ca femei preistorice cu creierul cat o nuca, au acceptat. Singura dovada de intelepciune pe care ne-o lasa inaintasii este de a ne lasa urme scrise sau de alta natura arheologica (in documentarul respectiv se descoperise un mormant preistoric, in care cuplul era ingropat tinandu-se de mana), pentru ca noi sa le trecem prin filtrul propriilor noastre gandiri si sa invatam din greselile lor. Si daca omul preistoric din documentar a pus pe un alt om preistoric sa-i omoare nevasta dupa moartea lui si s-o ingroape cu el, nu insemna ca si eu ar trebui sa patesc la fel. Si nici daca parinti, unchi, veri si matusi, s-au casatorit, iar nu inseamna ca si eu trebuie, inainte sau dupa 30 de ani.
Am trait 30 de ani mai mult sau mai putin in armonie cu regulile acestei societati si oglinda mea arata o imagine realizata. Nu am de gand sa ma las inghesuita in oglinda lumii la un loc cu toti ceilalti pentru ca sa ajung sa spun la un moment dat ca Eminescu in Scrisoarea I:

"Neputand sa te ajunga, crezi c-or sa vrea sa te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subtire
Care s-o-ncerca s-arate ca n-ai fost vreun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt si dansii... Magulit e fiecare
Ca n-ai fost mai mult ca dansul... Si prostatecele nari
Si le umfla orisicine in savante adunari
Cand de tine se vorbeste. S-a-nteles de mai 'nainte
C-o ironica grimasa sa te laude-n cuvinte
Astfel incaput pe mana a oricui, te va drege,
Rele or zice ca sunt toate cate nu vor intelege...
Dar afara de acestea vor cata vietii tale
Sa-i gasesca pete multe, rautati si mici scandale -
Astea toate te apropie de dansii... Nu lumina
Ce in lume-ai revarsat-o, ci pacatele si vina,
Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt
Intr-un mod fatal legate de o mana de pamant;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult ii vor atrage decat tot ce ai gandit.
"

Pentru mine oglinda lumii are numai acele cateva puncte cand ajunge la convexitate cu oglinda mea, acei cativa oameni care ma asculta, ma inteleg, ma aprecieaza, cei care "nu ma vor drege", trecandu-ma printr-o imagine deformata, corespunzand unei standardizari facuta de o mana de oameni fara imaginatie. Sunt o imagine intr-o varietate de imagini, nici mai buna, nici mai rea. Si continuand tot pe linia lui Eminescu, sunt si eu dintre cei pe care "Deopotriva-i stapaneste raza ta [lunii] si geniul mortii"...

duminică, 16 august 2009

Promiscuitatea - efect secundar al libertatii...

... si nu este singurul, dar asta a fost tema mea de debate cu forurile interioare din ultimii doi ani. Ciudat sa spun asta, nu? Dar se pare ca pe masura ce inaintez in varsta tind sa fac o adevarata teza de doctorat din ceea ce ar putea fi un simplu subiect de barfa de duminica. Pe de alta parte, rafturile librariilor ma incurajeaza cu cele o suta de sortimente de cum sa ai o relatie fericita, cum sa treci peste dezamagiri si similare. Pe urma mai sunt si prietenii, discutii inofensive: "stii ca ala si-a inselat nevasta?" "cu cine?" "cu nevasta lu alalt". Si am lasat pentru la sfarsit forumurile pentru femei unde comenteaza "in draci" barbatii...
Am intrebat o data pe cineva, dupa ce mi se destainuise ca si-a petrecut weekendul cu o femeie maritata, daca lui nu-i e teama ca se va casatori si nevasta lui o sa umble si ea prin vecini. Intai a avut un usor moment de orgoliu si a zis un "nu cred", pe urma cu o resemnare fatidica m-a anuntat ca "ce-o fi, o fi".
La randul meu, mi s-a intamplat sa ies cu un tip despre care am aflat ulterior ca e casatorit si i-am dat papucii in ciuda incercarilor lui de a-mi explica ceva despre o casnicie nefericita. I-am spus ca pentru a-l crede ar trebui sa aud si versiunea ei, si ca oricum exista divortul.
Nu mi-a placut niciodata sa fiu a opta roata de la caruta si nici sa astept sa-mi vina randul. Am invatat ani la rand si mi-am luat titluri universitare tocmai ca sa ajung mai repede in fata. Dar daca e un loc unde cred ca ar trebui sa fiu mereu in fata, fara importanta cate titluri universitare exista in lume, e in inima cuiva important.
De aceea nu voi intelege niciodata aceasta dorinta de " a merge pe langa drum ", aceasta nevoie de altcineva. Mi-am cladit toate relatiile pe incredere, am cultivat increderea tocmai pentru ca nu cred ca exista ceva mai de pret. Si aici ma refer la orice relatie nu numai la cele personale. E foarte greu sa stai langa cineva pe care-l suspectezi tot timpul. Mai mult decat asta, conform principiului actiunii si reactiunii, cu cat vei incerca mai mult sa controlezi viata cuiva cu atat el va deveni mai bun la a eluda acest control.
Si pe urma vine intrebarea pe care mi-am pus-o mereu: oare cei care traiesc promiscuu nu imbatranesc? Nu se gandesc la momentul cand se lasa carnea pe oase, cand se rideaza pielea, cand functiile organismului cedeaza?
Am trecut de la o epoca de restrictii la una de libertate absoluta si acum nu mai stim ce sa facem cu ea. Experimentam orice: sex, alcool, hard rock (ca rock'n'roll nu prea mai e de actualitate), voodoo, culturi religioase obscure. Ne lipsesc criteriile de evaluare, ne lipseste vointa de a ne evidentia, suntem trendy, cool, super si alte adjective care au traducere in limba noastra.
Traim ani la rand unul langa altul, fara sa oficializam o relatie, ca pana la urma ce importanta are o hartie, spune unul dintre noi. Va intreb atunci: daca nu are importanta de ce nu? Daca tot e doar o hartie fara sens? Dar daca prietenii vin si-ti spun ca stai sub papucul iubitei, prima reactie va fi sa-i contrazici si o sa tipi din sufragerie la ea sa va aduca si voua niste bere. E ca si cum s-ar fi inversat toate prioritatile, suntem mai aliniati acum ca niciodata, dar la o societate care este bolnava si care lupta sa se vindece. Uitati-va la toate filmele din exterior sa vedeti ca toate abordeaza unul din subiecte: sex, violenta sau droguri. Americanii promoveaza casatoria, europenii promoveaza chiar si casatoria fara acte. La noi e iubire. Adica un individ sta cu altul, de teama sa nu fie parasit il urmareste ca un soim. Dar nu-i spune lui nimic, ci se duce si se ia de X si de Y, iar cand ajung funia la par si-i spune ceva celalalt explodeaza pentru ca nu a vazut etapele intermediare ci numai boomul final. Am vazut ades tipe care spun: "eu nu vreau sa ma marit." , desi nu gandesc asa. Am abordat si eu fraza asta, dar altfel: "nu vreau sa ma marit acum si nu ma voi marita cu oricine din disperare." Si cred ca si persoanele respective gandesc la fel, dar exprima doar jumatati de masura.
Imi doresc o familie, cineva care sa fie alaturi de mine, care sa imparta cu mine bucuriile si necazurile, si imi doresc copii care sa creasca in aceasta familie si la randul lor sa-si doreasca acelasi lucru. Nu-mi doresc promiscuitate si cinism. Si nici nu-mi doresc sa merg in rand cu regii...

"Daca te vrea multimea, desi n-ai lingusit
Si langa regi tu umbli ca lang-un oarecare,
Daca de rai sau prieteni nu poti sa fii ranit,
Daca nu numai unul, ci toti iti dau crezare.
Daca ajungi sa umpli minutul ce se scurge
Cu saizeci de secunde ce curg in ritmul lor,
Al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau
Dar mai presus de toate vei fi, copile, un OM."
Rudyard Kippling, "Daca"

sâmbătă, 8 august 2009

Frustrometru...

