miercuri, 3 decembrie 2008

... unde nu e nici intristare

Azi m-am gandit la pensie... In fiecare zi ma gandesc la pensie si la banca, in ordine inversa bineinteles... Azi m-am gandit doar la pensie... Nu stiu de ce, poate pentru ca nu m-am mai urcat la volanul masinii pe care o datorez sa ma duc la munca, sau poate pentru ca pur si simplu nu am vrut... Sau poate pentru ca stiu ca datoria la banca voi apuca oricum s-o platesc pe cand pensia este o chestie atat de ireala... din toate punctele de vedere... Din datoria la banca mai am aproximativ 4 ani, pentru pensie mai am inca 30 de ani... Pana atunci mai apuc sa fac si alte datorii la banca, sa cheltui alti bani, sa muncesc... Noroc ca patronul meu, un bun samaritean, nu mi-a dat un salariu prea mare ca sa nu pot cheltui prea mult... Fara sa spunem ca ma pregateste pentru viitor, atunci cand o sa am o pensie miniscula din care sa-mi iau o aspirina si-un pahar cu vin... Si atunci ma gandesc la pensie? Are rost s-o mai astept? Ma intreb oare cat va fi minunata pensie? Are rost sa mai stau pe aici sa aflu? Ca daca nu am auzit ca se face o autostrada in iad si au nevoie de oameni, sa faca import de piatra de rau din rai... si cica e pe durata nedeterminata... si am inteles ca e intr-un loc unde nu e nici intristare, nici nu mai stiu ce... niciodata n-am inteles ce spune preotul la partea asta... pe de o parte poate pentru ca o pronunta asa pe un ton languros si soptit si imbietor, iar pe de alta pentru ca sunt instantaneu preocupata de ce mai sunt au aici daca acolo n-au nici macar intristare? Dar pe de alta parte stau si ma gandesc... daca nu-mi convine salariu? Daca va fi aceeasi pensie miniscula? Si daca n-ar mai fi pensie la ce m-as gandi eu in fiecare zi? Pentru ce m-as mai trezi eu dimineata? La ce m-as gandi? Azi m-as gandi la o excursie la munte, la o cabana in mijlocul padurii departe de lume, dar cu centrala, computer si apa curenta... La micul meu univers tehnologizat departe de lume... La de ce avem mai multe boli profesionale datorate efortului decat atunci cand oamenii impingeau carele din noroi... La boala stresului... Si totusi la liniste m-as gandi... la gandul tacerii... universul in hibernare... ultima frontiera...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu