Stăpânii Gândului
Nu mai scriu cuvinte pe sufletul meu
doar sunete
sunete în armonie, împletite în mine
cu esenţa a ceea ce sunt
a gândurilor care roiesc năvalnice în lume
să-şi ceară dreptul lor preexistenţial
dreptul de a exista
la care eu am renunţat
când m-am întrupat prea devreme
într-o creaţie nereuşită
ingrată şi egoistă
dreptul pe care toţi l-am pierdut
când ne-am clădit din fantezii
propria Grădină a Edenului
în care anotimpurile se succed fără voia noastră
soarele răsare şi apune
după bunul plac
vânturile se revoltă şi se opresc
fără vreo noimă
dar noi suntem stăpâni
Stăpânii Gândului...
Ploieşti 15/02/2010
Replică
Sunt copilul tăcerii
al gândurilor suprimate de vorbe
de vorbele celorlalţi
Gândesc doar în replici
de parcă n-aş avea nicio idee a mea
şi de parcă timpul s-ar fi oprit
în momentul în care am respirat
s-ar fi oprit până la primul gând
al altuia
al oricui
al altcuiva
al nimănui...
Ploieşti 17/02/2010
Autoportret
Mă răsucesc între tăceri
mai străină ca niciodată de mine
nu ştiu să fi trăit altă viaţă
mai fericită
şi dincolo de pleoape
speranţele nu se nasc infinite
ca stelele...
Sunt prea târziu pentru regrete
şi cuvintele nu mai sunt corecte
copiez sentimente şi ticuri
să mă încadrez în lumea
pe care nu am dorit-o
când ea mă căuta
să mă convertească...
Sunt falsă....
Ploieşti 16/06/2009
miercuri, 17 februarie 2010
marți, 16 februarie 2010
Recviem pentru industria chimică sau Super-Tide pentru Super-mame
Reacţionez prompt şi mă aşez la blog pentru o mică replică; promit să nu se simtă până-n Japonia.
În ultima vreme mă tot uit la frenezia asta care a lovit lumea legat de industria chimică. La un moment dat chiar remarcam pe TVR2 că tot dădeau dezbaterile Comisiei Europene legate de regimul substanţelor chimice. Nu prea m-am prins eu dacă scopul intenţionat e altfel decât informativ, dar cel puţin la noi s-a înteles ceva de genul că industria chimică e de vină cam pentru orice e rău şi nu poate fi explicat. În acelaşi timp cresc vânzările la Super-Tide pentru Super-mame, cum altfel. Cine nu vrea să fie o super-mamă? Adică mamă poate fi oricine, dar super-mamă - asta nu e de ici, de colo. Păi, dragii mei, cum credeţi voi că se fabrică Super-Tide de scoate albul ideal? Îl face o zână sau ursitoarea? Şi cum credeţi că puteţi să cumpăraţi iaurt care să ţină 10-15 zile? Ştiu, iar ursitoarea. Şi petrolul de la sondă tot ursitoare îl face benzină. Şi tot aşa.
Ah, că vreţi să spuneţi că la noi nu prea se respectă normele, asta-i altceva. Nu mai târziu de zilele trecute m-a omorât unu cu un fum negru şi gros de eşapament de la un logan probabil modificat sau expirat. Noroc că şi eu ca super-mamele mor şi înviu. E drept că cetăţeanului i-a dat industria auto o maşină care se învecheşte, industria petrolieră combustibil şi poliţia permis şi talon de înregistrare. Cu care trebuia să încep? Cu ăla care i-a dat ITP-ul, vă zic eu. Acelaşi care lasă camionagii să treacă cu maşinile ruginite în străinătate, de ne trimit nemţii pe unde am venit fără să ne dea chimicalele. Cu fiecare dintre noi, care vrem Super-Tide pentru super-mame. Şi ca să parafrazez o zicală celebră: Nu-i proastă industria că nu ne scuipă, e rău Pământul că ne suportă.
În ultima vreme mă tot uit la frenezia asta care a lovit lumea legat de industria chimică. La un moment dat chiar remarcam pe TVR2 că tot dădeau dezbaterile Comisiei Europene legate de regimul substanţelor chimice. Nu prea m-am prins eu dacă scopul intenţionat e altfel decât informativ, dar cel puţin la noi s-a înteles ceva de genul că industria chimică e de vină cam pentru orice e rău şi nu poate fi explicat. În acelaşi timp cresc vânzările la Super-Tide pentru Super-mame, cum altfel. Cine nu vrea să fie o super-mamă? Adică mamă poate fi oricine, dar super-mamă - asta nu e de ici, de colo. Păi, dragii mei, cum credeţi voi că se fabrică Super-Tide de scoate albul ideal? Îl face o zână sau ursitoarea? Şi cum credeţi că puteţi să cumpăraţi iaurt care să ţină 10-15 zile? Ştiu, iar ursitoarea. Şi petrolul de la sondă tot ursitoare îl face benzină. Şi tot aşa.
Ah, că vreţi să spuneţi că la noi nu prea se respectă normele, asta-i altceva. Nu mai târziu de zilele trecute m-a omorât unu cu un fum negru şi gros de eşapament de la un logan probabil modificat sau expirat. Noroc că şi eu ca super-mamele mor şi înviu. E drept că cetăţeanului i-a dat industria auto o maşină care se învecheşte, industria petrolieră combustibil şi poliţia permis şi talon de înregistrare. Cu care trebuia să încep? Cu ăla care i-a dat ITP-ul, vă zic eu. Acelaşi care lasă camionagii să treacă cu maşinile ruginite în străinătate, de ne trimit nemţii pe unde am venit fără să ne dea chimicalele. Cu fiecare dintre noi, care vrem Super-Tide pentru super-mame. Şi ca să parafrazez o zicală celebră: Nu-i proastă industria că nu ne scuipă, e rău Pământul că ne suportă.
vineri, 5 februarie 2010
Visez... nu ma treziti... niciodata nu se intampla nimic nou!
Intotdeauna visez. Astrologul imi explica o conjunctie cu Neptun, eu cred ca mai degraba conjunctura cu lumea. Ca mai toti, cred ca m-am nascut in secolul gresit. Va rog sa dati timpul inapoi, dar nu uitati sa-mi trimiteti apa curenta si centrala cu caloriferele. Aici n-am jacuzzi, dar daca mi s-ar livra unul acolo ar fi fain.
Nu vreau sa merg inainte de teama ca aflu ca Basescu s-a intitulat Imparatul Romanilor, si pe urma Geoana si-a luat satra si s-a proclamat Regele Romanilor, si copiii mei, cand si daca oi avea vreunii or sa foloseasca cuvinte pe care eu nu le inteleg pentru ca le spune o tanti mai mult sau mai putin blonda la televizor.
E frumos sa visezi. E ca o petrecere cu costume, in care tu, pentru prima data, te-ai costumat in tine insuti. Si mai mult decat atat toata lumea te admira. Realizarea e impecabila, gustul desavarsit. Mai trebuie doar sa stii cum sa-ti porti costumul. Si nu stii! S-atunci se intampla nenorocirea: te trezesti... ma trezesc...
Nu vreau sa merg inainte de teama ca aflu ca Basescu s-a intitulat Imparatul Romanilor, si pe urma Geoana si-a luat satra si s-a proclamat Regele Romanilor, si copiii mei, cand si daca oi avea vreunii or sa foloseasca cuvinte pe care eu nu le inteleg pentru ca le spune o tanti mai mult sau mai putin blonda la televizor.
E frumos sa visezi. E ca o petrecere cu costume, in care tu, pentru prima data, te-ai costumat in tine insuti. Si mai mult decat atat toata lumea te admira. Realizarea e impecabila, gustul desavarsit. Mai trebuie doar sa stii cum sa-ti porti costumul. Si nu stii! S-atunci se intampla nenorocirea: te trezesti... ma trezesc...
joi, 4 februarie 2010
Perioada bilingvă - un crâmpei
Ei...
Sunt sentimente care azi se nasc şi mor
Şi sunt cuvinte care sunt de dor sau dor –
Şi deşi uneori tăcerea pare că nu doare
Sub ea speranţa arde ca o lumânare.
Suntem iluzii ce se nasc şi pier
În lumea de continuu efemer
Suntem sortiţi să mergem înainte
Pe iarnă grea sau arşiţă fierbinte.
N-avem nici viitor şi nici trecut
Ci doar o viaţă plină de tumult
Şi trăind doar ne clădim pe noi în sine
Ş-ajung a mă feri tot eu de mine.
În jocul vieţii când mă prind tăcut
Văd Moartea că îmi ţine de urât
Şi deşi o ignor sau o gonesc
Alături doar de ea mai pribegesc.
Cu faţă-i hâdă ţi surâsul strâmb
M-adulmecă s-ajung şi eu un hârb
Dar eu nu sunt speriat de-ameninţarea ei
Căci simt cumva că-s protejat de zei.
11.07.2009, Ploiesti
To Her...
I saw the feelings that were born and dead today
Like characters of any tragic play
And though the silence seems to be so kind
It kills the hope in any play she’ll find.
We're nothing but illusions in the horizon
Which live no more as soon as they are gone
We’re meant to go ahead at any cost
We only know this duty and this post.
We know no future and we know no past
We don’t know how much our life will last
But living learn me how to go ahead
Even if sometimes I’m alone and scared.
When a silent dance with life I have
I see the Death and in nightmare I crave.
And although I am chasing Her away
She smiles and says she’s coming there to stay.
That ugly face keeps chasing me around
Waiting just to be less fine and sound-
But I’m not frightened by its frightful face
Cause I am feeling Gods’ protection from the grace.
11.07.2009, Ploiesti
Nothing that makes ME
I asked myself: “What good to live?
What good to love and care and give?
Why should I make such a waste?
When the sorrow’s all I taste?”
I looked again up to the sky
Waiting answer from the high
Although I know You don’t exist
I hoped You hear You are missed.
Then I returned into my world
My heart is getting much to cold
It stops and I don’t want to stop
That moment from my life to drop.
I wish to never feel again
No sorrow or no other pain
No joy, no song, no harmony
Nothing that makes ME be me.
30.01.2010, Ploieşti
Nimic din ce m-a definit
Stau şi mă-ntreb: “de ce trăiesc?
De ce pot încă să iubesc?
De ce să mă tot irosesc
Când suferinţă doar primesc?“
Ş-atunci mă uit din nou la cer
Şi să-mi răspunzi Te rog şi-Ţi cer
Deşi eu ştiu că nu exişti
Chiar pentru cei pierduţi şi trişti.
Ş-atunci mă-ntorc în lumea mea
Şi-mi împietreşte inima
Şi se opreşte şi nu vreau
Timpul să-l pierd sau să îl dau.
Doar îmi doresc să nu mai simt
Căci sentimentele te mint
Şi versul ce l-am plămădit
Şi tot ce-odat’ m-a definit.
04.02.2010 Ploiesti
Sunt sentimente care azi se nasc şi mor
Şi sunt cuvinte care sunt de dor sau dor –
Şi deşi uneori tăcerea pare că nu doare
Sub ea speranţa arde ca o lumânare.
Suntem iluzii ce se nasc şi pier
În lumea de continuu efemer
Suntem sortiţi să mergem înainte
Pe iarnă grea sau arşiţă fierbinte.
N-avem nici viitor şi nici trecut
Ci doar o viaţă plină de tumult
Şi trăind doar ne clădim pe noi în sine
Ş-ajung a mă feri tot eu de mine.
În jocul vieţii când mă prind tăcut
Văd Moartea că îmi ţine de urât
Şi deşi o ignor sau o gonesc
Alături doar de ea mai pribegesc.
Cu faţă-i hâdă ţi surâsul strâmb
M-adulmecă s-ajung şi eu un hârb
Dar eu nu sunt speriat de-ameninţarea ei
Căci simt cumva că-s protejat de zei.
11.07.2009, Ploiesti
To Her...
I saw the feelings that were born and dead today
Like characters of any tragic play
And though the silence seems to be so kind
It kills the hope in any play she’ll find.
We're nothing but illusions in the horizon
Which live no more as soon as they are gone
We’re meant to go ahead at any cost
We only know this duty and this post.
We know no future and we know no past
We don’t know how much our life will last
But living learn me how to go ahead
Even if sometimes I’m alone and scared.
When a silent dance with life I have
I see the Death and in nightmare I crave.
And although I am chasing Her away
She smiles and says she’s coming there to stay.
That ugly face keeps chasing me around
Waiting just to be less fine and sound-
But I’m not frightened by its frightful face
Cause I am feeling Gods’ protection from the grace.
11.07.2009, Ploiesti
Nothing that makes ME
I asked myself: “What good to live?
What good to love and care and give?
Why should I make such a waste?
When the sorrow’s all I taste?”
I looked again up to the sky
Waiting answer from the high
Although I know You don’t exist
I hoped You hear You are missed.
Then I returned into my world
My heart is getting much to cold
It stops and I don’t want to stop
That moment from my life to drop.
I wish to never feel again
No sorrow or no other pain
No joy, no song, no harmony
Nothing that makes ME be me.
30.01.2010, Ploieşti
Nimic din ce m-a definit
Stau şi mă-ntreb: “de ce trăiesc?
De ce pot încă să iubesc?
De ce să mă tot irosesc
Când suferinţă doar primesc?“
Ş-atunci mă uit din nou la cer
Şi să-mi răspunzi Te rog şi-Ţi cer
Deşi eu ştiu că nu exişti
Chiar pentru cei pierduţi şi trişti.
Ş-atunci mă-ntorc în lumea mea
Şi-mi împietreşte inima
Şi se opreşte şi nu vreau
Timpul să-l pierd sau să îl dau.
Doar îmi doresc să nu mai simt
Căci sentimentele te mint
Şi versul ce l-am plămădit
Şi tot ce-odat’ m-a definit.
04.02.2010 Ploiesti
miercuri, 3 februarie 2010
Ma intorc si pe cealalta parte...
... ca pe asta m-am prajit destul de cand tot aud tot felul de aberatii. Mi-a asurzit urechea si imi tot curge un ochi. Uneori cred ca-s lacrimi, pe urma imi dau seama ca-s urdori. Inca mai dorm. E ocupatia mea preferata in ultima vreme. Nici nu ma gandesc sa fac altceva. Mi-am pierdut energia undeva demult, intre doua vorbe aruncate in graba: "Esti o isterica si-o nebuna". Gata, s-a terminat cu strategia mea de-a schimba lumea. Mai bine ma schimba ea pe mine. Daca tot i-a schimbat pe toti ceilalti, pe mine de ce nu? Mi se povesteste condescent ca as putea avea probleme cu tiroida si de-aia sunt irascibila. Si uite asa, mi-am gasit si explicatia stiintifica. Ma gandesc ca am probleme cu tiroida si nu mai urlu cand aud tot felul de tampenii...
Doar ma intorc si pe partea cealalta sa ma imunizez complet...
Doar ma intorc si pe partea cealalta sa ma imunizez complet...
duminică, 27 decembrie 2009
Impozitul forfetar sau intrebarea tampita a zilei...
Daca tot s-a aprobat impozitul forfetar pe principiul ca firmele fac evaziune fiscala, de ce nu se desfiinteaza Garda Financiara?
Pentru mine, ca simplu cetatean, este evident ca din moment ce se stie ca exista evaziune fiscala, dar nu poate fi dovedita, inseamna ca fie Garda Financiara e corupta, fie functionarii ei sunt atat de incapabili incat a fost necesara introducerea impozitului forfetar. Sau noi, toti cetatenii Romaniei, suntem fie atat de hoti, fie atat de prosti, incat nu avem curajul sa spunem nimic...
Pe cand bir pe fumul de pe cos?...
Pentru mine, ca simplu cetatean, este evident ca din moment ce se stie ca exista evaziune fiscala, dar nu poate fi dovedita, inseamna ca fie Garda Financiara e corupta, fie functionarii ei sunt atat de incapabili incat a fost necesara introducerea impozitului forfetar. Sau noi, toti cetatenii Romaniei, suntem fie atat de hoti, fie atat de prosti, incat nu avem curajul sa spunem nimic...
Pe cand bir pe fumul de pe cos?...
vineri, 25 decembrie 2009
M-am saturat de iritari postume
"Se vinde tara la bucata", "Politicienii sunt corputi", "Udrea e blonda" etc.
Am auzit si am vazut prea des atitudinea asta. Daca stau sa ma gandesc bine nici revolutia noastra nu a fost "a noastra". Se vehiculeaza tot mai des ca a fost o actiune a agenturilor straine. De fapt, a devenit mai mult decat un fapt vehiculat, este deja bine stabilit si impamantenit in mintea si inima romanilor. Facuta de agenturi straine cu carne de tun romaneasca... Astia suntem: numai gura e de noi...
Ne agitam, facem spume pe tot felul de bloguri ca ala si alalt fura, dar cati dintre noi ne dam si identitatea, cati spunem ce avem de spus in fata. Multi se pitesc dupa familie si responsabilitatea fata de ea, dar cati mai avem familii, pentru ca mai nou rata divorturilor o depaseste pe cea a casatoriilor. Suntem ipocriti, nu buni, dragii mei. Suntem lasi. Si asta ne face sa avem un Craciun linistit... si ATAT.
duminică, 1 noiembrie 2009
Ce inseamna "neconditionat"?
Ne-am invatat prea mult si prea des cu acest termen de parca ar fi unul din drepturile garantate prin constitutie: incredere neconditionata, dragoste neconditionata, totul trebuie sa vina neconditionat. Americanii au un alt termen care este mult mai realist pentru "neconditionat": "for granted". Desi exista si la ei termenul "unconditional", ei folosesc acest "for granted", care inseamna mai degraba un drept cuvenit, dar nedobandit. Si ceea ce e mai interesant este ca odata cu acest drept cuvenit vin si obligatiile, spre deosebire de atat de prozaicul nostru "neconditionat", care presupune un fel de privilegiu regal sau dumnezeiesc. "For granted" nu inseamna ca nu poti pierde dreptul cuvenit, si cel mai adesea se foloseste peiorativ insemnand o presupunere eronata a dreptului cuvenit. "You took it for granted" inseamna "Ai crezut ca ti se cuvine", dar implicit inseamna ca de fapt nu e asa. In acelasi fel ar trebui sa fie si "neconditionat" pentru noi, ceva ce se poate obtine usor si mentine greu. De unde atata dragoste si incredere neconditionata? Viata e prea scurta pentru asa ceva si noi prea putini cei care traim suficient de mult sa ne bucuram de ea. Ar trebui sa existe intotdeauna conditii, sa existe acel minim care sa te faca fericit. Eu asta cred ca e conditia esentiala a traiului pe acest pamant. Si cine cere "neconditionat" e clar ca ia totul "for granted" si nu va oferi la fel. Uneori cuvintele sunt proprii nostrii inamici, mai ales cand se nasc in prorpiul nostru creier...
sâmbătă, 12 septembrie 2009
Oglinda lumii
Am ajuns si la 30 de ani... inevitabil si la un moment dat. Ma bucuram de independenta, de toate lucrurile reusite, cand dintr-o data cineva s-a gasit sa-mi spuna - pana la urma - ceea ce era evident: am implinit 30 de ani. Si daca n-am reactionat expunerea a continuat: tu cand te mariti? Norocul meu ca sunt o tipa glumeata si m-a amuzat gluma. Se pare insa ca pe interlocutorul meu l-a enervat si a continuat sa intrebe mereu si mereu pe acelasi ton serios. Astazi, intr-un final, m-am suparat, si eu si interlocutorul. Se pare ca ne-am sters reciproc unul din inima celuilalt si continuam prin a ne ignora. Din nu stiu ce motiv, el si o mare parte din restul lumii cred ca eu cand ma uit in oglinda nu vad o femeie de 30 de ani. Problema mea nu este ca nu o vad, o vad foarte bine, problema mea e ca m-am saturat de oglinda lumii. Am 2 titluri academice terminate, 2 in curs. Am 4 specializari in acelasi domeniu, din care una bilingva. Am 3 specializari distincte pe domenii de activitate diferite, din care una in implementare de ERP. Am propria mea afacere, si chiar daca lucrurile se misca incet, ele merg. Nu am, recunosc, prospecte de casatorie in viitorul apropiat sau pe cineva alaturi. Nu inteleg de unde dezamagirea. Daca pun in balanta ce am cu ce nu am, cred ca bilantul este foarte bun.
Ce as vrea eu sa fac pe viitor? Nu ca ar fi treaba oricarui bagator de seama care se tot uita in oglinda lumii la mine. Vreau sa-mi fac o mica afacere prospera, sa ma marit cu un om pe care sa-l iubesc si care sa ma iubeasca si sa am copii, atati cati se va putea. Nu vreau sa ma marit numai pentru ca, asa cum arata pe un documentar Discovery, niste oameni preistorici cu creierul cat o aluna, trecand printr-o criza de femei, au inventat casatoria. Sau pentru ca femei preistorice cu creierul cat o nuca, au acceptat. Singura dovada de intelepciune pe care ne-o lasa inaintasii este de a ne lasa urme scrise sau de alta natura arheologica (in documentarul respectiv se descoperise un mormant preistoric, in care cuplul era ingropat tinandu-se de mana), pentru ca noi sa le trecem prin filtrul propriilor noastre gandiri si sa invatam din greselile lor. Si daca omul preistoric din documentar a pus pe un alt om preistoric sa-i omoare nevasta dupa moartea lui si s-o ingroape cu el, nu insemna ca si eu ar trebui sa patesc la fel. Si nici daca parinti, unchi, veri si matusi, s-au casatorit, iar nu inseamna ca si eu trebuie, inainte sau dupa 30 de ani.
Am trait 30 de ani mai mult sau mai putin in armonie cu regulile acestei societati si oglinda mea arata o imagine realizata. Nu am de gand sa ma las inghesuita in oglinda lumii la un loc cu toti ceilalti pentru ca sa ajung sa spun la un moment dat ca Eminescu in Scrisoarea I:
"Neputand sa te ajunga, crezi c-or sa vrea sa te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subtire
Care s-o-ncerca s-arate ca n-ai fost vreun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt si dansii... Magulit e fiecare
Ca n-ai fost mai mult ca dansul... Si prostatecele nari
Si le umfla orisicine in savante adunari
Cand de tine se vorbeste. S-a-nteles de mai 'nainte
C-o ironica grimasa sa te laude-n cuvinte
Astfel incaput pe mana a oricui, te va drege,
Rele or zice ca sunt toate cate nu vor intelege...
Dar afara de acestea vor cata vietii tale
Sa-i gasesca pete multe, rautati si mici scandale -
Astea toate te apropie de dansii... Nu lumina
Ce in lume-ai revarsat-o, ci pacatele si vina,
Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt
Intr-un mod fatal legate de o mana de pamant;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult ii vor atrage decat tot ce ai gandit."
Pentru mine oglinda lumii are numai acele cateva puncte cand ajunge la convexitate cu oglinda mea, acei cativa oameni care ma asculta, ma inteleg, ma aprecieaza, cei care "nu ma vor drege", trecandu-ma printr-o imagine deformata, corespunzand unei standardizari facuta de o mana de oameni fara imaginatie. Sunt o imagine intr-o varietate de imagini, nici mai buna, nici mai rea. Si continuand tot pe linia lui Eminescu, sunt si eu dintre cei pe care "Deopotriva-i stapaneste raza ta [lunii] si geniul mortii"...
Ce as vrea eu sa fac pe viitor? Nu ca ar fi treaba oricarui bagator de seama care se tot uita in oglinda lumii la mine. Vreau sa-mi fac o mica afacere prospera, sa ma marit cu un om pe care sa-l iubesc si care sa ma iubeasca si sa am copii, atati cati se va putea. Nu vreau sa ma marit numai pentru ca, asa cum arata pe un documentar Discovery, niste oameni preistorici cu creierul cat o aluna, trecand printr-o criza de femei, au inventat casatoria. Sau pentru ca femei preistorice cu creierul cat o nuca, au acceptat. Singura dovada de intelepciune pe care ne-o lasa inaintasii este de a ne lasa urme scrise sau de alta natura arheologica (in documentarul respectiv se descoperise un mormant preistoric, in care cuplul era ingropat tinandu-se de mana), pentru ca noi sa le trecem prin filtrul propriilor noastre gandiri si sa invatam din greselile lor. Si daca omul preistoric din documentar a pus pe un alt om preistoric sa-i omoare nevasta dupa moartea lui si s-o ingroape cu el, nu insemna ca si eu ar trebui sa patesc la fel. Si nici daca parinti, unchi, veri si matusi, s-au casatorit, iar nu inseamna ca si eu trebuie, inainte sau dupa 30 de ani.
Am trait 30 de ani mai mult sau mai putin in armonie cu regulile acestei societati si oglinda mea arata o imagine realizata. Nu am de gand sa ma las inghesuita in oglinda lumii la un loc cu toti ceilalti pentru ca sa ajung sa spun la un moment dat ca Eminescu in Scrisoarea I:
"Neputand sa te ajunga, crezi c-or sa vrea sa te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subtire
Care s-o-ncerca s-arate ca n-ai fost vreun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt si dansii... Magulit e fiecare
Ca n-ai fost mai mult ca dansul... Si prostatecele nari
Si le umfla orisicine in savante adunari
Cand de tine se vorbeste. S-a-nteles de mai 'nainte
C-o ironica grimasa sa te laude-n cuvinte
Astfel incaput pe mana a oricui, te va drege,
Rele or zice ca sunt toate cate nu vor intelege...
Dar afara de acestea vor cata vietii tale
Sa-i gasesca pete multe, rautati si mici scandale -
Astea toate te apropie de dansii... Nu lumina
Ce in lume-ai revarsat-o, ci pacatele si vina,
Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt
Intr-un mod fatal legate de o mana de pamant;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult ii vor atrage decat tot ce ai gandit."
Pentru mine oglinda lumii are numai acele cateva puncte cand ajunge la convexitate cu oglinda mea, acei cativa oameni care ma asculta, ma inteleg, ma aprecieaza, cei care "nu ma vor drege", trecandu-ma printr-o imagine deformata, corespunzand unei standardizari facuta de o mana de oameni fara imaginatie. Sunt o imagine intr-o varietate de imagini, nici mai buna, nici mai rea. Si continuand tot pe linia lui Eminescu, sunt si eu dintre cei pe care "Deopotriva-i stapaneste raza ta [lunii] si geniul mortii"...
duminică, 16 august 2009
Promiscuitatea - efect secundar al libertatii...
... si nu este singurul, dar asta a fost tema mea de debate cu forurile interioare din ultimii doi ani. Ciudat sa spun asta, nu? Dar se pare ca pe masura ce inaintez in varsta tind sa fac o adevarata teza de doctorat din ceea ce ar putea fi un simplu subiect de barfa de duminica. Pe de alta parte, rafturile librariilor ma incurajeaza cu cele o suta de sortimente de cum sa ai o relatie fericita, cum sa treci peste dezamagiri si similare. Pe urma mai sunt si prietenii, discutii inofensive: "stii ca ala si-a inselat nevasta?" "cu cine?" "cu nevasta lu alalt". Si am lasat pentru la sfarsit forumurile pentru femei unde comenteaza "in draci" barbatii...
Am intrebat o data pe cineva, dupa ce mi se destainuise ca si-a petrecut weekendul cu o femeie maritata, daca lui nu-i e teama ca se va casatori si nevasta lui o sa umble si ea prin vecini. Intai a avut un usor moment de orgoliu si a zis un "nu cred", pe urma cu o resemnare fatidica m-a anuntat ca "ce-o fi, o fi".
La randul meu, mi s-a intamplat sa ies cu un tip despre care am aflat ulterior ca e casatorit si i-am dat papucii in ciuda incercarilor lui de a-mi explica ceva despre o casnicie nefericita. I-am spus ca pentru a-l crede ar trebui sa aud si versiunea ei, si ca oricum exista divortul.
Nu mi-a placut niciodata sa fiu a opta roata de la caruta si nici sa astept sa-mi vina randul. Am invatat ani la rand si mi-am luat titluri universitare tocmai ca sa ajung mai repede in fata. Dar daca e un loc unde cred ca ar trebui sa fiu mereu in fata, fara importanta cate titluri universitare exista in lume, e in inima cuiva important.
De aceea nu voi intelege niciodata aceasta dorinta de " a merge pe langa drum ", aceasta nevoie de altcineva. Mi-am cladit toate relatiile pe incredere, am cultivat increderea tocmai pentru ca nu cred ca exista ceva mai de pret. Si aici ma refer la orice relatie nu numai la cele personale. E foarte greu sa stai langa cineva pe care-l suspectezi tot timpul. Mai mult decat asta, conform principiului actiunii si reactiunii, cu cat vei incerca mai mult sa controlezi viata cuiva cu atat el va deveni mai bun la a eluda acest control.
Si pe urma vine intrebarea pe care mi-am pus-o mereu: oare cei care traiesc promiscuu nu imbatranesc? Nu se gandesc la momentul cand se lasa carnea pe oase, cand se rideaza pielea, cand functiile organismului cedeaza?
Am trecut de la o epoca de restrictii la una de libertate absoluta si acum nu mai stim ce sa facem cu ea. Experimentam orice: sex, alcool, hard rock (ca rock'n'roll nu prea mai e de actualitate), voodoo, culturi religioase obscure. Ne lipsesc criteriile de evaluare, ne lipseste vointa de a ne evidentia, suntem trendy, cool, super si alte adjective care au traducere in limba noastra.
Traim ani la rand unul langa altul, fara sa oficializam o relatie, ca pana la urma ce importanta are o hartie, spune unul dintre noi. Va intreb atunci: daca nu are importanta de ce nu? Daca tot e doar o hartie fara sens? Dar daca prietenii vin si-ti spun ca stai sub papucul iubitei, prima reactie va fi sa-i contrazici si o sa tipi din sufragerie la ea sa va aduca si voua niste bere. E ca si cum s-ar fi inversat toate prioritatile, suntem mai aliniati acum ca niciodata, dar la o societate care este bolnava si care lupta sa se vindece. Uitati-va la toate filmele din exterior sa vedeti ca toate abordeaza unul din subiecte: sex, violenta sau droguri. Americanii promoveaza casatoria, europenii promoveaza chiar si casatoria fara acte. La noi e iubire. Adica un individ sta cu altul, de teama sa nu fie parasit il urmareste ca un soim. Dar nu-i spune lui nimic, ci se duce si se ia de X si de Y, iar cand ajung funia la par si-i spune ceva celalalt explodeaza pentru ca nu a vazut etapele intermediare ci numai boomul final. Am vazut ades tipe care spun: "eu nu vreau sa ma marit." , desi nu gandesc asa. Am abordat si eu fraza asta, dar altfel: "nu vreau sa ma marit acum si nu ma voi marita cu oricine din disperare." Si cred ca si persoanele respective gandesc la fel, dar exprima doar jumatati de masura.
Imi doresc o familie, cineva care sa fie alaturi de mine, care sa imparta cu mine bucuriile si necazurile, si imi doresc copii care sa creasca in aceasta familie si la randul lor sa-si doreasca acelasi lucru. Nu-mi doresc promiscuitate si cinism. Si nici nu-mi doresc sa merg in rand cu regii...
"Daca te vrea multimea, desi n-ai lingusit
Si langa regi tu umbli ca lang-un oarecare,
Daca de rai sau prieteni nu poti sa fii ranit,
Daca nu numai unul, ci toti iti dau crezare.
Daca ajungi sa umpli minutul ce se scurge
Cu saizeci de secunde ce curg in ritmul lor,
Al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau
Dar mai presus de toate vei fi, copile, un OM."
Rudyard Kippling, "Daca"
Am intrebat o data pe cineva, dupa ce mi se destainuise ca si-a petrecut weekendul cu o femeie maritata, daca lui nu-i e teama ca se va casatori si nevasta lui o sa umble si ea prin vecini. Intai a avut un usor moment de orgoliu si a zis un "nu cred", pe urma cu o resemnare fatidica m-a anuntat ca "ce-o fi, o fi".
La randul meu, mi s-a intamplat sa ies cu un tip despre care am aflat ulterior ca e casatorit si i-am dat papucii in ciuda incercarilor lui de a-mi explica ceva despre o casnicie nefericita. I-am spus ca pentru a-l crede ar trebui sa aud si versiunea ei, si ca oricum exista divortul.
Nu mi-a placut niciodata sa fiu a opta roata de la caruta si nici sa astept sa-mi vina randul. Am invatat ani la rand si mi-am luat titluri universitare tocmai ca sa ajung mai repede in fata. Dar daca e un loc unde cred ca ar trebui sa fiu mereu in fata, fara importanta cate titluri universitare exista in lume, e in inima cuiva important.
De aceea nu voi intelege niciodata aceasta dorinta de " a merge pe langa drum ", aceasta nevoie de altcineva. Mi-am cladit toate relatiile pe incredere, am cultivat increderea tocmai pentru ca nu cred ca exista ceva mai de pret. Si aici ma refer la orice relatie nu numai la cele personale. E foarte greu sa stai langa cineva pe care-l suspectezi tot timpul. Mai mult decat asta, conform principiului actiunii si reactiunii, cu cat vei incerca mai mult sa controlezi viata cuiva cu atat el va deveni mai bun la a eluda acest control.
Si pe urma vine intrebarea pe care mi-am pus-o mereu: oare cei care traiesc promiscuu nu imbatranesc? Nu se gandesc la momentul cand se lasa carnea pe oase, cand se rideaza pielea, cand functiile organismului cedeaza?
Am trecut de la o epoca de restrictii la una de libertate absoluta si acum nu mai stim ce sa facem cu ea. Experimentam orice: sex, alcool, hard rock (ca rock'n'roll nu prea mai e de actualitate), voodoo, culturi religioase obscure. Ne lipsesc criteriile de evaluare, ne lipseste vointa de a ne evidentia, suntem trendy, cool, super si alte adjective care au traducere in limba noastra.
Traim ani la rand unul langa altul, fara sa oficializam o relatie, ca pana la urma ce importanta are o hartie, spune unul dintre noi. Va intreb atunci: daca nu are importanta de ce nu? Daca tot e doar o hartie fara sens? Dar daca prietenii vin si-ti spun ca stai sub papucul iubitei, prima reactie va fi sa-i contrazici si o sa tipi din sufragerie la ea sa va aduca si voua niste bere. E ca si cum s-ar fi inversat toate prioritatile, suntem mai aliniati acum ca niciodata, dar la o societate care este bolnava si care lupta sa se vindece. Uitati-va la toate filmele din exterior sa vedeti ca toate abordeaza unul din subiecte: sex, violenta sau droguri. Americanii promoveaza casatoria, europenii promoveaza chiar si casatoria fara acte. La noi e iubire. Adica un individ sta cu altul, de teama sa nu fie parasit il urmareste ca un soim. Dar nu-i spune lui nimic, ci se duce si se ia de X si de Y, iar cand ajung funia la par si-i spune ceva celalalt explodeaza pentru ca nu a vazut etapele intermediare ci numai boomul final. Am vazut ades tipe care spun: "eu nu vreau sa ma marit." , desi nu gandesc asa. Am abordat si eu fraza asta, dar altfel: "nu vreau sa ma marit acum si nu ma voi marita cu oricine din disperare." Si cred ca si persoanele respective gandesc la fel, dar exprima doar jumatati de masura.
Imi doresc o familie, cineva care sa fie alaturi de mine, care sa imparta cu mine bucuriile si necazurile, si imi doresc copii care sa creasca in aceasta familie si la randul lor sa-si doreasca acelasi lucru. Nu-mi doresc promiscuitate si cinism. Si nici nu-mi doresc sa merg in rand cu regii...
"Daca te vrea multimea, desi n-ai lingusit
Si langa regi tu umbli ca lang-un oarecare,
Daca de rai sau prieteni nu poti sa fii ranit,
Daca nu numai unul, ci toti iti dau crezare.
Daca ajungi sa umpli minutul ce se scurge
Cu saizeci de secunde ce curg in ritmul lor,
Al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau
Dar mai presus de toate vei fi, copile, un OM."
Rudyard Kippling, "Daca"
sâmbătă, 8 august 2009
Frustrometru...
Sunt constienta de faptul ca titlul acestui postari e "bogus" sau un fel de Gerard Depardieu negat de Whoopi Goldberg - pentru cine a vazut filmul "Bogus", dar nu am foarte multe remuscari. De ce? Pentru ca ma simt trendy, e de-ajuns sa deschid televizorul ca o duduie mai mult sau mai putin blonda, fiica din popor de altfel ca si mine, sa-mi mai spuna un cuvant nou. Sau il aud pur si simplu pe strada. Si minunat in democratie e ca orice poate fi brevetat si ca poti da noi intelesuri la orice cata vreme nu a ajuns altul inaintea ta sa-l breveteze. Si daca a ajuns, nici o problema, schimbi 2-3 litere si e ca nou.
Inchizand insa paranteza, sa va explic ce este un frustrometru. Este un instrument care masoara frustrarea, dupa cum bine s-au gandit multi dintre dumneavoastra. Dar eu nu m-am multumit sa ma gandesc doar la atat. Inginerul din mine a simtit nevoia sa-l valideze conform celor mai inalte standarde de calitate. Asa ca am cautat o unitate de masurare: injuratura. E de-ajuns sa numarati injuraturile cuiva ca sa vedeti cata frustrare are in el. Dar si aici sunt injuraturi mai lungi si mai elaborate si injuraturi mai scurte. Deci avem multipli si submultipli de la microinjuratura pana la megainjuratura. Picoinjuratura n-am vazut, dar unele care s-ar incadra la terainjuraturi cred c-as putea gasi. Si ca masuraturile sa fie mai exacte propun ca totusi unitatea de masura in SI sa fie injuratura pe secunda sau inginereste injuratura/secunda. Si incercati sa va imaginati cum e cand dai mai multe terainjuraturi pe secunda... Se strica sigur frustrometrul... Iar la o picoinjuratura pe secunda ar trebui sa faci mai multe masuratori consecutive ca sa fii sigur ca rezultatele sunt exacte. Dar nu va lasati amagiti, niciodata dupa o picoinjuratura nu poate urma altceva decat macar o megainjuratura ca sa se mentina raportul zilnic.
Eu acum sunt la nivel de kiloinjuratura in medie pe secunda, dar cum ma sui la volan cum ridic media la mega. Si n-aveti idee cat ma stradui s-o aduc la mini si s-o tin acolo. Dar nu se poate domnule. Mediul ma provoaca. Si uite asa frustrometrul meu sta numai sus pe scala... Si cand mai vad si oamenii in jurul meu gata sa muste, mai mai ca m-as bate si cu frustrometrul si as depasi terainjuratura pe secunda. Ca poate daca se strica afurisitul asta de frustrometru o sa-mi piara si mie spiritul de competitivitate. Pana atunci insa am promisiuni ferme de la prieteni ca ma inregistreaza macar la volan. Dau niste megainjuraturi de 10 pe scara Richter la originalitate. Obscene nu pot, ca-s pudica.
Eu sunt o doamna, musiu...
Inchizand insa paranteza, sa va explic ce este un frustrometru. Este un instrument care masoara frustrarea, dupa cum bine s-au gandit multi dintre dumneavoastra. Dar eu nu m-am multumit sa ma gandesc doar la atat. Inginerul din mine a simtit nevoia sa-l valideze conform celor mai inalte standarde de calitate. Asa ca am cautat o unitate de masurare: injuratura. E de-ajuns sa numarati injuraturile cuiva ca sa vedeti cata frustrare are in el. Dar si aici sunt injuraturi mai lungi si mai elaborate si injuraturi mai scurte. Deci avem multipli si submultipli de la microinjuratura pana la megainjuratura. Picoinjuratura n-am vazut, dar unele care s-ar incadra la terainjuraturi cred c-as putea gasi. Si ca masuraturile sa fie mai exacte propun ca totusi unitatea de masura in SI sa fie injuratura pe secunda sau inginereste injuratura/secunda. Si incercati sa va imaginati cum e cand dai mai multe terainjuraturi pe secunda... Se strica sigur frustrometrul... Iar la o picoinjuratura pe secunda ar trebui sa faci mai multe masuratori consecutive ca sa fii sigur ca rezultatele sunt exacte. Dar nu va lasati amagiti, niciodata dupa o picoinjuratura nu poate urma altceva decat macar o megainjuratura ca sa se mentina raportul zilnic.
Eu acum sunt la nivel de kiloinjuratura in medie pe secunda, dar cum ma sui la volan cum ridic media la mega. Si n-aveti idee cat ma stradui s-o aduc la mini si s-o tin acolo. Dar nu se poate domnule. Mediul ma provoaca. Si uite asa frustrometrul meu sta numai sus pe scala... Si cand mai vad si oamenii in jurul meu gata sa muste, mai mai ca m-as bate si cu frustrometrul si as depasi terainjuratura pe secunda. Ca poate daca se strica afurisitul asta de frustrometru o sa-mi piara si mie spiritul de competitivitate. Pana atunci insa am promisiuni ferme de la prieteni ca ma inregistreaza macar la volan. Dau niste megainjuraturi de 10 pe scara Richter la originalitate. Obscene nu pot, ca-s pudica.
Eu sunt o doamna, musiu...
joi, 6 august 2009
Despre genul universului
UNIVERSULUI
Te simt ca pe-o povara fara sens
In lungul si tacutul meu non-sens -
Si desi am crezut c-am inteles
Am scris gresit la fiecare vers.
Cand ma priveai adanc cu ochi pierduti
Stateam si te priveam cu-ai mei ochi muti
Si inventam adanc in mintea mea
Povestea compararii cu o stea.
Cand imi zambeai tacut, seducator,
Aveam impresia ca sunt pe-un nor -
Si cand daca-mi vei spune un cuvant
Pana la cer eu ma inalt zburand.
Cand tu radeai ca de o gluma buna
Eu te tineam timida de o mana
Si te simteam divin ca pe un zeu
Regal si maiestuos precum un leu.
Eu te-am facut sa fii divinitate
Sa le stii fara echivoc pe toate
Sa ai raspuns la orice intrebare -
Sa fii iubirea mea cea mare.
Te-am ridicat pe-un piedestal inalt
Aproape de al cerului smarald.
Te-am imbracat in soare si in stele
Perfectiunea visurilor mele.
Si cand am incercat sa te ajung
Erai departe, drumul era lung -
Si am cazut din cer ca un Icar
Far-a gusta al zeilor nectar.
Si ca Atlas eu te-am carat in spate
Din vremuri prea demult uitate
Doar ca n-a fost pedeapsa unui zeu
Ci penitenta ce am vrut-o eu.
Si cand mi-am ridicat privirea spre inalt
Eu am vazut ca il duceam pe celalalt -
Nu pe un zeu sublim, divin si minunat
Ci pe un imperfect barbat.
M-am coborat din acel jug etern
Si m-am pierdut in zilnicul meu tern -
Mai scriu si astazi cate un mic vers
Dar este doar un vers despre-un univers.
Caci universul e de gen neutru
Si-n felul lui patern si hatru
El ne suporta fara gen orbeste
Si-n stilul lui haotic ne iubeste.
Roxana Teodoru
Ploiesti, 6 august 2009
Te simt ca pe-o povara fara sens
In lungul si tacutul meu non-sens -
Si desi am crezut c-am inteles
Am scris gresit la fiecare vers.
Cand ma priveai adanc cu ochi pierduti
Stateam si te priveam cu-ai mei ochi muti
Si inventam adanc in mintea mea
Povestea compararii cu o stea.
Cand imi zambeai tacut, seducator,
Aveam impresia ca sunt pe-un nor -
Si cand daca-mi vei spune un cuvant
Pana la cer eu ma inalt zburand.
Cand tu radeai ca de o gluma buna
Eu te tineam timida de o mana
Si te simteam divin ca pe un zeu
Regal si maiestuos precum un leu.
Eu te-am facut sa fii divinitate
Sa le stii fara echivoc pe toate
Sa ai raspuns la orice intrebare -
Sa fii iubirea mea cea mare.
Te-am ridicat pe-un piedestal inalt
Aproape de al cerului smarald.
Te-am imbracat in soare si in stele
Perfectiunea visurilor mele.
Si cand am incercat sa te ajung
Erai departe, drumul era lung -
Si am cazut din cer ca un Icar
Far-a gusta al zeilor nectar.
Si ca Atlas eu te-am carat in spate
Din vremuri prea demult uitate
Doar ca n-a fost pedeapsa unui zeu
Ci penitenta ce am vrut-o eu.
Si cand mi-am ridicat privirea spre inalt
Eu am vazut ca il duceam pe celalalt -
Nu pe un zeu sublim, divin si minunat
Ci pe un imperfect barbat.
M-am coborat din acel jug etern
Si m-am pierdut in zilnicul meu tern -
Mai scriu si astazi cate un mic vers
Dar este doar un vers despre-un univers.
Caci universul e de gen neutru
Si-n felul lui patern si hatru
El ne suporta fara gen orbeste
Si-n stilul lui haotic ne iubeste.
Roxana Teodoru
Ploiesti, 6 august 2009
vineri, 26 iunie 2009
Naravuri de Romania
Ma uit de ceva timp in jurul meu la lumea care totusi se invarte si ma intreb fara vreun scop de ce. Din ce motiv toata aceasta agitatie a miscarii cand am devenit tot mai singuri, tot mai retrasi, mai individualisti?
Imi place foarte mult politica cum ca nu poti schimba lumea de unul singur. Fara a fi originala este foarte buna si iti permite sa nu mai vezi uscaturile de padure. De ce am vrea sa schimbam lumea de unul singur? De ce sa nu incepem cu propriile noastre picioare mirositoare?
Era pe vremuri in metrou o companie de educare in privinta igienei (in metrou am vazut-o eu, ca o mai fi fost si prin alte parti). Ti se sugera ca un dus poate sa-ti schimbe foarte mult viata, din nefericire nu-mi mai aduc aminte formularea exacta. Dar ideea era ca un gest simplu care iti schimba tie viata o poate imbunatati si pe cea a celui de alaturi. Dar stau acum si ma gandesc: cati dintre noi vrem intr-adevar sa imbunatatim viata noastra daca asta inseamna s-o imbunatatim si pe a vecinului? Prea putini, va spun eu. Si chiar atunci cand suntem ne lipseste perseverenta de a incerca in ciuda obstacolelor.
Urmaresc de ceva timp blogul lui Huidu de la Carcotashi, www.serbanhuidu.ro . Am remarcat ca la ultimile lui postari trage cateva semnale de alarma referitoare la minunata noastra tara ("Va acuz") sau la minunata capitala ("Despre Bucuresti de la un bucurestean"). Ca multi altii vorbeste, se indigneaza, ridica probleme, unele la care majoritatea nu gasim rezolvare, iar cei care ar trebui s-o faca nici atat. Dar nu la postarile lui ma refer, ci la comentariile primite. Multi sunt de acord cu aceasta atitudine si atat, altii sunt de-a dreptul indignati pentru ca e numai ipocrizie in tara asta. Sincer, eu incep sa ma intreb cine suntem si ce fel de civilizatie vrem. OK, sunt probleme dificile, nu se pot rezolva dupa o zi pe alt, nu poti sa iei 45 de ani de comunism si sa-i faci in 20 intr-un capitalism infloritor. Nu poti insa nici sa ignori totul ca oricum nu exista solutii. Cum de vorbit nu vrem sa vorbim sau vorba lunga saracia omului, ca eu dupa aia fac tot ce vreau si ce stiu, atunci probabil ca au avut dreptate comunistii sa puna mana pe par si sa darame tot sa-si ridice simbolurile lor pe ruine.
Cum ii spuneam la un moment dat si lui Serban Huidu intr-un comentariu "caritatea incepe de acasa". Zicem ca nu facem aia, nu facem ailalta, de vina sunt cei care au construit strazi inguste, care murdaresc tramvaiele, care nu dau amenzi. Nu stiu cati dintre noi sunt constienti ca limba noastra are cele mai multe forme impersonale: "S-a stricat calculatorul", "S-a deschis o noua linie de metrou", " S-a observat ca..." etc. Observatia acestor expresii nu imi apartine si spre rusinea mea nu-mi mai aduc aminte unde am citit-o, dar am considerat-o demna de retinut, cu atat mai mult cu cat vad ca pe zi ce trece aceste expresii se inmultesc. Cine oameni buni strica, deschide, observa? Noi... si in momentul in care vom intelege asta vom incepe sa intelegem si ca trebuie sa ne asumam niste responsabilitati.
"E haos in tara" nu este exprimarea corecta. Eu as zice mai degraba "Avem haos in tara" sau si mai corect "Facem haos in tara". Avem legi la dublu pe care nu le respecta nimeni, comisii care se infiinteaza cu doi-trei ani inainte sa-si inceapa activitatea propriu-zisa, ca sa se acomodeze. Uitati-va numai la cei care trebuiau sa armonizeze legislatia cu cea europeana. Sa nu credeti ca au facut mare lucru: au tradus cateva legi intre 2005 si 2007. In 2007 cand am intrat in Comunitate ni s-au pus Regulamentele Europene in limbi straine pe masa si ni s-a spus: si pe astea trebuie sa le urmati. Dar ei au fost platiti 2 ani pentru a face exact asta, sa gaseasca o solutie sa nu avem un buncar de legi.
Cea mai des incalcata lege in Romania: Codul Rutier. De ce? E aglomeratie, dom'le, nu se poate merge pe cinstite. Autobuzele nu circula bine. Cum vreti oameni buni ca autobuzele sa circule bine cand strazile sunt pline de masini care se baga pe contrasens, intra in intersectie si raman acolo? Cand politistul se face ca nu vede soferul care trece pe rosu, sau care face stanga de pe banda din dreapta? Ati incercat macar sa respectati legile sau culoarea semaforului si nu a mers? Eu nu cred. Si cireasa de pe tort a fost cand am auzit doi politisti discutand ca soferii incalca tot timpul legea si ei n-au ce sa faca. Nu mai au hartie si pixuri la politie? Sau nu mai e obligatorie invatarea scrierii romanesti cu litere latine? Eu nu cred bancul ala ca soferii din strainatate sunt mai civilizati asa din gene. Si stiti de ce? Pentru ca am vazut soferi din Romania in Romania si aceeasi soferi in Europa. Cred ca aerul era de vina, dom'le, ca nu mai stiau sa taie fata, sa dea claxoane, sa forteze intersectii. Si au si ei acolo ore de varf. Doar ca acolo te-a prins te-a taxat, dupa fapta si rasplata. Noi inca mai traim pe vremea caimacanilor. Platim bir pe prostie.
Eu macar am perseverenta de a incerca 90% din timp sa fiu civilizata. 10% e tributul meu acordat acestei tari, pe care sper s-o pot lasa altfel copiilor mei cand ii voi avea.
Imi place foarte mult politica cum ca nu poti schimba lumea de unul singur. Fara a fi originala este foarte buna si iti permite sa nu mai vezi uscaturile de padure. De ce am vrea sa schimbam lumea de unul singur? De ce sa nu incepem cu propriile noastre picioare mirositoare?
Era pe vremuri in metrou o companie de educare in privinta igienei (in metrou am vazut-o eu, ca o mai fi fost si prin alte parti). Ti se sugera ca un dus poate sa-ti schimbe foarte mult viata, din nefericire nu-mi mai aduc aminte formularea exacta. Dar ideea era ca un gest simplu care iti schimba tie viata o poate imbunatati si pe cea a celui de alaturi. Dar stau acum si ma gandesc: cati dintre noi vrem intr-adevar sa imbunatatim viata noastra daca asta inseamna s-o imbunatatim si pe a vecinului? Prea putini, va spun eu. Si chiar atunci cand suntem ne lipseste perseverenta de a incerca in ciuda obstacolelor.
Urmaresc de ceva timp blogul lui Huidu de la Carcotashi, www.serbanhuidu.ro . Am remarcat ca la ultimile lui postari trage cateva semnale de alarma referitoare la minunata noastra tara ("Va acuz") sau la minunata capitala ("Despre Bucuresti de la un bucurestean"). Ca multi altii vorbeste, se indigneaza, ridica probleme, unele la care majoritatea nu gasim rezolvare, iar cei care ar trebui s-o faca nici atat. Dar nu la postarile lui ma refer, ci la comentariile primite. Multi sunt de acord cu aceasta atitudine si atat, altii sunt de-a dreptul indignati pentru ca e numai ipocrizie in tara asta. Sincer, eu incep sa ma intreb cine suntem si ce fel de civilizatie vrem. OK, sunt probleme dificile, nu se pot rezolva dupa o zi pe alt, nu poti sa iei 45 de ani de comunism si sa-i faci in 20 intr-un capitalism infloritor. Nu poti insa nici sa ignori totul ca oricum nu exista solutii. Cum de vorbit nu vrem sa vorbim sau vorba lunga saracia omului, ca eu dupa aia fac tot ce vreau si ce stiu, atunci probabil ca au avut dreptate comunistii sa puna mana pe par si sa darame tot sa-si ridice simbolurile lor pe ruine.
Cum ii spuneam la un moment dat si lui Serban Huidu intr-un comentariu "caritatea incepe de acasa". Zicem ca nu facem aia, nu facem ailalta, de vina sunt cei care au construit strazi inguste, care murdaresc tramvaiele, care nu dau amenzi. Nu stiu cati dintre noi sunt constienti ca limba noastra are cele mai multe forme impersonale: "S-a stricat calculatorul", "S-a deschis o noua linie de metrou", " S-a observat ca..." etc. Observatia acestor expresii nu imi apartine si spre rusinea mea nu-mi mai aduc aminte unde am citit-o, dar am considerat-o demna de retinut, cu atat mai mult cu cat vad ca pe zi ce trece aceste expresii se inmultesc. Cine oameni buni strica, deschide, observa? Noi... si in momentul in care vom intelege asta vom incepe sa intelegem si ca trebuie sa ne asumam niste responsabilitati.
"E haos in tara" nu este exprimarea corecta. Eu as zice mai degraba "Avem haos in tara" sau si mai corect "Facem haos in tara". Avem legi la dublu pe care nu le respecta nimeni, comisii care se infiinteaza cu doi-trei ani inainte sa-si inceapa activitatea propriu-zisa, ca sa se acomodeze. Uitati-va numai la cei care trebuiau sa armonizeze legislatia cu cea europeana. Sa nu credeti ca au facut mare lucru: au tradus cateva legi intre 2005 si 2007. In 2007 cand am intrat in Comunitate ni s-au pus Regulamentele Europene in limbi straine pe masa si ni s-a spus: si pe astea trebuie sa le urmati. Dar ei au fost platiti 2 ani pentru a face exact asta, sa gaseasca o solutie sa nu avem un buncar de legi.
Cea mai des incalcata lege in Romania: Codul Rutier. De ce? E aglomeratie, dom'le, nu se poate merge pe cinstite. Autobuzele nu circula bine. Cum vreti oameni buni ca autobuzele sa circule bine cand strazile sunt pline de masini care se baga pe contrasens, intra in intersectie si raman acolo? Cand politistul se face ca nu vede soferul care trece pe rosu, sau care face stanga de pe banda din dreapta? Ati incercat macar sa respectati legile sau culoarea semaforului si nu a mers? Eu nu cred. Si cireasa de pe tort a fost cand am auzit doi politisti discutand ca soferii incalca tot timpul legea si ei n-au ce sa faca. Nu mai au hartie si pixuri la politie? Sau nu mai e obligatorie invatarea scrierii romanesti cu litere latine? Eu nu cred bancul ala ca soferii din strainatate sunt mai civilizati asa din gene. Si stiti de ce? Pentru ca am vazut soferi din Romania in Romania si aceeasi soferi in Europa. Cred ca aerul era de vina, dom'le, ca nu mai stiau sa taie fata, sa dea claxoane, sa forteze intersectii. Si au si ei acolo ore de varf. Doar ca acolo te-a prins te-a taxat, dupa fapta si rasplata. Noi inca mai traim pe vremea caimacanilor. Platim bir pe prostie.
Eu macar am perseverenta de a incerca 90% din timp sa fiu civilizata. 10% e tributul meu acordat acestei tari, pe care sper s-o pot lasa altfel copiilor mei cand ii voi avea.
vineri, 22 mai 2009
Serviciile din Romania sau Va multumim ca ne dati voie sa cumparam de la voi...
Ma simt terbil de rusinata zilele astea de cat de ingrata am putut sa fiu... Intru intr-o banca, si in loc sa spun multumesc, dra functionara, ca v-ati facut mila de mine si m-ati lasat sa-mi depun economiile la dvs, eu ce fac? Ma ratoiesc la dra care-mi spune asa mai de sus - nu e vina ei, ghiseele alea sunt facute precum scaunele de bar - ca nu poate sa ma ajute, sa ma duc in alta parte... eventual undeva unde nu am banii depusi. Dar ce e mai logic decat asta? Elementar, my dear Watson. Ma uit si la altii cum se infurie, e tonic sa vezi ca mai sunt si alti oameni nepriceputi. Bineinteles, ca nu ne bagam unii peste furiile altora, si dra ne aseaza pe fiecare in banca noastra cu un cuvant pe ton ianlt si repezit sau cu dispretul valorii ei de functionar.
Ca si cand nu mi-a ajuns banca, ma duc si la magazin. N-am bani, ca-s la banca unde mi-a dat voie dra sa-i depun, dar nu-i are sa mi-i dea daca vreau sa-i scot si nici nu-i poate transfera, ca e contul deschis la alta filiala (mama, cata logica intr-o propozitie!). Dar intru totusi in magazin. Vanzatoare ma masoara din cap pana in picioare si decide sa ma bage in seama: ce doriti? Eu, ingrata, ii caut nod in papura. Are un ton nu stiu cum si-i spun sec: ma uit. Va rog sa nu atingeti, mi se spune. Realizez acum cata dreptate avea dra... asa niste lucruri frumoase ca de muzeu si le atinge o profana ca mine... Pacat ca atunci m-am infuriat si am iesit declarand: daca mai fac 2 pasi, gasesc 5 ca dvs...
Totusi nu fac aia doi pasi, ci ma sui in masina si ma deplasez la benzinarie pentru o alimentare si un spalat. Vine repede un domn foarte dragut sa ma ajute sa alimentez... sunt deja in extaz... noroc ca nu ma tine mult. Domnul se stramba ca nu am marunt sa-i dau si lui acolo ceva, c-a tinut pompa sa nu cada. Doamne, cat de nesuferita am putut sa fiu! Nici nu stiu cum am dormit in ultimile nopti. Nu-mi ajunge bezina si-l maltratez si pe ala de la spalatorie, care pleaca in timpul programului de spalare. Avea omul treaba, nu-mi ajungea ca mi-a pornit programul? Nu mi-a ajuns ingrata, si in loc sa-i multumesc, ma sui pe masina sa-mi montez antena si-mi dizloc o glezna. Pretenul meu, ala care n-a primit nimic pentru benzina, se uita la mine cum ma contorsionez, si se gandeste ca m-a ajuns pedeapsa divina. Dupa cati am oropsit, era si cazul, nu credeti? Dar diavolul ma pune sa ma duc la seful de statie sa ma plang si ea imi explica la fel de frumos ce draguta a fost ea ca si-a lasat angajatul sa vina sa ma ajute, cand de fapt el trebuia sa lipeasca preturi... Plec sontacaind de la statie, uitandu-ma pe pereti unde scrie tot felul de chestii care nu mai sunt valabile (ce naiba m-a apucat si pe mine sa citesc ce scrie pe pereti ca aia de clasa a II-a, nu stiu). Am ajuns acasa si ma uit la piciorul meu care se umfla in bandajul ud si ma ustura si ma furnica... Ma gandesc ce m-a ajuns pedeapsa divina si asa ca ma apuc sa scriu acest mesaj
sa va multumesc, domnilor comercianti, functionari, angajati, ca sunteti atat de draguti cu noi si ne lasati sa cumparam de la voi, si nu ne dati afara... mai ales cand ne scrantim picioarele pe la voi... ce tupeu pe noi, domle?
Ca si cand nu mi-a ajuns banca, ma duc si la magazin. N-am bani, ca-s la banca unde mi-a dat voie dra sa-i depun, dar nu-i are sa mi-i dea daca vreau sa-i scot si nici nu-i poate transfera, ca e contul deschis la alta filiala (mama, cata logica intr-o propozitie!). Dar intru totusi in magazin. Vanzatoare ma masoara din cap pana in picioare si decide sa ma bage in seama: ce doriti? Eu, ingrata, ii caut nod in papura. Are un ton nu stiu cum si-i spun sec: ma uit. Va rog sa nu atingeti, mi se spune. Realizez acum cata dreptate avea dra... asa niste lucruri frumoase ca de muzeu si le atinge o profana ca mine... Pacat ca atunci m-am infuriat si am iesit declarand: daca mai fac 2 pasi, gasesc 5 ca dvs...
Totusi nu fac aia doi pasi, ci ma sui in masina si ma deplasez la benzinarie pentru o alimentare si un spalat. Vine repede un domn foarte dragut sa ma ajute sa alimentez... sunt deja in extaz... noroc ca nu ma tine mult. Domnul se stramba ca nu am marunt sa-i dau si lui acolo ceva, c-a tinut pompa sa nu cada. Doamne, cat de nesuferita am putut sa fiu! Nici nu stiu cum am dormit in ultimile nopti. Nu-mi ajunge bezina si-l maltratez si pe ala de la spalatorie, care pleaca in timpul programului de spalare. Avea omul treaba, nu-mi ajungea ca mi-a pornit programul? Nu mi-a ajuns ingrata, si in loc sa-i multumesc, ma sui pe masina sa-mi montez antena si-mi dizloc o glezna. Pretenul meu, ala care n-a primit nimic pentru benzina, se uita la mine cum ma contorsionez, si se gandeste ca m-a ajuns pedeapsa divina. Dupa cati am oropsit, era si cazul, nu credeti? Dar diavolul ma pune sa ma duc la seful de statie sa ma plang si ea imi explica la fel de frumos ce draguta a fost ea ca si-a lasat angajatul sa vina sa ma ajute, cand de fapt el trebuia sa lipeasca preturi... Plec sontacaind de la statie, uitandu-ma pe pereti unde scrie tot felul de chestii care nu mai sunt valabile (ce naiba m-a apucat si pe mine sa citesc ce scrie pe pereti ca aia de clasa a II-a, nu stiu). Am ajuns acasa si ma uit la piciorul meu care se umfla in bandajul ud si ma ustura si ma furnica... Ma gandesc ce m-a ajuns pedeapsa divina si asa ca ma apuc sa scriu acest mesaj
sa va multumesc, domnilor comercianti, functionari, angajati, ca sunteti atat de draguti cu noi si ne lasati sa cumparam de la voi, si nu ne dati afara... mai ales cand ne scrantim picioarele pe la voi... ce tupeu pe noi, domle?
sâmbătă, 18 aprilie 2009
Ce mi-as dori eu sa aflu...
Postarea precedenta m-a facut sa doresc aceasta continuare ca o clarificare a concluziilor oarecum dure.
Nu sunt cu nimic mai deosebita decat media si nu-mi doresc lucruri extraordinare. Ca majoritatea oamenilor acestui secol am acces la un volum imens de informatie intr-un timp foarte scurt prin intermediul internetului si chiar a televiziunii. Dar in acelasi timp spatiul de stocare, respectiv creierul, are o capacitate net inferioara serverelor care sustin aceste informatii. Organismul dispune de o energie limitata, care se intinde pe o medie de varsta de 70 de ani, ceea ce inseamna ca nu stii niciodata daca tu esti din cei care scad sau cresc media. As vrea de exemplu sa aflu cum as putea sa cresc media (dar fara acele avertismente care interzic toate lucrurile bune ca fiind daunatoare, respectiv zaharul si grasimile). Mi-ar placea sa aflu noutati legislative, cu conditia ca acestea sa fie documentate. Mi-ar placea sa aflu despre descoperiri stiintifice, cum ar fi fotosinteza artificala sau leacul cancerului sau chiar surse de energie alternativa inepuizabile. Mi-ar placea sa aflu cum traiesc oamenii in alte tari, cum pot sa ajut oamenii saraci, ce masuri educative se iau legate de abuzul de droguri si alcool in randul tinerilor. Mi-ar placea sa pot indrepta nedreptatile, sa pot ajuta oamenii, sa invatam respectul reciproc. Cand eram eleva m-a impresionat foarte mult "Shogun" al lui James Clavel. Filosofia japoneza asupra onoarei era de-a dreptul remarcabila. Exista si a existat mereu o fascinatie aproape patologica a omului pentru imaginativ, dar asta nu inseamna ca imaginativul poate pune stapanire pe orice latura a vietii noastre. Este ca si cum i-am promite unui bolnav de cancer un leac si i-am oferi o sticluta cu apa. Toata aceasta mascarada a informarii rapide si prompte, a informatiilor inedite, a facut ca omul sa fie bombardat intreaga sa viata de lucruri care ii sunt inutile si care il frustreaza pe de o parte prin inadvertenta lor cu dorintele sale si pe de alta prin manipularea lor ca sa atinga anumite corzi sensibile. E prea mult pentru creier, e prea mult pentru organism, e prea putin timp... iar din nefericire filtrul interior este de cele mai multe ori mult prea solicitat. De aceea tindem sa traim putin, sa murim nefericiti si sa realizam uneori prea tarziu ce optica falsa avem...
Nu sunt cu nimic mai deosebita decat media si nu-mi doresc lucruri extraordinare. Ca majoritatea oamenilor acestui secol am acces la un volum imens de informatie intr-un timp foarte scurt prin intermediul internetului si chiar a televiziunii. Dar in acelasi timp spatiul de stocare, respectiv creierul, are o capacitate net inferioara serverelor care sustin aceste informatii. Organismul dispune de o energie limitata, care se intinde pe o medie de varsta de 70 de ani, ceea ce inseamna ca nu stii niciodata daca tu esti din cei care scad sau cresc media. As vrea de exemplu sa aflu cum as putea sa cresc media (dar fara acele avertismente care interzic toate lucrurile bune ca fiind daunatoare, respectiv zaharul si grasimile). Mi-ar placea sa aflu noutati legislative, cu conditia ca acestea sa fie documentate. Mi-ar placea sa aflu despre descoperiri stiintifice, cum ar fi fotosinteza artificala sau leacul cancerului sau chiar surse de energie alternativa inepuizabile. Mi-ar placea sa aflu cum traiesc oamenii in alte tari, cum pot sa ajut oamenii saraci, ce masuri educative se iau legate de abuzul de droguri si alcool in randul tinerilor. Mi-ar placea sa pot indrepta nedreptatile, sa pot ajuta oamenii, sa invatam respectul reciproc. Cand eram eleva m-a impresionat foarte mult "Shogun" al lui James Clavel. Filosofia japoneza asupra onoarei era de-a dreptul remarcabila. Exista si a existat mereu o fascinatie aproape patologica a omului pentru imaginativ, dar asta nu inseamna ca imaginativul poate pune stapanire pe orice latura a vietii noastre. Este ca si cum i-am promite unui bolnav de cancer un leac si i-am oferi o sticluta cu apa. Toata aceasta mascarada a informarii rapide si prompte, a informatiilor inedite, a facut ca omul sa fie bombardat intreaga sa viata de lucruri care ii sunt inutile si care il frustreaza pe de o parte prin inadvertenta lor cu dorintele sale si pe de alta prin manipularea lor ca sa atinga anumite corzi sensibile. E prea mult pentru creier, e prea mult pentru organism, e prea putin timp... iar din nefericire filtrul interior este de cele mai multe ori mult prea solicitat. De aceea tindem sa traim putin, sa murim nefericiti si sa realizam uneori prea tarziu ce optica falsa avem...
Ii multumesc lui Gigi Becali...
... ca mi-a stricat Pastele...
Nu ca as fi inteles eu despre ce e vorba, ca pana la urma tot ce-am inteles e ca Gigi Becali a fost arestat cu catuse si va fi tinut in arest... nu am foarte buna idee de ce si pentru ce delict, ca tot ce inteleg din comotia din jurul evenimentului este ca "marele oier" e tare nedreptatit...
Pana acum se facea mare tapaj mare ca scapa nepedepsiti avuti si raii tarii... Se anuntau cazuri ale copiilor de politicieni si oameni de afaceri, care au facut accidente si au scapat ca niste ingerasi. Justitia era un iad. Acum tot justitia e de vina, ca exagereaza... Ziaristii astia sunt puri ca niste magdalene, daca reusiti sa sesizati ironia. As vrea sincer sa spun ca meseria de jurnalist e grea, dificila, ca implica responsabilitate... dar ma uit la ei si sunt marea lor majoritate ca niste babe barfitoare. Suntem 90% oameni normali, mai mult sau mai putin la limita saraciei, tratati ca naiba prin tribunale si de politie, zicem mersi cand scapam de un politist sau de un proces chiar si cand suntem nevinovati, dar ne indignam ca niste mazete cand i se pun catuse lui Gigi... si ascultam toate balbele televiziunilor care prezinta ba ca a fost arestat la ora x, ba la ora x si 30... Si toate astea de Paste? Cred ca daca as face ca la rastignire sa aleg intre Gigi si oricare alt detinut din Romania, sigur nu l-as alege pe acest Baraba...
Asa ca va rog sincer, domnilor jurnalisti, schimbati-va meseria... Menirea voastra nu e sa faceti audienta, ci sa prezentati fapte, sa informati... si sincer mie nu-mi folosesc la nimic informatiile voastre, parca sunt romanele de duzina care ne inundasera imediat dupa revolutie... l-ai citit pe unul si le stii pe toate...
Si daca mai sunteti cei care simtiti ca mine va rog s-o spuneti cu voce tare, poate acoperim zvonul asta ca suntem mari consumatori de cancanuri... Vremea Bizantului decadent a murit...
p.s. oamenii de presa adevarati sa ma scuze pentru aceste randuri acide din care ei sunt SIGUR exclusi...
Nu ca as fi inteles eu despre ce e vorba, ca pana la urma tot ce-am inteles e ca Gigi Becali a fost arestat cu catuse si va fi tinut in arest... nu am foarte buna idee de ce si pentru ce delict, ca tot ce inteleg din comotia din jurul evenimentului este ca "marele oier" e tare nedreptatit...
Pana acum se facea mare tapaj mare ca scapa nepedepsiti avuti si raii tarii... Se anuntau cazuri ale copiilor de politicieni si oameni de afaceri, care au facut accidente si au scapat ca niste ingerasi. Justitia era un iad. Acum tot justitia e de vina, ca exagereaza... Ziaristii astia sunt puri ca niste magdalene, daca reusiti sa sesizati ironia. As vrea sincer sa spun ca meseria de jurnalist e grea, dificila, ca implica responsabilitate... dar ma uit la ei si sunt marea lor majoritate ca niste babe barfitoare. Suntem 90% oameni normali, mai mult sau mai putin la limita saraciei, tratati ca naiba prin tribunale si de politie, zicem mersi cand scapam de un politist sau de un proces chiar si cand suntem nevinovati, dar ne indignam ca niste mazete cand i se pun catuse lui Gigi... si ascultam toate balbele televiziunilor care prezinta ba ca a fost arestat la ora x, ba la ora x si 30... Si toate astea de Paste? Cred ca daca as face ca la rastignire sa aleg intre Gigi si oricare alt detinut din Romania, sigur nu l-as alege pe acest Baraba...
Asa ca va rog sincer, domnilor jurnalisti, schimbati-va meseria... Menirea voastra nu e sa faceti audienta, ci sa prezentati fapte, sa informati... si sincer mie nu-mi folosesc la nimic informatiile voastre, parca sunt romanele de duzina care ne inundasera imediat dupa revolutie... l-ai citit pe unul si le stii pe toate...
Si daca mai sunteti cei care simtiti ca mine va rog s-o spuneti cu voce tare, poate acoperim zvonul asta ca suntem mari consumatori de cancanuri... Vremea Bizantului decadent a murit...
p.s. oamenii de presa adevarati sa ma scuze pentru aceste randuri acide din care ei sunt SIGUR exclusi...
joi, 26 martie 2009
"Am o scarba organica de Claudiu Bleont..."
Eu sunt din acele personaje care se trezesc intr-o dimineata cu o replica in gand si incearca sa-si aduca aminte unde au auzit-o si ce inseamna... sau care pur si simplu raman cu o replica in gand stiind ca ar trebui sa faca ceva cu ea, sa reactioneze, dar intocmai ca la codul rutier prioritatea e stabilita de politist, semafor si apoi de semenele de circulatie...
Replica de mai sus am auzit-o prima data la spectacolul "Mincinosul" de Carlo Goldoni din 11 martie. Era spusa de o voce de barbat, nici foarte cult, nici prea necioplit. Mi-am facut un obicei din a nu intoarce capul sa-mi fixez vecinii, intrucat am pretentia ca as fi o persoana civilizata. De la un timp incoace nici macar nu mai incerc sa-mi imaginez oamenii; realitatea se dovedeste prea ades mult peste asteptari. Si totusi dupa o miscare surprinsa cu coada ochiului si dupa inaltimea de la care parea a veni vocea ar fi trebuit sa fie un tip inalt... si uscativ. Nu stiu de ce, dar nu reusesc niciodata sa asociez tipii inalti cu obezitatea. E ca si cum as avea impresia ca acesti indivizi se scoala de la masa vesnic nemancati...
Cand l-am auzit pe "vecinul" meu de sala pronuntand in lehamite "Am o sila organica de Claudiu Bleont...", de parca Claudiu Bleont era numele unui purgativ, mi-a revenit in minte o idee a lui Peter Brooke, pe care am citit-o cand eram inca eleva... ca la teatru trebuie sa vii cu sufletul limpede, fara idei preconcepute. M-am gandit ca vecinul meu nu se va bucura prea mult de piesa ce va urma, tocmai pentru ca a adus cu el de acasa tocmai aceasta idee preconceputa. Nu l-am vazut dupa spectacol sa-l intreb, dar recunosc ca asa cum am spus si in postarea precedenta, montarea lui Toma Enache a lasat asupra mea impresii contradictorii. In mod absolut ciudat, lucrurile au parut sa capete forma cateva zile mai tarziu cand am vazut o montare pentru televiziune a piesei "D'ale carnavalului" cu Claudiu Bleont in rolul lui Nae Girimea. "Vecinul" meu de sala avea dreptate. Claudiu Bleont imi provoaca o scarba organica... Dar nu o scarba organica fata de Claudiu Bleont, asa cum nu am nici fata de Octavian Cotescu si Victor Rebengiuc in "O scrisoarea pierduta" sau chiar mai de curand fata de regretatul Stefan Iordache sau Mircea Diaconu in "Ticalosii"... Am o scarba organica de personaje ca Lelio sau Nae Girimea, sau fata de Catavenci si politicieni corupti... Si daca am acest sentiment inseamna ca cel putin in aceste roluri actorii a facut partituri reusite si poate chiar mai mult decat atat inseamna ca daca "vecinului" meu de sala si mie ne-au repugnat asemenea personaje poate au repugnat si altora si poate vor fi pe cale de disparitie... sau poate nu... Si mai inseamna ca mesajul unei intregi echipe de actori, regizori, scenaristi si alti profesionisti ai scenei, a fost bine "transmis" si "receptionat"... Va multumesc...
Pacat ca sentimentul de "scarba organica" nu poate functiona ca arma impotriva ipocriziei, lacomiei, lasitatii, demagogiei si altor vicii care se pare ca infloresc aici in aceasta tara, ce pare inca un bazar al Stambulului...
Replica de mai sus am auzit-o prima data la spectacolul "Mincinosul" de Carlo Goldoni din 11 martie. Era spusa de o voce de barbat, nici foarte cult, nici prea necioplit. Mi-am facut un obicei din a nu intoarce capul sa-mi fixez vecinii, intrucat am pretentia ca as fi o persoana civilizata. De la un timp incoace nici macar nu mai incerc sa-mi imaginez oamenii; realitatea se dovedeste prea ades mult peste asteptari. Si totusi dupa o miscare surprinsa cu coada ochiului si dupa inaltimea de la care parea a veni vocea ar fi trebuit sa fie un tip inalt... si uscativ. Nu stiu de ce, dar nu reusesc niciodata sa asociez tipii inalti cu obezitatea. E ca si cum as avea impresia ca acesti indivizi se scoala de la masa vesnic nemancati...
Cand l-am auzit pe "vecinul" meu de sala pronuntand in lehamite "Am o sila organica de Claudiu Bleont...", de parca Claudiu Bleont era numele unui purgativ, mi-a revenit in minte o idee a lui Peter Brooke, pe care am citit-o cand eram inca eleva... ca la teatru trebuie sa vii cu sufletul limpede, fara idei preconcepute. M-am gandit ca vecinul meu nu se va bucura prea mult de piesa ce va urma, tocmai pentru ca a adus cu el de acasa tocmai aceasta idee preconceputa. Nu l-am vazut dupa spectacol sa-l intreb, dar recunosc ca asa cum am spus si in postarea precedenta, montarea lui Toma Enache a lasat asupra mea impresii contradictorii. In mod absolut ciudat, lucrurile au parut sa capete forma cateva zile mai tarziu cand am vazut o montare pentru televiziune a piesei "D'ale carnavalului" cu Claudiu Bleont in rolul lui Nae Girimea. "Vecinul" meu de sala avea dreptate. Claudiu Bleont imi provoaca o scarba organica... Dar nu o scarba organica fata de Claudiu Bleont, asa cum nu am nici fata de Octavian Cotescu si Victor Rebengiuc in "O scrisoarea pierduta" sau chiar mai de curand fata de regretatul Stefan Iordache sau Mircea Diaconu in "Ticalosii"... Am o scarba organica de personaje ca Lelio sau Nae Girimea, sau fata de Catavenci si politicieni corupti... Si daca am acest sentiment inseamna ca cel putin in aceste roluri actorii a facut partituri reusite si poate chiar mai mult decat atat inseamna ca daca "vecinului" meu de sala si mie ne-au repugnat asemenea personaje poate au repugnat si altora si poate vor fi pe cale de disparitie... sau poate nu... Si mai inseamna ca mesajul unei intregi echipe de actori, regizori, scenaristi si alti profesionisti ai scenei, a fost bine "transmis" si "receptionat"... Va multumesc...
