...şi de atunci mă tot întreb despre ce primăvară vorbim. Unde este fraţilor primăvara aia? Cred că astenia aia se numeşte nostalgie. Mă gândesc tot mai des la merişorii japonezi pe care i-a adus cineva şi i-a plantat în parc când aveam vreo 12 ani. Ştiu că băieţii jucau fotbal printre ei şi îi rupeau. Oare generaţia mea a fost prima generaţie de barbari? Sau e o genă recesivă care se manifestă la câţiva ani? Şi dacă e aşa, cât durează? Are rost să mai fac şi eu copii? Să-mi fac analize să văd dacă am şi eu gena? Să aştept până se vor face primii copii maipulaţi genetic? Sau poate ar fi mai simplu să ne educăm şi să-i educăm şi pe alţii în spiritul respectului pentru lucruri şi oameni?
Ah, nu, este o soluţie prea evidentă. N-ar merge. Numai ştiinţa ne poate salva. Boală grea, astenia asta de primăvară, toamnă, iarnă, vară... Nu simţiţi că vă loveşte şi pe voi câteodată? Aşa un pic, nu prea tare...
