vineri, 30 iulie 2010

Absorbţia fondurilor europene direct prin găurile din asfalt

E drept că în ultima vreme, cel puţin în România, nimic nu mă mai miră şi nici nu mă mai poate surprinde - poate să se micşoreze impozitele, numărul de parlamentari şi Băsescu să-şi dea demisia (vise, tată!). Dar dacă tot nu mă mai surpinde nimic, am ajuns la nivelul la care remarc filosofic tot ce se întâmplă.
Uite, în ultima vreme mă tot uit la ce produce criza, ş-am constatat cu surprindere cum că ea produce asfalt şi mult şi prost. Până zilele trecute mă întrebam care km din DN1 îl vor repara săptămâna asta. Asta pentru că totuşi merg săptămânal pe DN1. Zilele trecute însă am depăşit acest nivel, pentru că dintr-o dată cineva s-a gândit să-mi scurteze agonia şi a blocat străzile de prin centrul Ploieştiului, adică pe unde stau eu, ca să pot observa zilnic stadiul lucrărilor.
Acum cârcotaşii vor spune: uită-te şi la asta, se dă mare că stă în centru. Poate pe vremuri, acum îmi plâng soarta, pentru că tocmai ce a ajuns absorbţia de fonduri europene fix pe străzile din preajma mea, unde au descoperit simultan multe găuri în pavaj şi s-au apucat cu spor să blocheze strada o săptămână, să scoată bordurile pe care le-au pus acu 2-3 ani, să toarne într-o singură zi  pe o distanţă de vreo 2-3 km(!!!!!! până şi pe mine m-au uimit) un amestec din ăla fantastic de smoală cu pietriş pe o căldură de foc, iar acum le va mai lua altă săptămână să pună bordurile noi, timp în care vor abramburi de tot toată circulaţia. Dar vom absorbi fonduri europene, le vom băga frumos sub fund şi FMI ne va felicita călduros şi nu ne va tăia 20% din fonduri. Şi toate astea în timp ce prin centru Ploieşti-ului mai există case amărâte care n-au apă curentă, iar primăria le-a spus că dacă vor să-şi tragă apă trebuie să spargă strada şi s-o repare pe banii lor. Pe de altă parte amestecul ăla fantastic va duce la prima ninsoare şi la anul alţi bani, altă distracţie. Dar numai pe unde vede soacra FMI. Că de ce să investim unde e nevoie. Facem de 5 ori DN!, de 7 străzile centrale şi pe unde au gropi şi pe unde n-au, şi uite aşa cheltuim pe infrastructură. Just, nu? Inventivi în prostie. De altfel sunt vreo 2 denivelări pe aici pe unde mergi ca la safari. Chiar sunt curioasă dacă le aduc la nivel sau declară strada monument istoric şi le păstrează ca atare.
Vă mai ţin la curent! Şi salutări la guvern aici de la Republica din Ploieşti, salutări faliţilor noştrii! Vivat!

2 comentarii:

  1. Ehei, tot e bine : la tine repara si strada, toarna asfalt. Pe strada mea au lasat in pace gropile si au schimbat doar bordurile. Acum avem borduri nou noute asortate la gropi de asta-primavara de dupa dezghet.

    RăspundețiȘtergere
  2. Deci tot te-au onorat cu prezenta, da? Vezi cum are dl marinar-sef dreptate? Romanii e carcotashi, domle... si nu stiu nici sa absoarba fonduri europene, tuica poate... :D

    RăspundețiȘtergere