joi, 18 martie 2010

Din "Confesiunile unei femei imaginare"

Lumea lui Rareş

Rup zăgazurile tăcerii aşa cum ştiu eu mai bine: printr-un surâs. De la înălţimea gândurilor mele nu mă pot apropia prea mult de zgomot şi de oameni. Îl privesc pe Rareş cât de natural se descurcă în această junglă pestriţă şi îl invidiez. Cineva remarcă cu voce tare că am un surâs condescent şi dispreţuitor superior.  Mă mir de alegerea de cuvinte şi mă întreb dacă persoana respectivă a citit vreodată Fraţii Grimm. Rareş simte cumva frământarea mea şi înţelege că nu voi reuşi vreodată să mă potrivesc undeva. "Te străduieşti prea mult", îmi şopteşte. Ştiu lucrul ăsta dar prefer să nu i-l spun gândidu-mă că voi părea "condescentă şi dispreţuitor superioară". "Ai un început de rid", îmi zâmbeşte Rareş poznaş. "Ah, nu, nu ridica sprânceana, zâmbeşte". Mă uit ciudat la Matei. Noul asociat al lui Rareş este pentru mine o enigmă. "Totul este pentru tine o enigmă", îmi aduc aminte că mi-a spus odată Rareş. "Tot, mai puţin munca. Nu voi putea niciodată să înţeleg cum poţi fi atât de genială la muncă şi atât de neajutorată în societate." Nici eu nu înţeleg. Înţeleg însă că Rareş e busola mea, că într-un fel sau altul el are acea abilitate de a reface punţile înte mine şi lumea dezlănţuită.
Nu zic nimic când îmi simte frica şi mă scoate din mijlocul oamenilor ca să mă ducă în siguranţă, pe teren cunoscut: acasă.

3 comentarii: