joi, 20 mai 2010

Dreptul la opinie

Văd pretutindeni numai indignare, numai voci ridicate. Toată lumea se revoltă, toată lumea se exprimă. Fiecare are dreptul lui la opinie, separat de al celorlalţi. Nu ne aliniem unul lângă celălalt: umăr la umăr. Şcoala ne-a învăţat să ne exprimăm articulat. Suntem cu 2% mai deştepţi decât Europa.
Deşteaptă-te române, 4% nu e foarte mult faţă de 2%. E tot o mică minoritate. Şi e în scădere, pentru că se tot duc cu fiecare zi ce trece. Elevii se pregătesc intens pentru bacalaureat pentru că sunt deja acceptaţi la universităţi din străinătate. Nu e nimic genial în ţara asta. Nu mai e demult. Suntem pe zi ce trece tot mai îndobitociţi, mai înrăiţi, mai ai naibii. Ne uităm urât la omul care trece pe stradă, îi ştergem zâmbetul de pe buze: el de ce să zâmbească dacă noi nu putem?
Au fost vremuri când mă mândream cu imparţialitatea mea, cu judecata mea logică şi raţională. Nu astăzi. Undeva pe drum m-am plafonat şi eu şi visele mele. Învii din când în când uitându-mă la lumea de afară. Îmi prieşte câte o excursie în străinătate. Mă calmează oamenii liniştiţi şi drăguţi. Anul trecut vorbeam cu o vânzătoare din Belgia şi mă întreba cum e în România, ca apoi să comenteze pe un ton resemnat că nici politicienii lor nu ţin seama de omul de rând. Şi ei o ştiu. Şi ştiu că oamenii de rând sunt toţi săraci şi amărâţi şi se salută între ei şi vorbesc, se ajută. Nici ei n-au schimbat politicienii, şi ai lor sunt la fel de răi, dar fie au avut, fie au dobândit mentalitatea bunătăţii omului de rând, a celui care-şi "munceşte" zilele ca să trăiască. Şi sunt amabili şi drăguţi. Şi credeţi-mă că ştiu suficientă franceză ca să înţeleg o înjurătură dacă o aud. Şi cu excepţia unui singur individ beat mort la ora 9 dimineaţa, care înjura ca la uşa cortului (unul în 10 zile de excursie), restul oamenilor erau calmi şi politicoşi. Şi fac pariu că nici politicienii lor nu-şi spală rufele în public. Sinceritatea şi mitocănia nu merg mână în mână. O să vă dau exemplu piesa arhicunoscută a coorăşeanului meu, Nea Iancu Caragiale: "O scrisoare pierdută". Atât Caţavencu, care era de o mitocănie grosieră cât şi Dandanache, galant şi amabil, erau nişte mari mincinoşi. Puneţi un egal între ei şi Băsescu, respectiv Geoană şi alţii ca ei, şi veţi vedea geniul lui Caragiale... El era în cei 4% şi şi-a sfârşit zilele la Berlin, exilat... Azi nu mai e nevoie să-i exilăm: le micşorăm salariile şi pleacă singuri. Cei care au curaj să plece, cei care înţeleg că suntem la fel de emigranţi acolo cum suntem şi aici. Ceilalţi ne planofăm şi aşteptăm să vină de undeva schimbarea şi zâmbim condenscent către câte o voce ridicată: "Are dreptate omul, dar trebuie să fim civilizaţi"... Acţiune şi reacţiune dragii mei: civilizaţia se aplică numai în civilizaţie...
Există acel principiu fizic, pe care cei ce ajung să mai dea pe la şcoală după ce învaţă alfabetul şi cum să joace jocuri pe calculator, îl studiază undeva prin gimnaziu, cunoscut şi ca principiul al treilea al mecanicii sau legea a treia a lui Newton:
"Când un corp acţionează asupra altui corp cu o forţă (numită forţă de acţiune), cel de-al doilea corp acţionează şi el asupra primului cu o forţă (numită forţă de reacţiune) de aceeaşi mărime şi de aceeaşi direcţie, dar de sens contrar. Acest principiu este cunoscut şi sub numele de Principiul acţiunii şi reacţiunii. "
Sursa Wikipedia
Şi acum ajung la DREPTUL MEU LA OPINIE. Şi îi voi răspunde pe această cale unui blogger mai vechi, de la care mă voi scuza anticipat că, luată de val, nu am solicitat aprobarea înainte să pun link către blogul lui Hai la HOARA, mai flacai !. Şi îi voi spune că domnul Hoara a scăpat ieftin doar cu suc pe el, întrucât precis venise să mai înşire nişte RAHAT, asta ca să mă menţin în limitele politeţii şi să nu folosesc un alt cuvânt mai de toaletă. Cât despre dat în capul lui Băsescu şi al lui Boc? Nţţţţţ... Dragul meu, nici toată ţara asta nu produce cât ne-ar trebui pentru o atare reacţiune. Iar acum de când cu criza, o să ajungem iar la ciorbă de leuştean şi ştevie, mai subţire aşa, nu trece dincolo de obrazul blindat. Dar sunt sigură că istoria ne va răzbuna... o să existe alături de patricidul, fatricidul şi cred că şi-a omorât şi un fiu (?!) Constantin şi sfântul Traian Dobitocul... Misterioase sunt căile Domnului!

4 comentarii:

  1. Nu mai stiu. Sincer nu-mi dau seama cat de minunat este sa fii precum cucul, sa-ti asterni ouale pe meleaguri straine... Poate pana la urma vom ajunge totusi la vorba lui Cosbuc:
    "N-avem puteri şi chip de-acum
    Să mai trăim cerşind mereu,
    Că prea ne schingiuiesc cum vreu
    Stăpâni luaţi din drum!
    Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
    Să vrem noi sânge, nu pământ!
    Când nu vom mai putea răbda,
    Când foamea ne va răscula,
    Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
    Nici în mormânt!"...

    RăspundețiȘtergere
  2. Roxana, nu trebuie sa ceri acordul cuiva ca sa dai link catre blogul lui. Acordul trebuie sa i-l ceri cand citezi dintr-un articol de-al altuia sau il preiei integral. Deci, n-ai de ce sa te scuzi fata de mine.
    Cat despre chestiunea dezbatuta...cam ai dreptate.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-a placut comentariul tau de pe Ciutacu. Nici nu am mai avut rabdare sa-l citesc tot. Prea la obiect era comentariul. Si parca ai fi citat din angoasele si crizele lu (ca sa ma exprim cum trebe)GDC.
    Ce mai recitam eu asta, cand eram mica!Sa stiu eu ca va deveni,mai repede decat credeam, realitate?
    Noi avem, de multi ani, o alta vorba.Una pentru fanaticii orange Veti muri cu ei de gat,dar veti muri fericiti, ca veti trai dincolo bine! Si replicile care le aud, de la sustinatorii infocati este Poate o sa va fie voua bine. Ca noi, am facut tot ce-am putut. Mai mut de atat!
    GDC

    RăspundețiȘtergere