Sunt constienta de faptul ca titlul acestui postari e "bogus" sau un fel de Gerard Depardieu negat de Whoopi Goldberg - pentru cine a vazut filmul "Bogus", dar nu am foarte multe remuscari. De ce? Pentru ca ma simt trendy, e de-ajuns sa deschid televizorul ca o duduie mai mult sau mai putin blonda, fiica din popor de altfel ca si mine, sa-mi mai spuna un cuvant nou. Sau il aud pur si simplu pe strada. Si minunat in democratie e ca orice poate fi brevetat si ca poti da noi intelesuri la orice cata vreme nu a ajuns altul inaintea ta sa-l breveteze. Si daca a ajuns, nici o problema, schimbi 2-3 litere si e ca nou.
Inchizand insa paranteza, sa va explic ce este un frustrometru. Este un instrument care masoara frustrarea, dupa cum bine s-au gandit multi dintre dumneavoastra. Dar eu nu m-am multumit sa ma gandesc doar la atat. Inginerul din mine a simtit nevoia sa-l valideze conform celor mai inalte standarde de calitate. Asa ca am cautat o unitate de masurare: injuratura. E de-ajuns sa numarati injuraturile cuiva ca sa vedeti cata frustrare are in el. Dar si aici sunt injuraturi mai lungi si mai elaborate si injuraturi mai scurte. Deci avem multipli si submultipli de la microinjuratura pana la megainjuratura. Picoinjuratura n-am vazut, dar unele care s-ar incadra la terainjuraturi cred c-as putea gasi. Si ca masuraturile sa fie mai exacte propun ca totusi unitatea de masura in SI sa fie injuratura pe secunda sau inginereste injuratura/secunda. Si incercati sa va imaginati cum e cand dai mai multe terainjuraturi pe secunda... Se strica sigur frustrometrul... Iar la o picoinjuratura pe secunda ar trebui sa faci mai multe masuratori consecutive ca sa fii sigur ca rezultatele sunt exacte. Dar nu va lasati amagiti, niciodata dupa o picoinjuratura nu poate urma altceva decat macar o megainjuratura ca sa se mentina raportul zilnic.
Eu acum sunt la nivel de kiloinjuratura in medie pe secunda, dar cum ma sui la volan cum ridic media la mega. Si n-aveti idee cat ma stradui s-o aduc la mini si s-o tin acolo. Dar nu se poate domnule. Mediul ma provoaca. Si uite asa frustrometrul meu sta numai sus pe scala... Si cand mai vad si oamenii in jurul meu gata sa muste, mai mai ca m-as bate si cu frustrometrul si as depasi terainjuratura pe secunda. Ca poate daca se strica afurisitul asta de frustrometru o sa-mi piara si mie spiritul de competitivitate. Pana atunci insa am promisiuni ferme de la prieteni ca ma inregistreaza macar la volan. Dau niste megainjuraturi de 10 pe scara Richter la originalitate. Obscene nu pot, ca-s pudica.
Eu sunt o doamna, musiu...

joi, 6 august 2009

Despre genul universului

UNIVERSULUI

Te simt ca pe-o povara fara sens
In lungul si tacutul meu non-sens -
Si desi am crezut c-am inteles
Am scris gresit la fiecare vers.

Cand ma priveai adanc cu ochi pierduti
Stateam si te priveam cu-ai mei ochi muti
Si inventam adanc in mintea mea
Povestea compararii cu o stea.

Cand imi zambeai tacut, seducator,
Aveam impresia ca sunt pe-un nor -
Si cand daca-mi vei spune un cuvant
Pana la cer eu ma inalt zburand.

Cand tu radeai ca de o gluma buna
Eu te tineam timida de o mana
Si te simteam divin ca pe un zeu
Regal si maiestuos precum un leu.

Eu te-am facut sa fii divinitate
Sa le stii fara echivoc pe toate
Sa ai raspuns la orice intrebare -
Sa fii iubirea mea cea mare.

Te-am ridicat pe-un piedestal inalt
Aproape de al cerului smarald.
Te-am imbracat in soare si in stele
Perfectiunea visurilor mele.

Si cand am incercat sa te ajung
Erai departe, drumul era lung -
Si am cazut din cer ca un Icar
Far-a gusta al zeilor nectar.


Si ca Atlas eu te-am carat in spate
Din vremuri prea demult uitate
Doar ca n-a fost pedeapsa unui zeu
Ci penitenta ce am vrut-o eu.

Si cand mi-am ridicat privirea spre inalt
Eu am vazut ca il duceam pe celalalt -
Nu pe un zeu sublim, divin si minunat
Ci pe un imperfect barbat.

M-am coborat din acel jug etern
Si m-am pierdut in zilnicul meu tern -
Mai scriu si astazi cate un mic vers
Dar este doar un vers despre-un univers.

Caci universul e de gen neutru
Si-n felul lui patern si hatru
El ne suporta fara gen orbeste
Si-n stilul lui haotic ne iubeste.

Roxana Teodoru
Ploiesti, 6 august 2009

vineri, 26 iunie 2009

Naravuri de Romania

Ma uit de ceva timp in jurul meu la lumea care totusi se invarte si ma intreb fara vreun scop de ce. Din ce motiv toata aceasta agitatie a miscarii cand am devenit tot mai singuri, tot mai retrasi, mai individualisti?
Imi place foarte mult politica cum ca nu poti schimba lumea de unul singur. Fara a fi originala este foarte buna si iti permite sa nu mai vezi uscaturile de padure. De ce am vrea sa schimbam lumea de unul singur? De ce sa nu incepem cu propriile noastre picioare mirositoare?
Era pe vremuri in metrou o companie de educare in privinta igienei (in metrou am vazut-o eu, ca o mai fi fost si prin alte parti). Ti se sugera ca un dus poate sa-ti schimbe foarte mult viata, din nefericire nu-mi mai aduc aminte formularea exacta. Dar ideea era ca un gest simplu care iti schimba tie viata o poate imbunatati si pe cea a celui de alaturi. Dar stau acum si ma gandesc: cati dintre noi vrem intr-adevar sa imbunatatim viata noastra daca asta inseamna s-o imbunatatim si pe a vecinului? Prea putini, va spun eu. Si chiar atunci cand suntem ne lipseste perseverenta de a incerca in ciuda obstacolelor.
Urmaresc de ceva timp blogul lui Huidu de la Carcotashi, www.serbanhuidu.ro . Am remarcat ca la ultimile lui postari trage cateva semnale de alarma referitoare la minunata noastra tara ("Va acuz") sau la minunata capitala ("Despre Bucuresti de la un bucurestean"). Ca multi altii vorbeste, se indigneaza, ridica probleme, unele la care majoritatea nu gasim rezolvare, iar cei care ar trebui s-o faca nici atat. Dar nu la postarile lui ma refer, ci la comentariile primite. Multi sunt de acord cu aceasta atitudine si atat, altii sunt de-a dreptul indignati pentru ca e numai ipocrizie in tara asta. Sincer, eu incep sa ma intreb cine suntem si ce fel de civilizatie vrem. OK, sunt probleme dificile, nu se pot rezolva dupa o zi pe alt, nu poti sa iei 45 de ani de comunism si sa-i faci in 20 intr-un capitalism infloritor. Nu poti insa nici sa ignori totul ca oricum nu exista solutii. Cum de vorbit nu vrem sa vorbim sau vorba lunga saracia omului, ca eu dupa aia fac tot ce vreau si ce stiu, atunci probabil ca au avut dreptate comunistii sa puna mana pe par si sa darame tot sa-si ridice simbolurile lor pe ruine.
Cum ii spuneam la un moment dat si lui Serban Huidu intr-un comentariu "caritatea incepe de acasa". Zicem ca nu facem aia, nu facem ailalta, de vina sunt cei care au construit strazi inguste, care murdaresc tramvaiele, care nu dau amenzi. Nu stiu cati dintre noi sunt constienti ca limba noastra are cele mai multe forme impersonale: "S-a stricat calculatorul", "S-a deschis o noua linie de metrou", " S-a observat ca..." etc. Observatia acestor expresii nu imi apartine si spre rusinea mea nu-mi mai aduc aminte unde am citit-o, dar am considerat-o demna de retinut, cu atat mai mult cu cat vad ca pe zi ce trece aceste expresii se inmultesc. Cine oameni buni strica, deschide, observa? Noi... si in momentul in care vom intelege asta vom incepe sa intelegem si ca trebuie sa ne asumam niste responsabilitati.
"E haos in tara" nu este exprimarea corecta. Eu as zice mai degraba "Avem haos in tara" sau si mai corect "Facem haos in tara". Avem legi la dublu pe care nu le respecta nimeni, comisii care se infiinteaza cu doi-trei ani inainte sa-si inceapa activitatea propriu-zisa, ca sa se acomodeze. Uitati-va numai la cei care trebuiau sa armonizeze legislatia cu cea europeana. Sa nu credeti ca au facut mare lucru: au tradus cateva legi intre 2005 si 2007. In 2007 cand am intrat in Comunitate ni s-au pus Regulamentele Europene in limbi straine pe masa si ni s-a spus: si pe astea trebuie sa le urmati. Dar ei au fost platiti 2 ani pentru a face exact asta, sa gaseasca o solutie sa nu avem un buncar de legi.
Cea mai des incalcata lege in Romania: Codul Rutier. De ce? E aglomeratie, dom'le, nu se poate merge pe cinstite. Autobuzele nu circula bine. Cum vreti oameni buni ca autobuzele sa circule bine cand strazile sunt pline de masini care se baga pe contrasens, intra in intersectie si raman acolo? Cand politistul se face ca nu vede soferul care trece pe rosu, sau care face stanga de pe banda din dreapta? Ati incercat macar sa respectati legile sau culoarea semaforului si nu a mers? Eu nu cred. Si cireasa de pe tort a fost cand am auzit doi politisti discutand ca soferii incalca tot timpul legea si ei n-au ce sa faca. Nu mai au hartie si pixuri la politie? Sau nu mai e obligatorie invatarea scrierii romanesti cu litere latine? Eu nu cred bancul ala ca soferii din strainatate sunt mai civilizati asa din gene. Si stiti de ce? Pentru ca am vazut soferi din Romania in Romania si aceeasi soferi in Europa. Cred ca aerul era de vina, dom'le, ca nu mai stiau sa taie fata, sa dea claxoane, sa forteze intersectii. Si au si ei acolo ore de varf. Doar ca acolo te-a prins te-a taxat, dupa fapta si rasplata. Noi inca mai traim pe vremea caimacanilor. Platim bir pe prostie.
Eu macar am perseverenta de a incerca 90% din timp sa fiu civilizata. 10% e tributul meu acordat acestei tari, pe care sper s-o pot lasa altfel copiilor mei cand ii voi avea.

vineri, 22 mai 2009

Serviciile din Romania sau Va multumim ca ne dati voie sa cumparam de la voi...

Ma simt terbil de rusinata zilele astea de cat de ingrata am putut sa fiu... Intru intr-o banca, si in loc sa spun multumesc, dra functionara, ca v-ati facut mila de mine si m-ati lasat sa-mi depun economiile la dvs, eu ce fac? Ma ratoiesc la dra care-mi spune asa mai de sus - nu e vina ei, ghiseele alea sunt facute precum scaunele de bar - ca nu poate sa ma ajute, sa ma duc in alta parte... eventual undeva unde nu am banii depusi. Dar ce e mai logic decat asta? Elementar, my dear Watson. Ma uit si la altii cum se infurie, e tonic sa vezi ca mai sunt si alti oameni nepriceputi. Bineinteles, ca nu ne bagam unii peste furiile altora, si dra ne aseaza pe fiecare in banca noastra cu un cuvant pe ton ianlt si repezit sau cu dispretul valorii ei de functionar.
Ca si cand nu mi-a ajuns banca, ma duc si la magazin. N-am bani, ca-s la banca unde mi-a dat voie dra sa-i depun, dar nu-i are sa mi-i dea daca vreau sa-i scot si nici nu-i poate transfera, ca e contul deschis la alta filiala (mama, cata logica intr-o propozitie!). Dar intru totusi in magazin. Vanzatoare ma masoara din cap pana in picioare si decide sa ma bage in seama: ce doriti? Eu, ingrata, ii caut nod in papura. Are un ton nu stiu cum si-i spun sec: ma uit. Va rog sa nu atingeti, mi se spune. Realizez acum cata dreptate avea dra... asa niste lucruri frumoase ca de muzeu si le atinge o profana ca mine... Pacat ca atunci m-am infuriat si am iesit declarand: daca mai fac 2 pasi, gasesc 5 ca dvs...
Totusi nu fac aia doi pasi, ci ma sui in masina si ma deplasez la benzinarie pentru o alimentare si un spalat. Vine repede un domn foarte dragut sa ma ajute sa alimentez... sunt deja in extaz... noroc ca nu ma tine mult. Domnul se stramba ca nu am marunt sa-i dau si lui acolo ceva, c-a tinut pompa sa nu cada. Doamne, cat de nesuferita am putut sa fiu! Nici nu stiu cum am dormit in ultimile nopti. Nu-mi ajunge bezina si-l maltratez si pe ala de la spalatorie, care pleaca in timpul programului de spalare. Avea omul treaba, nu-mi ajungea ca mi-a pornit programul? Nu mi-a ajuns ingrata, si in loc sa-i multumesc, ma sui pe masina sa-mi montez antena si-mi dizloc o glezna. Pretenul meu, ala care n-a primit nimic pentru benzina, se uita la mine cum ma contorsionez, si se gandeste ca m-a ajuns pedeapsa divina. Dupa cati am oropsit, era si cazul, nu credeti? Dar diavolul ma pune sa ma duc la seful de statie sa ma plang si ea imi explica la fel de frumos ce draguta a fost ea ca si-a lasat angajatul sa vina sa ma ajute, cand de fapt el trebuia sa lipeasca preturi... Plec sontacaind de la statie, uitandu-ma pe pereti unde scrie tot felul de chestii care nu mai sunt valabile (ce naiba m-a apucat si pe mine sa citesc ce scrie pe pereti ca aia de clasa a II-a, nu stiu). Am ajuns acasa si ma uit la piciorul meu care se umfla in bandajul ud si ma ustura si ma furnica... Ma gandesc ce m-a ajuns pedeapsa divina si asa ca ma apuc sa scriu acest mesaj

sa va multumesc, domnilor comercianti, functionari, angajati, ca sunteti atat de draguti cu noi si ne lasati sa cumparam de la voi, si nu ne dati afara... mai ales cand ne scrantim picioarele pe la voi... ce tupeu pe noi, domle?

sâmbătă, 18 aprilie 2009

Ce mi-as dori eu sa aflu...

Postarea precedenta m-a facut sa doresc aceasta continuare ca o clarificare a concluziilor oarecum dure.

Nu sunt cu nimic mai deosebita decat media si nu-mi doresc lucruri extraordinare. Ca majoritatea oamenilor acestui secol am acces la un volum imens de informatie intr-un timp foarte scurt prin intermediul internetului si chiar a televiziunii. Dar in acelasi timp spatiul de stocare, respectiv creierul, are o capacitate net inferioara serverelor care sustin aceste informatii. Organismul dispune de o energie limitata, care se intinde pe o medie de varsta de 70 de ani, ceea ce inseamna ca nu stii niciodata daca tu esti din cei care scad sau cresc media. As vrea de exemplu sa aflu cum as putea sa cresc media (dar fara acele avertismente care interzic toate lucrurile bune ca fiind daunatoare, respectiv zaharul si grasimile). Mi-ar placea sa aflu noutati legislative, cu conditia ca acestea sa fie documentate. Mi-ar placea sa aflu despre descoperiri stiintifice, cum ar fi fotosinteza artificala sau leacul cancerului sau chiar surse de energie alternativa inepuizabile. Mi-ar placea sa aflu cum traiesc oamenii in alte tari, cum pot sa ajut oamenii saraci, ce masuri educative se iau legate de abuzul de droguri si alcool in randul tinerilor. Mi-ar placea sa pot indrepta nedreptatile, sa pot ajuta oamenii, sa invatam respectul reciproc. Cand eram eleva m-a impresionat foarte mult "Shogun" al lui James Clavel. Filosofia japoneza asupra onoarei era de-a dreptul remarcabila. Exista si a existat mereu o fascinatie aproape patologica a omului pentru imaginativ, dar asta nu inseamna ca imaginativul poate pune stapanire pe orice latura a vietii noastre. Este ca si cum i-am promite unui bolnav de cancer un leac si i-am oferi o sticluta cu apa. Toata aceasta mascarada a informarii rapide si prompte, a informatiilor inedite, a facut ca omul sa fie bombardat intreaga sa viata de lucruri care ii sunt inutile si care il frustreaza pe de o parte prin inadvertenta lor cu dorintele sale si pe de alta prin manipularea lor ca sa atinga anumite corzi sensibile. E prea mult pentru creier, e prea mult pentru organism, e prea putin timp... iar din nefericire filtrul interior este de cele mai multe ori mult prea solicitat. De aceea tindem sa traim putin, sa murim nefericiti si sa realizam uneori prea tarziu ce optica falsa avem...

Ii multumesc lui Gigi Becali...

... ca mi-a stricat Pastele...

Nu ca as fi inteles eu despre ce e vorba, ca pana la urma tot ce-am inteles e ca Gigi Becali a fost arestat cu catuse si va fi tinut in arest... nu am foarte buna idee de ce si pentru ce delict, ca tot ce inteleg din comotia din jurul evenimentului este ca "marele oier" e tare nedreptatit...


Pana acum se facea mare tapaj mare ca scapa nepedepsiti avuti si raii tarii... Se anuntau cazuri ale copiilor de politicieni si oameni de afaceri, care au facut accidente si au scapat ca niste ingerasi. Justitia era un iad. Acum tot justitia e de vina, ca exagereaza... Ziaristii astia sunt puri ca niste magdalene, daca reusiti sa sesizati ironia. As vrea sincer sa spun ca meseria de jurnalist e grea, dificila, ca implica responsabilitate... dar ma uit la ei si sunt marea lor majoritate ca niste babe barfitoare. Suntem 90% oameni normali, mai mult sau mai putin la limita saraciei, tratati ca naiba prin tribunale si de politie, zicem mersi cand scapam de un politist sau de un proces chiar si cand suntem nevinovati, dar ne indignam ca niste mazete cand i se pun catuse lui Gigi... si ascultam toate balbele televiziunilor care prezinta ba ca a fost arestat la ora x, ba la ora x si 30... Si toate astea de Paste? Cred ca daca as face ca la rastignire sa aleg intre Gigi si oricare alt detinut din Romania, sigur nu l-as alege pe acest Baraba...

Asa ca va rog sincer, domnilor jurnalisti, schimbati-va meseria... Menirea voastra nu e sa faceti audienta, ci sa prezentati fapte, sa informati... si sincer mie nu-mi folosesc la nimic informatiile voastre, parca sunt romanele de duzina care ne inundasera imediat dupa revolutie... l-ai citit pe unul si le stii pe toate...
Si daca mai sunteti cei care simtiti ca mine va rog s-o spuneti cu voce tare, poate acoperim zvonul asta ca suntem mari consumatori de cancanuri... Vremea Bizantului decadent a murit...

p.s. oamenii de presa adevarati sa ma scuze pentru aceste randuri acide din care ei sunt SIGUR exclusi...

joi, 26 martie 2009

"Am o scarba organica de Claudiu Bleont..."

Eu sunt din acele personaje care se trezesc intr-o dimineata cu o replica in gand si incearca sa-si aduca aminte unde au auzit-o si ce inseamna... sau care pur si simplu raman cu o replica in gand stiind ca ar trebui sa faca ceva cu ea, sa reactioneze, dar intocmai ca la codul rutier prioritatea e stabilita de politist, semafor si apoi de semenele de circulatie...

Replica de mai sus am auzit-o prima data la spectacolul "Mincinosul" de Carlo Goldoni din 11 martie. Era spusa de o voce de barbat, nici foarte cult, nici prea necioplit. Mi-am facut un obicei din a nu intoarce capul sa-mi fixez vecinii, intrucat am pretentia ca as fi o persoana civilizata. De la un timp incoace nici macar nu mai incerc sa-mi imaginez oamenii; realitatea se dovedeste prea ades mult peste asteptari. Si totusi dupa o miscare surprinsa cu coada ochiului si dupa inaltimea de la care parea a veni vocea ar fi trebuit sa fie un tip inalt... si uscativ. Nu stiu de ce, dar nu reusesc niciodata sa asociez tipii inalti cu obezitatea. E ca si cum as avea impresia ca acesti indivizi se scoala de la masa vesnic nemancati...

Cand l-am auzit pe "vecinul" meu de sala pronuntand in lehamite "Am o sila organica de Claudiu Bleont...", de parca Claudiu Bleont era numele unui purgativ, mi-a revenit in minte o idee a lui Peter Brooke, pe care am citit-o cand eram inca eleva... ca la teatru trebuie sa vii cu sufletul limpede, fara idei preconcepute. M-am gandit ca vecinul meu nu se va bucura prea mult de piesa ce va urma, tocmai pentru ca a adus cu el de acasa tocmai aceasta idee preconceputa. Nu l-am vazut dupa spectacol sa-l intreb, dar recunosc ca asa cum am spus si in postarea precedenta, montarea lui Toma Enache a lasat asupra mea impresii contradictorii. In mod absolut ciudat, lucrurile au parut sa capete forma cateva zile mai tarziu cand am vazut o montare pentru televiziune a piesei "D'ale carnavalului" cu Claudiu Bleont in rolul lui Nae Girimea. "Vecinul" meu de sala avea dreptate. Claudiu Bleont imi provoaca o scarba organica... Dar nu o scarba organica fata de Claudiu Bleont, asa cum nu am nici fata de Octavian Cotescu si Victor Rebengiuc in "O scrisoarea pierduta" sau chiar mai de curand fata de regretatul Stefan Iordache sau Mircea Diaconu in "Ticalosii"... Am o scarba organica de personaje ca Lelio sau Nae Girimea, sau fata de Catavenci si politicieni corupti... Si daca am acest sentiment inseamna ca cel putin in aceste roluri actorii a facut partituri reusite si poate chiar mai mult decat atat inseamna ca daca "vecinului" meu de sala si mie ne-au repugnat asemenea personaje poate au repugnat si altora si poate vor fi pe cale de disparitie... sau poate nu... Si mai inseamna ca mesajul unei intregi echipe de actori, regizori, scenaristi si alti profesionisti ai scenei, a fost bine "transmis" si "receptionat"... Va multumesc...

Pacat ca sentimentul de "scarba organica" nu poate functiona ca arma impotriva ipocriziei, lacomiei, lasitatii, demagogiei si altor vicii care se pare ca infloresc aici in aceasta tara, ce pare inca un bazar al Stambulului...

miercuri, 11 martie 2009

Cronica "Mincinosului" - Impresii proaspete

Astazi la Ploiesti s-a jucat "Mincinosul" de Carlo Goldoni, in regia lui Toma Enache. O punere in scena care socheaza si care evident asta si intentioneaza. Stateam in sala gandindu-ma ca am facut o greseala, ca aceasta seara nu este cu nimic mai buna decat una petrecuta in fata televizorului si parca in acel moment o cu totul alta lume mi s-a deschis in fata ochilor. Atunci, cu aceasta optica inversata, am realizat ca nu exista scapare de lumea din jurul nostru si ca aceasta piesa este o satira, iar montarea lui Toma Enache surpinde foarte bine acest aspect. Privita din acest unghi piesa este mai degraba un "asa nu". Este un "nu" la adresa ipocriziei, minciunii, falsitatii... dar aceasta este piesa lui Goldoni. Care este montarea lui Toma Enache? Un "nu" la adresa acestei societati care sub umbrela democratiei crede ca totul e premis.

Din nefericire, piesa m-a socat si prin prezenta copiilor de varsta scolara in sala. Nu sunt o puritana si nici nu ma ascund dupa educatia mea stricta care m-a facut un vajnic reprezentant al societatii, dar uneori e mai bine sa inveti sa mergi inainte de a invata sa alergi. Si aceasta montare nu te invata deloc sa mergi. Aceasta montare nu se deosebeste foarte mult de filmele pe care le vedem la televizor . Este o montare in care sexul este omniprezent, ca de altfel in orice comedie, trilogie, drama sau chiar documentar tv.

Cu toate obiectiile de mai sus, este o montare care merita vazuta, care atinge cu curaj teme din viata politica romaneasca, din "mondenismul" nostru post-revolutionar, o montare care te invita sa pleci, dar te atrage sa stai. Textul este modelat de asa natura incat abordeaza chiar si tema crizei, femeile si barbatii se dezbraca, fac sex, mint, se amagesc, se fac promisiuni care nu se respecta... vi se pare cunoscut? Pentru mine insa este genul de spectacol pe care l-as fi urmarit la tv cu un grup de prieteni in timp ce mancam floricele si faceam comentarii sordide fara ca actorii de pe scena sa ma auda... Poate ca de aceea am si considerat ca este genul de spectacol "asa nu". Un pic pe principiul "sa faci ce zice popa, nu e face popa"... iar eu in sala aia eram un fel de popa... si popa zice: "asa nu"... Dar ar fi bine sa vedeti de ce nu si apoi sa trageti propria dvs concluzie...

miercuri, 4 martie 2009

Nimic nu ne desparte de perfectiune

"Nimic nu ne desparte de adevarul absolut, dar etern ne va desparti o limita."
Titu Maiorescu

Ma uit tot mai des la lumea din jurul meu si la - ca sa folosesc un termen modern - "questul" ei pentru absolut, un absolut tradus in perfectiune, dar nu perfectiunea care ne lipseste, nu completarea ci posesia. Traim intr-o lume atat de tehnologizata in care luam totul de-a gata incat suntem absolut incapabili sa mai cream ceva. Am auzit tot mai des ca in materia de literatura s-a scris tot ce se putea scrie. Minunat, haideti sa punem un robot sa le reproduca, pentru ca daca s-a scris tot conform legilor nescrise ale stiintei avem toate informatiile necesare sa construim ceva nou. Dar oare chiar s-a scris tot?
Ma uit la oameni cum alearga dupa sluja perfecta, cu zeci de beneficii, care vine cu masina perfecta, mobilul perfect, casa perfecta, sotia perfecta, copiii perfecti, in cazul ideal exact in aceasta ordine...
Fizica ne-a invatat ca mediul ideal in care se aplica toate legile fizicii, fara exceptie, este vidul... mediul in care noi murim... atat de aproape de perfectiune si totusi atat de despartiti de ea.
Suntem imperfecti din nefericire si asta ne face atat de unici, asta ne face sa ne cautam perechea, sa cautam prietenia celor din jur, sa vrem copii. Altfel am putea sa construim roboti. Uneori am impresia ca traiesc in acest film SF hidos in care oamenii nu se inmultesc decat cu scopul de a construi omul perfect, care va fi un robot...
Am ajuns sa traim dupa un algoritm bine stabilit. Programul nostru face doar bucle:
1)START
2)O noua viata
3)IF bun THEN multa educatie AND munca
4)IF not bun THEN munca
5)IF not bun la munca THEN concediat cauta alta munca
6)IF bun la munca THEN beneficii
7)IF bun la munca dar fara beneficii THEN cauta alta munca
8)IF munca cu beneficii frumoase THEN mai multa munca
9)IF multa munca THEN singur
10)IF nu foarte multa munca dar beneficii THEN casatorie
11)IF casatorie frumoasa THEN copii
12)IF copii THEN educatie
13)IF educatie THEN bani
14)IF bani THEN multa munca
15)IF casatorie naspa THEN multa munca
16)IF multa munca THEN divort
17)IF divort THEN GO TO 9

... si asta tot poate continua pana dai singur sau da altcineva Ctrl+Alt+Delete...
Nu mai avem creativitatea de a ne rezolva problemele, suntem independenti, ne casatorim, divortam, facem copii, muncim. Nu incercam sa iesim din bucla. Avem sisteme de legi, de standarde si regulamente, care ne aliniaza si dupa care traim si uitam adesea ca viata particulara este singura noastra paleta de creatie, singurul loc unde avem dreptul sa traim si ca toate acele bucle cu multa munca sunt ca sa ne bucuram de putinul timp liber asa cum dorim... Singurul lucru pe care nu-l stim in viata asta e ce se intampla dupa Ctrl+Alt+Delete... In rest stim absolut orice, stim fiecare consecinta a actelor noastre si uneori ne incapatanam sa gresim in numele copiilor nostri si pentru ei. Am uitat sa fim oameni, sa traim, sa avem un pic de libertate si fericire, am uitat ca nimeni nu a putut sa gaseasca perfectiunea pentru ca ea nu poate fi programata, nu poate fi prinsa intre doua instructiuni si coduri binare, e langa noi in masura in care putem s-o gasim...

joi, 26 februarie 2009

sunt sau nu impulsiva?

Am avut tot mai des aceasta discutie in ultima vreme, mi se spune mereu ca sunt prea impulsiva. Probabil ca sunt, dar in mod absolut paradoxal nu simt nevoia sa-mi controlez anumite impulsuri. Ca multi oameni care gandesc prea mult lucrurile si eu las sa iasa la suprafata doar ceea ce nu mai pot tine in interior si atunci explozia genereaza impresia falsa de spontaneitate. Ma gandesc la o fraza kitsch din serialele SF: "Nimic nu e ceea ce pare a fi.", si stau atunci si ma intreb ce este impulsivitatea? Este de bine, este de rau? N-as putea spune, dar din experinta celor - inca prea putini - 30 de ani de viata ai mei, am ajuns la concluzia ca impulsivitatea este o impresie subiectiva pe care un personaj o lasa asupra auditoriului. Este imaginea pe care o vede auditoriul neprevenit. Este exact ca la reprezentarea unei piese de teatru al carei text nu l-ai citit, sau al carei text l-ai citit si ti s-a parut ca prezinta toate caracteristicile unei comedii, dar regizorul a decis sa exploreze latura tragica si grotescul ti-a stricat dintr-o data buna dispozitie.
Problema noastra a oamenilor este ca nu putem fi liniari, nu ne putem incadra in tipare. Asta, intr-un fel, ne face si atat de speciali, dar ne face si imposibili de inteles unii pentru altii. Aici intervine toleranta, cea care diminueaza impulsivitatea. Pacat insa ca toleranta nu este niciodata in cantitate suficienta si ca simtim atat de des nevoia sa fim tolerati, in loc sa fim toleranti. Ma gandesc ca in felul nostru toti suntem impulsivi, mai mult sau mai putin, dar lantul obligatiilor de zi cu zi este un bun efect de toleranta. Si totusi asa cum spunea George Bernard-Shaw, parafrazez: cand condamni un om la moarte te pui intr-o pozitie de inferioritate fata de el... Atunci cand unui om ii raman prea putine de pierdut nu-i mai ramane nici toleranta. Probabil asta este motivul pentru care cavalerii cruciati nu aveau familie, ca sa poata castiga orice batalie doar din impulsul de a invinge.
Iar daca a fi impulsiv inseamna a atinge limita in care nu mai ai nimic de pierdut si orice inceput e posibil, atunci ma fac vinovata de a fi impulsiva...

marți, 17 februarie 2009

"Calul Elenei"...

Din seria: "Barbatii sunt de pe Marte si femeile de pe Venus."

M-am gandit multa vreme cum ar fi cel mai bine sa procedez. Un link intr-un link pare o operatie destul de complicata si totusi simteam cumva impulsul de a-mi face cunoscuta descoperirea si celor cateva prietene cu care imi pierd ore la telefon sau prin supermarket analizand barbatii... asa ca cred ca without further ado poate ar trebui sa-l cititi pe dl Jean Bica povestind de un oarecare Radu si de o oarecare Elena....

http://jeanbica.blogspot.com/2008/10/sa-presupunem-ca-un-tip-pe-nume-radu

Si dupa dupa ce ati citit aceasta fascinanta poveste ati mai revenit la old, silly me, va servesc cu o mica analiza pe text... ca doar m-am priceput tot liceul la asta si mai ales am cumva incriptat in gena asta. Din pacate intre timp formatia mea tehnica mi-a dezvoltat skillsurile statistice in defavoarea celor literare, asa ca ma voi multumi sa remarc cat de pragmatic este Radu ocupand cu lucruri practice cum ar fi transmisie, ulei, garantie, in jur de 20% din povestire, si cat de complex si bine conturat este personajul Elenei, care eclipseaza interlocutorul prin bogatia de sentimente si idei. Si nu ma pot abtine sa nu ma gandesc cum oare ar fi sunat povestea altfel, asa ca va propun ca in cuvinte mai putine sa va ofer o mica povestioara a Radei si Elenului (si sper ca dl. Bica sa nu se simta ofensat sau plagiat)...

Sa spunem ca Rada, ca multe alte femei se supara dintr-un motiv absolut prostesc pe partenerul ei Elenul. E un motiv atat de prostesc, incat nu-i ajunge doar acest motiv ci isi mai aduce aminte si de acum doua saptamani de o mica "discrepanta" si de acum o luna de alta. Elenul nu are foarte mult chef sa faca atata efort de memorie incat sa-si aduca aminte la care din momentele istorice se refera Rada si nefiind o batalie pe calculator la care sa se ofere si puncte decide ca cel mai bine e s-o lase pe Rada sa se linisteasca, ca apoi s-o sune plin de voie buna ca un fluturas.

"Buna", spune Elenul.
"Buna", i se raspunde cu ton plat.
"Ce mai faci?"
"Bine."
"Unde esti?"
"La munca."
"Cum e acolo?"
"Bine."
"La mine e tare frumos."
"Ihi"
"A rasarit soarele."
"Ihi"
"Mi-am luat o placa video noua."
"Ihi"
"Am vazut ceva dragut si pentru tine."
"Bine."
"Esti suparata pe mine?"
"Eu?!", se mira Rada.
"Esti monosilabica."
"Crezi?"
"Da."
"Ti se pare. E un ton normal. Seamana cu al tau."
"Crezi?"
"Ihi"
"Bine."
Tacere.
Elenul: "Am treaba."
Rada: "Bine."
Elenul: "Vorbim."
Rada: "Ihi"

Conversatia telefonica ia sfarsit, in timp ce Rada e ferm convinsa ca Elenul in sfarsit a inteles neajunsurile unei conversatii monosilabice si sarace in sentimente, asa ca ii lasa ceva timp sa asimileze informatia si il resuna.

Rada: "Buna, iubire."
Elenul:"Mda."
Rada: "Ce faci, puiutz?"
Elenul: "P-aici."
Rada: "Esti suparat?"
Elenul: "Nu, dar am mult de munca si te sun eu mai tarziu, da?"
Rada (schimbare de ton): "Dintr-o data ai mult de munca?"
Elenul (iritat): "Chiar am de munca... Te sun eu in cinci minute. Te pup. Pa!"
Inchide...

Si Rada citind despre Elena a inteles ca Elenul depunea tot atata efort muncind cat a depus si Radu sa gaseasca calul Elenei...

joi, 12 februarie 2009

"IMNUL NATIONAL"

" ROMANUL E NASCUT DESTEPT..."

Niciodata nu m-a enervat tara asta atat de tare ca in ultimile doua zile. N-am crezut vreodata ca dupa 30 de ani mai poate sa ma mai surprinda ceva, dar se pare ca ploaia ma surprinde intotdeauna. Atunci creierele romanilor intra la apa, ca altfel ei sunt nascuti tare destepti.

"IN TARA ASTA SUNT 100 DE OAMENI SI 99 ISI CITESC EMAILUL. UNUL MUNCESTE, ALA ESTI TU."

Acesta este crezul universal. Este strofa doi. De fapt fiecare dintre noi crede cu taria chestia asta, uitand (sau poate ca n-au stiut vreodata - or fi generatia scutirilor false sau a lenei perpetuee) - deci uitand ca teoria multimilor ne arata ca in acest caz fiecare dintre noi ne intersectam cu multimea celuilalt. Nu, de fapt noi suntem tare destepti ca sa reiau ideea de la strofa unu si stim tot felul de lucruri, dar mai ales stim ce-ar trebui sa faca vecinul si nu face.

"CAND ESTI LA ROMA, POARTA-TE CA ROMANII."

Strofa trei ne spune in stilul neaos romanesc ca, "capul ce se pleaca sabia nu-l taie", dar si parafrazez 'cu nesimtire el se tot indoaie'. Cand esti la Roma te porti ca romanii, cand esti in State ca americanii. In Romania insa se poarta copiismul. Nu suntem capabili sa decidem care este stilul nostru, trebuie neaparat sa jinduim la ce au altii, ca vorba aia la noi in gradina iarba a fost verde pentru turci, pentru rusi, pentru austrieci, unguri... dar exista si mai verde... ne lasam manipulati de tehnologia americana care ne arata ca daca ei n-au iarba verde o coloreaza pe computer. Si pe urma vin si importa de la noi iarba eco... dar noi inca mai jindium la stralucitoarea iarba colorata...

luni, 9 februarie 2009

Egoism sau instinct de conservare?

Pe masura ce inaintez in viata mi se pare ca ma apropii tot mai mult de un final si ca acest final nu este cel pe care-l doresc, ca nu vine la momentul potrivit si ma simt privata de acea rasplata a celor care n-au facut nimic rau. Imi aduc aminte de vremuri demult trecut cand a face nimic rau nu insemna pur si simplu a nu face nimic, ci a face ceva, cat de putin, dar bun. Erau vremuri cand exista acel impuls de a face bine, cand ma motiva dorinta de a vedea oameni fericiti, vremuri cand credeam cu naivitate ca actiunea se egaleaza cu reactiunea. Cei mai in varsta obisnuiesc sa-mi spuna ca am ajuns prea devreme la aceasta oboseala matura, insa stau si ma gandesc ca toti am ajuns prea devreme aici, ca am avansat tehnologic dincolo de limita imposibilului si tocmai imposibilul este cel care ne pune la incercare. Daca ar fi sa-mi aduc aminte ultima data cand am facut o fapta buna, cand ne-am intalnit prietenii mei si cu mine pentru o cauza nobila, nu-mi vine in minte decat: acum multi ani. Timpul are din nefericire acea dimensiune atemporala a frustrarii in care ne trezim cu totii prinsi. E ca si cum pana acum cineva ne-ar fi amagit cu cele mai frumoase iluzii intr-o padure sublima si ne-a lasat acolo flamanzi si goi. Simt asta in fiecare din cei din generatia mea, independent de criza financiara, foamea mondiala sau razboiul din Irak. Suntem niste oameni pierduti, fara vise si fara sentimente. Ne dorim cele mai noi minuni ale tehnicii, cele mai scumpe automobile, electrocasnice, telefonae, computere... nu mai avem nimic din visele si inocenta tineretii inainte sa implinim varsta majoratului. Traim intr-o lume care invata copiii de clasa intai valoarea banului. A fost de curand in a nu stiu cata reluare filmul "Ziua Independentei" cu Alan Alda. Filmul nu are nici o legatura cu SF-ul cu Will Smith. Este un film in stilul lui Alda, un pamflet la adresa societatii contemporane. Ideea care se repeta pe toata durata filmului este: "ce vor tinerii?". Raspunsul este chiar in finalul filmului: "sex, distrugere si violenta". Pentru asta vin ei la cinematograf, asta e singurul lucru pe care vor sa-l vada. Intotdeauna cand am vazut acest film, m-am autoexclus din aceasta categorie, mai ales ca am vazut filmul prima data dupa ce implinisem 20 de ani. Astazi insa m-am surprins fugind de comediile romantice cu sfarsit siropos si ireal, acel sfarsit de "au trait fericiti pana la adanci batraneti", si refugiindu-ma in "Minti criminale", pe AXN, la un episod care mustea de sex, distrugere si violenta. Inainte fugeam tocmai de aceste mizerii ale vietii, astazi le caut. Si mai ales cu cata detasare urmaresc acaesat actiune sinistra si cu cata ipocrizie ma uit tocmai la acest serial, eu care desi sufar cand vad oamenii cersind pe strada rupti de frig si foame, fug de ei de teama c-ar putea sa ma prade. Cine sunt eu, cine sunt ei? Cum ar trebui sa se numeasca acest sentiment: egoism sau autoconservare?...

duminică, 8 februarie 2009

... si totusi se invarte...

In mod ciudat am descoperit zilele acestea ca lumea chiar se invarte... si ca se invarte intr-un singur sens, un sens care pentru mine este nefiresc. Ma uit in jurul meu si nu vad decat dorinta de libertate, o dorinta nefireasca si in completa neconcordanta cu ceea ce facem. Dintr-o data actiunile multora din cei din jurul meu mi se pare nefiresti, dar ce ma uimeste cel mai tare este cu cata naturalete ma potrivesc si eu in acest tipar. Imi aduc aminte cu cata sete am ravnit la libertatea de a pleca de acasa, de a nu mai depinde de parinti, cat de mult m-am bucurat de ea... si cat de inselatoare a fost. M-am trezit in cercul vicios al nostru, cei de toate zilele, care ne sacrificam in fiecare zi ca intr-o zi sa... Sa ce?, ma intreb... Eu deja nu mai stiu, sunt mult prea departe de ceea ce vreau sa fiu si ma indepartez tot mai mult fiind convinsa ca intr-o zi voi reusi sa ma intorc... Uit mereu ca totusi lumea se invarte si ca intr-o spirala infinita si eu cu ea...

marți, 3 februarie 2009

Femeia ideala

Cum in ultima vreme am inceput sa am nostalgii de batranete scot de prin caiete vechi tot felul de "chestii" de care uitasem... Unele din scheletele mele din dulapuri au chiar un iz actual... pentru ca eu raman aceeasi romantica incurabila care se afla in fiecare femeie si pe care uneori societatea emancipata uita s-o mai trateze ca pe o fiinta fragila si delicata, purtatoare de frumos.

FEMEIA IDEALA

Ma transformasem in femeia ideala
Asa deodata mai pe seara -
Mi s-a parut a fi ideea buna
Sa-ncerc ca terapie o saptamana
Sa fiu draguta, calda, iubitoare
Si uneori sa fiu mai rabdatoare,
Sa-ncerc sa mai gatesc din cand in cand,
Sa fiu cu-al meu iubit un gand la gand;
Si sa-i ghicesc dorintele secrete
Fara a fi totusi desuete...
Sa nu fiu nici urata, neingrijita,
Dar totusi nici prea mult intinerita
Si sa nu fiu nici prea spirituala
Dar nici prea plana sau banala,
Prin casa tot mereu sa fac curat,
La dansul ma gandesc cum sa-l imbrac
In asa fel incat s-arate bine
Chiar daca nu o face pentru mine,
Caci eu pot sa-l privesc si-ntr-un tricou
Cu fata lui de frumos bibelou -
Si sa nu uit ca la serviciu sa ma duc
Si cand ma-ntorc sa ma ocup de prunc;
Si daca tot avem acelasi nume
Sa-ncerc sa-l reprezint in lume -
Si sa platesc cu banii ce mi-i lasa
Ce mai apare de platit prin casa -
Sa-ncerc sa imi ajunga toti o luna
Si daca nu sa fiu o fata buna
Ca am si eu salar’ ce dumnezeu
Mai pot sa mai pun si de la mine un leu.
Si sa n-avem discutii inutile
El cu baietii are niste zile
Cand se tot intalnesc la o bauta
Mi-a spus de ele asa ca sa fiu muta -
Ca nici nu m-a mintit sau amagit
A fost pe cat se poate de cinstit
Si nu ca altii ce nevasta-si mint
Pe mine el ma tine doar pe-alint -
Si dac-a mai uitat din cand in cand
In prag sa-l vad c-o floare aparand
Sa nu i-o reprosez si sa-l stresez
Mai bine ar fi ca sa-l consiliez
Si chiar de dimineata eu sa-i amintesc
Ca e o ocazie si-astept o floare sa primesc...
Si pan’ la urma ce-mi tot trebui flori
Ajunge cate-un vin de sarbatori
Pe care sa-l bem noi doi impreuna
Alaturi de o masa buna
Pe care s-o pregatesc
Asa cum numai eu stiu sa gatesc
La ce sa mai iesim sa cheltuim
Mai bine stam si ne cocolosim...
Si seara cand ajung intr-un final
Sa ma strecor in patul conjugal
Trebuie sa arat inca frumoasa –
Pasionala, sexy si spumoasa,
Dar totusi nu prea initiata -
Nu tine faza: Zoe, fii barbata!
E bine inocenta sa se simta -
Barbatului ii place sa se minta...
Trebuie sa fiu s-amanta ideala
Fara sa fi facut asta la scoala –
Sa nu ma simt vreodata obosita
De alte lucruri pot fi banuita –
Dar daca el cumva e obosit
Sa-l las sa-si faca somnul linistit,
Sa-l invelesc atent ca pe-un copil,
Sa fiu un inger pazitor docil...
Si dupa cum se vede asa, cu greu,
La un IQ miniscul cum e-al meu
Am reusit sa ma descurc o saptamana
Sa fiu macar asa un pic mai buna
N-am fost eu chiar femeia ideala
Dar cine-ar fi cu-o poezie asa nasoala?

Ploiesti 30.12.2007

duminică, 1 februarie 2009

ma intorc la prima mea dragoste...

M-am trezit in mijlocul crizei financiare dintr-o data ca si cum as fi fost mereu in criza... frustrata de neimpliniri... si m-am intors la prima mea dragoste... la "bibeloul de portelan" al lui Minulescu... si desi poate s-a mai ciobit si mai prafuit sper sa mai fi ramas acolo ceva din lumea acea fantastica a armoniei silabelor...

ODA NETERMINATA


Am intors cuvintele pagina cu pagina
in povestea pe care o stiam
nu puteam lasa s-ajunga-n paragina
lumea pe care-o cladeam...

Nu stiam ce-nseamna sa mori
Imi era straina durerea
Invatam ca oricand poti sa zbori
Daca asta iti era vrerea...

Nu stiam precum un copil
Ce s-ascunde adanc intre randuri
Strabateam cu pasul agil
Lumi-ntregi far-a sta chiar pe ganduri...

Nu stiam ca-mi vei spune sa plec
Pentru ca nu-ti pot aduce alinarea
Iar acum durerea mi-o-nnec
In tumultul ce zbuciuma marea...

Nu stiam ca voi fi vreodata
O silaba din ce e tacerea
Fericirea ca dar iti e data
Doar sa-nveti ce este durerea...

Am intors acum din drum iubirea
e tarziu, s-amurgul a trecut
am vazut in ochi nefericirea
simt cum totul imi este pierdut...

Ploiesti, 25 ianuarie 2009

I miss...

I miss diving with you in the indiference
When the world and our faith was a non-sense
I miss living a life in such a happiness
Like two eternal books with a single preface...

I miss waiting you in so much agony
When the darkest night comes from a clear day
The warmth of your tone and your smile to me
The longest time waiting the moment you will stay...

But I can't miss that much, though it was too brief -
We tried the world to conquer too young and too naive
And if today is only the sorrow and the grief
It is because from ours only I didn't leave.

And in the solitude growing within my sight
In deepest night of torment as a tumultuous sea
I dream that you sometimes are calling from the height
And try to stay attentive to hear you calling me.

Ploiesti, 03.02.2008 tradus 25.01.2009

ce traieste si ce moare...


A plouat mult zilele astea... un fel de renastere... imi vin in minte Sodoma si Gomora... nu mai avem nimic... suntem o lume supertehnologizata sufocata de o criza mai mult sau mai putin reala. Ma uit la cei din jurul meu si nu stiu ce e criza. Fiecare o priveste in felul lui si totusi pana la urma totul se rezuma la bani. Am primit zilele trecute un email de la cineva cu spirala infernala...

Este vorba o carte scrisa in 1880 (sec. XIX, da, nu e o greseala !) si e mai actuala ca oricand. caci vorbeste pana si despre criza la care am ajuns azi...

Etapele SPIRALEI INFERNALE sunt pe scurt urmatoarele:

1.Muncim tot mai multe ore si producem tot mai mult ca sa castigam tot mai mult – asa ni se cere « ideologic » de catre societatea capitalista – ca doar marii industriasi/ patroni au nevoie de oameni « motivati » care sa le produca mai mult, sa se imbogateasca ei mai mult ; lenea nu e buna, din punctul lor de vedere caci nu muncim pentru ei si nu ne inregimentam sa le fie lor bine....
2. Produsele, la un moment dat, nu se mai vand, caci sunt prea multe, piata e saturata, iar oamenii nu mai au bani – salariile oferite de industriasi/ patroni nu sunt suficiente pentru a face fata tentatiei generate de produse ; intervine publicitatea care ne convinge sa cumparam
3. Suntem tentati de publicitate, vrem sa cumparam. muncim mai mult, sa castigam mai mult, sa ne permitem. Multi ne lasam tentati si facem si credite.
4. La un moment dat sunt atat de multe produse pe piata ca nu mai are cine le cumpare – dar spirala infernala continua : ca doar continuam sa muncim mai mult, ca sa ne platim creditele, si...sa consumam mai mult
5. Daca tot sunt dispusi din ce in ce mai multi oameni sa munceasca tot mai mult, de ce sa angajeze patronii 10 oameni in loc de 7, sau chiar 5, ca doar vor munci suficient cei 5 deja angajati, daca sunt bine prinsi in credite si dorinte de consum. Asa apare somajul ! Astfel, tot mai putini oameni muncesc tot mai mult, calitatea produselor/ serviciilor scade, dar nu conteaza pentru patron caci banii vin si asa. In ceea ce priveste somerii – este treaba lor !
6. Creditele sunt din ce in ce mai numeroase si mai mari caci cine intra in cercul lor iese greu
7. La un moment dat piata crapa: locuri de munca, credite, imobiliarul, totul pica.

Ei, noi ne aflam acum in acest al 7-lea moment.
E incredibil, dar acelasi autor ne explica faptul ca daca am munci mai putin fiecare dintre noi, am putea trai toti mai bine, somajul ar scadea - iar nivelul de viata al populatiei s-ar imbunatati. Dar nu ar mai castiga atat de mult patronii.
Parca nu e absurd ce spune omul asta. Si o spunea acum 123 de ani !!!!!!!!!!!! !!!!!!!!

Uitandu-ma la viata de acum, cu totul pe graba, cu mereu prea mult de facut si prea putin timp... parca, parca, as pleca si eu sa mai las si pe altul sa castige... dar ma uit la mastodontul din fata blocului pe care il numesc cu duiosie masinuta mea, desi in fapt e a bancii, si in loc sa-mi doresc ca orice om normal un copil dupa care sa fiu moarta, trec prin foc si sabie pentru mormanul ala de fiare care ma plimba de acasa la servici si de la servici acasa... Asta e din nefericire unul din lucrurile pe care le-am obtinut la 22 decembrie 1989...

Si parca dintr-o data ma intreb ce traieste si ce moare... Ce a ramas din cea care scria acum 10 ani:

Dorinta

Spune-mi ca simti dorinta
ca pe un cuvant
care nerostit te imbraca
ca pe o nota cu o octava mai jos
decat linistea din tine
ca pe vocea ta cand nu sopteste nimic...

Cu trecerea anilor in fiecare dintre noi se naste un monstru...

marți, 20 ianuarie 2009

toti suntem putini luati...





... sa-mi explice si mie cineva... ca nu mai inteleg nimic... singurul lucru care-mi vine-mi minte e o melodie de la Pasarea Colibri: "hai sa ne avem ca frati/ toti suntem putini luati"...

11 martie 2009 http://teatru.weblog.ro/
Am descoperit ca e de faptul e spectacol de la Teatrul Foarte Mic... se pare ca lucrurile nu sunt totusi ce pareau a fi... desi arata ciudat... curiozitatea ma face sa vreau sa vad la ce se refera acest spectacol: la trecut, prezent sau viitor?... o sa va spun cand voi sti...

joi, 8 ianuarie 2009

am inceput tot mai des sa gandesc...

In ultima vreme gandesc... Simt deja zambetele ironice strapungandu-ma in ceafa: "Nu, zau?". Dintr-un motiv sau altul pare ca ceea ce se intampla in lume nu ma mai atinge. Intr-un fel e trist pentru ca nu pot trai singura in cubul meu de cristal. Pe de alta parte simt ca ar trebui sa am dintr-o data acel plus imens de energie care sa ma propulseze spre cele mai marete si inimaginabile idealuri. Dar in realitate nu ma gandesc decat la scopuri marunte: la fericirea mea, la rasarit, la locuri exotice de vacanta, la ambitii marunte... Sunt la fel ca toata lumea, vreau mereu sa visez si am mereu senzatia ca eu nu sunt decat o veriga din lantul care va genera acel unic, minunat si genial urmas, care ar trebui sa ne faca pe toti stramosii lui mandrii de rezultatele cumulate ale muncii noastre... SImt mereu plafonarea ca pe un sentiment apasator si in cazul meu inutil. Ma gandesc la atatia parinti care au facut la fel si au imbatranit cu frustrarea ca se vor implini prin copilul lor, parinti care si-au dirijat copilul spre implinirea vietii si care l-au condamnat sa traiasca - poate - in aceeasi cochilie de speranta frustrata a lui "copilul meu va fi altfel"... Se spune ca generozitatea incepe acasa... si frustrarea tot acolo se termina. Unde incepe generozitatea ia sfarsit frustrarea. Nimic din ceea ce realizam pe acest pamant in materie de bunuri materiale nu ne va aduce bucurie cum ne poate aduce implinirea viselor. Daca Anghel Saligny ar fi trait azi probabil ca ar fi fost tare nefericit ca podul peste Dunare nu mai exista... sau poate ar fi fost fericit, cine stie?...
Asa ca, in ultima vreme ma gandesc... ma gandesc ca dincolo de clisee si zicale singura adevarata e clipa prezenta... Trecutul il stii si nu-l mai poti modifica, viitorul e incert. Daca viitorul meu ar depinde numai de mine as fi oriunde in alta parte decat in acest punct unde ma aflu acum... Din nefericire viitorul este o ecuatie complexa intre multe, mult prea multe vieti, cu infinite ramificatii... Totusi un pas inainte este sa ai un pic din curajul leului (si nu moneda) si din mintea sperietorii, ca sa iti urmezi visele cat mai aproape lasand pe genialul urmas sa-si construiasca nestingherit destinul. Si poate atunci oamenii eliberati de unele constrangeri vor putea sa construiasca intr-adevar viitorul...

una calda... una rece

***

Hei, eu vreau ca sa te strig-

Nu te-aud ca-mi este frig...
Ia o suta de Cinzeaca-
Luat deja ca sa ma dreaga-
Ia si una de coniac...
As lua ca imi este drag
Insa il pazeste-un drac
Si nu pot sa ma apropii
Ca imi cere ganduri proprii-
Da-i acolo un gand sau doua-
Nu pot, c-or sa faca oua...
Gandurile-mi sunt gestante
In curand vor naste toate,
Si eu sunt din neam divin
Ma hranesc numai cu vin-
Eu as vrea sa-ti spun o vorba-
Ce pacat ca nu e vodka-
Are gust de whiskey vechi-
Susura bine-n urechi...
Hei, imi masori si paharul?
De ce vorbesc cu avarul?

Stai, eu strig in urma lui,
dar s-a dus al dracului...

Jocul de-a viata
(16.07.2008)

Imi calc pe urme...
O suta de pasi in pantofii alteia...
prin aceleasi noroaie adanci si intunecate
aceleasi mocirle de suferinta si tacere...
Ma opresc la pasul nouazeci si nou
cu sentimentul inefabil ca nu exista sfarsit...
nu simt decat teama ca nu e ultimul pas...
ma sperie necunoscutul cu fantomele lui...
ma sperie orice nu pot controla sau decide...
undeva in spatele meu dumnezeu ma irnoizeaza
manipuleaza din umbra fiecare situatie
sunt prima papusa cu personalitate...
prima papusa aroganta cu personalitate,
imi explica amuzata divinitatea...

duminică, 4 ianuarie 2009

egocentrism...

fara comentarii

PUNCT DE SPRIJIN

Ma ghemuiesc in tacerea primului sunet
chiar langa ultimul zambet orb
pe care l-am primit drept caritate
de la unul din cei care aveau deja prea multe...

Ii compatimesc pe cei in nevoie
egoista in bunastarea mea de lacrimi
varsate sub un acoperis cu patru pereti
unde nu prea intra soarele...

Sunt una din acele snoabe intelectuale
care-si analizeaza prea mult gandurile
ca sa le mai poata transforma in emotii
si au inima si suflet doar ca organe...

Uneori transced catre o forma superioara de viata
si ma eterizez ca primul lucru care-mi trece prin minte
si tot mai des in ultima vreme aud tacerea
ca pe adevarul absolut, irefutabil si monumental...

Nu ma mai raportez la lume
ci raportez lumea la mine
ca fiind unica certitudine
din aerul ce ma inconjoara...

4 ianuarie 2009

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

cliseul societatii de consum...

sunt produsul propriei mele fantezii... si aici nu e nimic neadevarat... toti suntem... in mai mare sau mai mica masura.. probabil ca va intrebati daca sunteti si voi produsul fanteziei mele? probabil ca da, va voi raspunde dupa atata culturalizare cu filme americane supertehnologizate si superpsihologizate... dar daca as lasa la o parte tot ce am vazut si am auzit in ultimii 20 de ani, atunci ma tem ca nici eu, nici voi, nu suntem produsi de nici o fantezie, fie ea rea sau buna... suntem in cea mai mare parte efectele secundare ale societatii de consum... alt cliseu pe care il auzim tot timpul. ce naiba e societatea de consum? noi suntem societatea de consum. minunat, tocmai am ajuns la concluzia ca am evoluat catre canibalism. pentru mine nu e mare problema: oricum incerc sa ma abtin sa mai mananc carne de ceva timp ca sa-mi mentin silueta. dar in locul vostru m-as feri daca as avea numele morcov, rosie sau castravete. acum, daca stau sa ma gandesc bine ultima data cand am verificat numele meu era roxana, care in persana inseamna zori de zi. cu alte cuvinte societatea asta de consum se hraneste cu aer de la mine. dar pana la urma cat aer sa dau si eu? asta deja e exploatare: eu mereu aer proaspat si in schimb ma aleg cu tot felul de nume de flori, de pietre si zeitati mitologice grecesti. iar daca vreau legume trebuie sa ma duc tot la piata. cred ca e timpul sa mai schimbam un pic forma de guvernamant, zic eu... sa lasam de-o parte canibalismul si iobagia la biroul firmei, sa ne emancipam si sa mai vedem si dincolo de lanturi... ca doar n-om trai o vesnicie...

ganduri despre trecut

Uneori scot cadavrele din dulap (eu nu ma incurc cu schelete, nu am rabdare pana la acea faza de productie?! :D). Chiar daca mi-am pierdut din verva mea obisnuita sper ca ma veti lua si asa romantica, nostalgica. Dar stati linistiti: incep luni munca... imi revine muza... haosul cotidian...

Bocet de Craciun


Pierduti la poarta sufletului
ingerii se intorc timizi in Rai
unde asteapta cuminti
primele raze de soare care-mi incalzesc
pleoapele inghetate de roua
si topesc de pe gene bruma...

Prima zbatere de lumina
aduce un suspin de fericire
ca si cum as fi uitat cum e sa fii vie
sa respiri aer si nu pulbere de stele
sa te ude ploaia
si sa te inconjoare mirosul florilor...

Ma trezesc intr-o lume straina
in care nu exista fericire
si nu se daruiesc decat cuvinte
potrivite prea mult in causul sufletului
ca sa mai incalzeasca inimi...

Este prea mult de la ultimul Craciun
la care am daruit ceva
sec de atata tacere
sufletul isi taraste agonia pe scarile lumii
coborand in tacere spre Iad...

25 decembrie 2008

Pagina de jurnal

Rup din mine bucati ca sa-ti dau tie
sa te indestulezi cu carne de om
sa-i simti gustul de sare topindu-se in gura
si sa nu poti uita vreodata ca eu traiesc
ca m-a-nghitit rechinul din tine
bucata cu bucata, inima intai,
ca si cum ar fi fost primul si cel mai gustos
dintre organele ce zaceau in cavitate.
Si mi-a marturisit cu gura plina de satisfactie
c-ar fi-nceput cu sufletul de l-ar fi putut gasi
daca nu i-as fi schimbat in fiecare zi locul
in alt borcan cu azot lichid, ca sa inghete,
sa prinda si el acolo un pic de nemurire,
macar el, daca eu nu pot.
Si-n plus nu-i placea creierul meu
ca nu era rotund ca o nuca de cocos
ci mai degraba ridat ca un mar putred-
si nici macar nu eram atat de batrana
cat pentru a fi gaunoasa si cenusie pe dinauntru-
Ba chiar aratam apetisanta pe dinafara,
mi-a spus el dupa ce si-a lins degetele cu multumire
si-a platit un bacsis gras chelnerului
ca l-a servit cu un castronel de apa de maini
cum nu se face in alte locuri mai sordide
unde sa frangi inimi e un delict
si nu te poti spala pe maini atat de usor.

13 martie 1999

Regret

Imi arunc sentimentele
ca pe niste poveri inutile
ca pe aerul care m-apasa
Sunt de gheata si piatra
inutila metafora a vreunui ucenic
al carui zbor celebru
s-a oprit din nou prea devreme
nu sufar decat batjocura
si regretul a ceea ce-ar fi putut fi
Imi caut in amintire imaginea formei perfecte
prima alunecare molcoma a curbei
ovalul senin al fetei
colturile lungi ale ochilor
muschiul lung barbatesc al piciorului
indoitura palmei pe san
fiorul... fiorul tacut al primului sarut...

Se sparge in cioburi imaginea perfecta
nu mai am sentimente de care sa fug
si ucenicul meu a lasat inutile adaosuri
pe statuia din a carei marmura imperfecta
nu va putea sa rasara vreodata
luciul de alabastru al zeitelor antice...

23 februarie 2002


Mi-e dor...

Mi-e dor de nepasarea in care ne-adanceam
Indiferenti la lume dar si la soarta noastra-
Mi-e dor de fericirea cu care ne traiam
Din doua carti eterne o singura prefata...

Mi-e dor de agonia in care asteptam
Sa vina noaptea-adanca dintr-un senin de zi,
De vocea ta cea calda, de zambetu-ti pe fata,
De lungile minute cand te stiam ca vii...

Si nu mi-e dor de multe caci tot a fost prea scurt-
Ne-am aruncat in lume prea tineri si prea goi-
Si daca simt regretul de-a nu fi fost mai mult
Este pentru ca astazi doar eu mai sunt din noi.

Si in singuratatea care-mi creste sub pleoape,
In noaptea tot mai neagra ca un adanc de mare,
Visez ca tu ma cauti si ma chemi cateodata,
Si stau mereu atenta s-aud a ta chemare.

03 februarie 2008