joi, 2 august 2012

”Capul ce se pleacă sabia nu-l taie, dar cu umilință jugu-l încovoaie”

Din păcate mă indignez postum ca mai toți românii pentru că am tot plecat capul de nu mai îmi deosebesc fruntea de degetele de la picioare. Dar măcar am impresia deșeartă că fac ceva. Îmi aduc aminte timpurile de glorie când îi luam pe toți impostorii de gât. Aveam mereu cu mine aprinsă flacăra justiției. Eu am fost mereu de partea celor mici și asupriți, indiferent că aveau 60 cm (cât are ștrumful meu) sau 1,60 cât am eu.

Așa că mi-e greu să privesc cum pe lumea asta nici măcar pentru un ștrumf nevinovat de 3 luni nu e dreptate... N-o să scriu nici că-i de vină Băsescu, nici Iliescu, nici Antonescu... noi suntem de vină. Noi cu plicurile noatre albe în care strecurăm câteva bancnote ca să se uite măcar la copiii noștrii altfel. Și se uită altfel, un altfel nu foarte diferit de alți copii internați acolo pentru operații și tratament... copii care așteptă ore în șir nemâncați și fără să bea un strop de apă până când domnii doctori - prost plătiți de stat - (a se citi printre rânduri), își fac milă să-i bage la sală. Pentru că, dragii mei, nu există o programare la sală, se intră ca la armată funcție de ”tresele” de pe umăr... N-o să dau exemple: nici nume, nici locație, nimic, pentru că simt că e inutil. Probabil e la fel peste tot... Când sunt mici mulțumim Cerului că nu reușesc să ne fenteze și să bea ceva (cum a făcut un băiețel de vreo 4-5 ani, care a fost adus neoperat de la sală, pentru că după foarte multe ore a avut tenacitatea să bea o gură de apă). Dar mi se rupe inima când trebuie să-i ții în brațe pe un scaun (paturile sunt doar pentru pici, deși copiii sub 3 ani se internează cu mama), cu perfuzia la picior și plângând disperați de foame, în timp ce doctorii se fâlfâie pe coridor. Și după asta e greu să te mai revolți și când te cheamă zeci de km prin căldură numai ca să-i schimbe un pansament... pentru că noi sunt de vină și pentru că nu înțeleg de ce și cum, dar nu putem  face nimic ca să schimbăm o mentalitate atât de puternic împământenită că și la cabinetul particular te duci cu o mică ”atenție”.

Pentru că cel ce contează e ștrumful și atât. Pentru că aici, în România, mai mult ca oriunde se aplică teoria că cu cât ai mai multă școală ești mai prost plătit... dar și că toți tindem să cheltuim peste posibilități (pacienți și doctori). Dar numai unii dintre noi am depus un jurământ... Trageți dvs, cei câțiva care veți citi, concluzia!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu