marți, 27 iulie 2010

Simplitatea lucrurilor complicate

Ascultam azi la radio "One of us" şi mă gândeam cât de complex şi totuşi cât de simplu este mecanismul creierului uman, câte conexiuni pentru a ajunge la acelaşi raţionament, la aceleaşi gânduri şi concluzii: "What if God is one of us?" ("Şi dacă Dumnezeu e un oarecare?") Până la urmă ce este atât de neobişnuit, mă întreb şi eu aşa cum se întreabă şi artistul melodiei, aşa cum s-a întrebat şi Bulgakov în "Maestrul şi Margareta", aşa cum mă întrebam şi eu pe vremuri. Dacă totul este în realitate mult mai simplu decât vrem sau putem noi să-l vedem? Dacă toate aceste conexiuni nu sunt decât mult ecuaţii simple, care ne fac pe toţi la un moment dat să ne îndoim de ceea ce nu putem vedea sau atinge, să punem la îndoială ceea ce este dincolo de simţurile noastre? Altfel cum oare am putea ajunge toţi la un moment dat la aelaşi raţionament sau la raţionamente similare? De ce ne-am trezi dintr-o dată împinşi să punem la îndoială ceea ce ni se spune de către cei cu mai multă experienţă? Câţi dintre copii nu tind să pună mâna în flamă, deşi li se spune arde? De ce? Pentru că nu au senzaţia arsurii. Este ceva ce nu au experimentat. Aşa cum divinitatea este ceva ce marea majoritate a muritorilor nu le este dat să experimenteze, poate cu excepţia câtorva extatici. Şi deşi nu-mi este teamă de ceea ce e dincolo, deşi simt că dacă divinitatea există eu nu o voi putea atinge - poate din cauză că la mine sunt prea multe ecuaţii, sau prea puţine, poate pentru că programarea mea e defectuoasă şi mă opresc veşnic în aveeaşi buclă de IF - în ciuda acestei lipse de respect pentru "creatorul Universului", mă voi opri cu micile mele erezii de "maşină programată" aici, lăsând Speranţa să moară ultima. Dar nu va înceta niciodată să mă uimească simplitatea lucrurilor complicate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu