Nu mai am anul care pleaca, nu l-am avut vreodata. El m-a avut tot timpul la indemana. Am fost mereu unealta capriciilor lui. Nu am nici anul care vine. Nu cred in predestinare. Nu cred ca viata este deja scrisa. Nu mai cred in secrete bine pastrate de la 10 ani cand am descoperit ca mama e Mos Craciun si ca are un loc secret unde-mi ascunde cadourile.... Nu cred in viata de dupa sau in biserica sau in Dumnezeu... E un intreg complex de necredinta in mine... Ai putea chiar sa crezi ca e pustiu acolo. Pana la urma ce este mai creativ decat Dumnezeu si Biblia? Omul. Omul pentru ca inainte de Dumnezeu au fost coruptii zei ai Olimpului, pentru ca exista Mahomed, exista Allah, exista zeii budisti. Daca omul n-ar fi fost creativ ar fi existat un singur zeu, pe care vreun fanatic lipsit de imaginatie l-ar fi numit UNICUL, ale carui reprezentari ar fi strict interzise pentru ca nimeni n-ar avea suficienta imaginatie ca sa-l faca exact asa cum este el... Si probabil ca tot din lipsa de creativitate acest unic zeu ar fi intrupat ziua si noaptea, raul si bunele, bucuria si durerea...

Ma uit la utopia absurda pe care tocmai am insirat-o si incerc sa-mi gonesc gandurile, alea care mi-au fost date sa ma chinuie pentru necredinta mea... As vrea sa daram castelele de nisip si sa las o intreaga plaja pustie, lipsita de creativitatea umana, pe care sa ratacesc nestingherita tot viitorul... "din haos doamne-am aparut/ si m-as intoarce-n haos/ si din repaos m-am nascut/ mi-e sete de repaos"... sa-mi ierte Eminescu ortografia si punctuatia si lipsa de creativitate si de fler...

Iar voua, tuturor prietenilor mei va doresc o viata lineara si frumoasa, previzibila ca o iubire din filme...