UNIVERSULUI
Te simt ca pe-o povara fara sens
In lungul si tacutul meu non-sens -
Si desi am crezut c-am inteles
Am scris gresit la fiecare vers.
Cand ma priveai adanc cu ochi pierduti
Stateam si te priveam cu-ai mei ochi muti
Si inventam adanc in mintea mea
Povestea compararii cu o stea.
Cand imi zambeai tacut, seducator,
Aveam impresia ca sunt pe-un nor -
Si cand daca-mi vei spune un cuvant
Pana la cer eu ma inalt zburand.
Cand tu radeai ca de o gluma buna
Eu te tineam timida de o mana
Si te simteam divin ca pe un zeu
Regal si maiestuos precum un leu.
Eu te-am facut sa fii divinitate
Sa le stii fara echivoc pe toate
Sa ai raspuns la orice intrebare -
Sa fii iubirea mea cea mare.
Te-am ridicat pe-un piedestal inalt
Aproape de al cerului smarald.
Te-am imbracat in soare si in stele
Perfectiunea visurilor mele.
Si cand am incercat sa te ajung
Erai departe, drumul era lung -
Si am cazut din cer ca un Icar
Far-a gusta al zeilor nectar.
Si ca Atlas eu te-am carat in spate
Din vremuri prea demult uitate
Doar ca n-a fost pedeapsa unui zeu
Ci penitenta ce am vrut-o eu.
Si cand mi-am ridicat privirea spre inalt
Eu am vazut ca il duceam pe celalalt -
Nu pe un zeu sublim, divin si minunat
Ci pe un imperfect barbat.
M-am coborat din acel jug etern
Si m-am pierdut in zilnicul meu tern -
Mai scriu si astazi cate un mic vers
Dar este doar un vers despre-un univers.
Caci universul e de gen neutru
Si-n felul lui patern si hatru
El ne suporta fara gen orbeste
Si-n stilul lui haotic ne iubeste.
Roxana Teodoru
Ploiesti, 6 august 2009
Aaaaaaaa, pai tocmai cand ma gandeam ca scrii despre iubiri pierdute, ma lovesti cu o cugetare adanca despre univers. Iti razi de cititorii naivi.:P
RăspundețiȘtergere