Pacat ca sentimentul de "scarba organica" nu poate functiona ca arma impotriva ipocriziei, lacomiei, lasitatii, demagogiei si altor vicii care se pare ca infloresc aici in aceasta tara, ce pare inca un bazar al Stambulului...
miercuri, 11 martie 2009
Cronica "Mincinosului" - Impresii proaspete
Astazi la Ploiesti s-a jucat "Mincinosul" de Carlo Goldoni, in regia lui Toma Enache. O punere in scena care socheaza si care evident asta si intentioneaza. Stateam in sala gandindu-ma ca am facut o greseala, ca aceasta seara nu este cu nimic mai buna decat una petrecuta in fata televizorului si parca in acel moment o cu totul alta lume mi s-a deschis in fata ochilor. Atunci, cu aceasta optica inversata, am realizat ca nu exista scapare de lumea din jurul nostru si ca aceasta piesa este o satira, iar montarea lui Toma Enache surpinde foarte bine acest aspect. Privita din acest unghi piesa este mai degraba un "asa nu". Este un "nu" la adresa ipocriziei, minciunii, falsitatii... dar aceasta este piesa lui Goldoni. Care este montarea lui Toma Enache? Un "nu" la adresa acestei societati care sub umbrela democratiei crede ca totul e premis.
Din nefericire, piesa m-a socat si prin prezenta copiilor de varsta scolara in sala. Nu sunt o puritana si nici nu ma ascund dupa educatia mea stricta care m-a facut un vajnic reprezentant al societatii, dar uneori e mai bine sa inveti sa mergi inainte de a invata sa alergi. Si aceasta montare nu te invata deloc sa mergi. Aceasta montare nu se deosebeste foarte mult de filmele pe care le vedem la televizor . Este o montare in care sexul este omniprezent, ca de altfel in orice comedie, trilogie, drama sau chiar documentar tv.
Cu toate obiectiile de mai sus, este o montare care merita vazuta, care atinge cu curaj teme din viata politica romaneasca, din "mondenismul" nostru post-revolutionar, o montare care te invita sa pleci, dar te atrage sa stai. Textul este modelat de asa natura incat abordeaza chiar si tema crizei, femeile si barbatii se dezbraca, fac sex, mint, se amagesc, se fac promisiuni care nu se respecta... vi se pare cunoscut? Pentru mine insa este genul de spectacol pe care l-as fi urmarit la tv cu un grup de prieteni in timp ce mancam floricele si faceam comentarii sordide fara ca actorii de pe scena sa ma auda... Poate ca de aceea am si considerat ca este genul de spectacol "asa nu". Un pic pe principiul "sa faci ce zice popa, nu e face popa"... iar eu in sala aia eram un fel de popa... si popa zice: "asa nu"... Dar ar fi bine sa vedeti de ce nu si apoi sa trageti propria dvs concluzie...
Din nefericire, piesa m-a socat si prin prezenta copiilor de varsta scolara in sala. Nu sunt o puritana si nici nu ma ascund dupa educatia mea stricta care m-a facut un vajnic reprezentant al societatii, dar uneori e mai bine sa inveti sa mergi inainte de a invata sa alergi. Si aceasta montare nu te invata deloc sa mergi. Aceasta montare nu se deosebeste foarte mult de filmele pe care le vedem la televizor . Este o montare in care sexul este omniprezent, ca de altfel in orice comedie, trilogie, drama sau chiar documentar tv.
Cu toate obiectiile de mai sus, este o montare care merita vazuta, care atinge cu curaj teme din viata politica romaneasca, din "mondenismul" nostru post-revolutionar, o montare care te invita sa pleci, dar te atrage sa stai. Textul este modelat de asa natura incat abordeaza chiar si tema crizei, femeile si barbatii se dezbraca, fac sex, mint, se amagesc, se fac promisiuni care nu se respecta... vi se pare cunoscut? Pentru mine insa este genul de spectacol pe care l-as fi urmarit la tv cu un grup de prieteni in timp ce mancam floricele si faceam comentarii sordide fara ca actorii de pe scena sa ma auda... Poate ca de aceea am si considerat ca este genul de spectacol "asa nu". Un pic pe principiul "sa faci ce zice popa, nu e face popa"... iar eu in sala aia eram un fel de popa... si popa zice: "asa nu"... Dar ar fi bine sa vedeti de ce nu si apoi sa trageti propria dvs concluzie...
miercuri, 4 martie 2009
Nimic nu ne desparte de perfectiune
"Nimic nu ne desparte de adevarul absolut, dar etern ne va desparti o limita."
Titu Maiorescu
Ma uit tot mai des la lumea din jurul meu si la - ca sa folosesc un termen modern - "questul" ei pentru absolut, un absolut tradus in perfectiune, dar nu perfectiunea care ne lipseste, nu completarea ci posesia. Traim intr-o lume atat de tehnologizata in care luam totul de-a gata incat suntem absolut incapabili sa mai cream ceva. Am auzit tot mai des ca in materia de literatura s-a scris tot ce se putea scrie. Minunat, haideti sa punem un robot sa le reproduca, pentru ca daca s-a scris tot conform legilor nescrise ale stiintei avem toate informatiile necesare sa construim ceva nou. Dar oare chiar s-a scris tot?
Ma uit la oameni cum alearga dupa sluja perfecta, cu zeci de beneficii, care vine cu masina perfecta, mobilul perfect, casa perfecta, sotia perfecta, copiii perfecti, in cazul ideal exact in aceasta ordine...
Fizica ne-a invatat ca mediul ideal in care se aplica toate legile fizicii, fara exceptie, este vidul... mediul in care noi murim... atat de aproape de perfectiune si totusi atat de despartiti de ea.
Suntem imperfecti din nefericire si asta ne face atat de unici, asta ne face sa ne cautam perechea, sa cautam prietenia celor din jur, sa vrem copii. Altfel am putea sa construim roboti. Uneori am impresia ca traiesc in acest film SF hidos in care oamenii nu se inmultesc decat cu scopul de a construi omul perfect, care va fi un robot...
Am ajuns sa traim dupa un algoritm bine stabilit. Programul nostru face doar bucle:
1)START
2)O noua viata
3)IF bun THEN multa educatie AND munca
4)IF not bun THEN munca
5)IF not bun la munca THEN concediat cauta alta munca
6)IF bun la munca THEN beneficii
7)IF bun la munca dar fara beneficii THEN cauta alta munca
8)IF munca cu beneficii frumoase THEN mai multa munca
9)IF multa munca THEN singur
10)IF nu foarte multa munca dar beneficii THEN casatorie
11)IF casatorie frumoasa THEN copii
12)IF copii THEN educatie
13)IF educatie THEN bani
14)IF bani THEN multa munca
15)IF casatorie naspa THEN multa munca
16)IF multa munca THEN divort
17)IF divort THEN GO TO 9
... si asta tot poate continua pana dai singur sau da altcineva Ctrl+Alt+Delete...
Nu mai avem creativitatea de a ne rezolva problemele, suntem independenti, ne casatorim, divortam, facem copii, muncim. Nu incercam sa iesim din bucla. Avem sisteme de legi, de standarde si regulamente, care ne aliniaza si dupa care traim si uitam adesea ca viata particulara este singura noastra paleta de creatie, singurul loc unde avem dreptul sa traim si ca toate acele bucle cu multa munca sunt ca sa ne bucuram de putinul timp liber asa cum dorim... Singurul lucru pe care nu-l stim in viata asta e ce se intampla dupa Ctrl+Alt+Delete... In rest stim absolut orice, stim fiecare consecinta a actelor noastre si uneori ne incapatanam sa gresim in numele copiilor nostri si pentru ei. Am uitat sa fim oameni, sa traim, sa avem un pic de libertate si fericire, am uitat ca nimeni nu a putut sa gaseasca perfectiunea pentru ca ea nu poate fi programata, nu poate fi prinsa intre doua instructiuni si coduri binare, e langa noi in masura in care putem s-o gasim...
Titu Maiorescu
Ma uit tot mai des la lumea din jurul meu si la - ca sa folosesc un termen modern - "questul" ei pentru absolut, un absolut tradus in perfectiune, dar nu perfectiunea care ne lipseste, nu completarea ci posesia. Traim intr-o lume atat de tehnologizata in care luam totul de-a gata incat suntem absolut incapabili sa mai cream ceva. Am auzit tot mai des ca in materia de literatura s-a scris tot ce se putea scrie. Minunat, haideti sa punem un robot sa le reproduca, pentru ca daca s-a scris tot conform legilor nescrise ale stiintei avem toate informatiile necesare sa construim ceva nou. Dar oare chiar s-a scris tot?
Ma uit la oameni cum alearga dupa sluja perfecta, cu zeci de beneficii, care vine cu masina perfecta, mobilul perfect, casa perfecta, sotia perfecta, copiii perfecti, in cazul ideal exact in aceasta ordine...
Fizica ne-a invatat ca mediul ideal in care se aplica toate legile fizicii, fara exceptie, este vidul... mediul in care noi murim... atat de aproape de perfectiune si totusi atat de despartiti de ea.
Suntem imperfecti din nefericire si asta ne face atat de unici, asta ne face sa ne cautam perechea, sa cautam prietenia celor din jur, sa vrem copii. Altfel am putea sa construim roboti. Uneori am impresia ca traiesc in acest film SF hidos in care oamenii nu se inmultesc decat cu scopul de a construi omul perfect, care va fi un robot...
Am ajuns sa traim dupa un algoritm bine stabilit. Programul nostru face doar bucle:
1)START
2)O noua viata
3)IF bun THEN multa educatie AND munca
4)IF not bun THEN munca
5)IF not bun la munca THEN concediat cauta alta munca
6)IF bun la munca THEN beneficii
7)IF bun la munca dar fara beneficii THEN cauta alta munca
8)IF munca cu beneficii frumoase THEN mai multa munca
9)IF multa munca THEN singur
10)IF nu foarte multa munca dar beneficii THEN casatorie
11)IF casatorie frumoasa THEN copii
12)IF copii THEN educatie
13)IF educatie THEN bani
14)IF bani THEN multa munca
15)IF casatorie naspa THEN multa munca
16)IF multa munca THEN divort
17)IF divort THEN GO TO 9
... si asta tot poate continua pana dai singur sau da altcineva Ctrl+Alt+Delete...
Nu mai avem creativitatea de a ne rezolva problemele, suntem independenti, ne casatorim, divortam, facem copii, muncim. Nu incercam sa iesim din bucla. Avem sisteme de legi, de standarde si regulamente, care ne aliniaza si dupa care traim si uitam adesea ca viata particulara este singura noastra paleta de creatie, singurul loc unde avem dreptul sa traim si ca toate acele bucle cu multa munca sunt ca sa ne bucuram de putinul timp liber asa cum dorim... Singurul lucru pe care nu-l stim in viata asta e ce se intampla dupa Ctrl+Alt+Delete... In rest stim absolut orice, stim fiecare consecinta a actelor noastre si uneori ne incapatanam sa gresim in numele copiilor nostri si pentru ei. Am uitat sa fim oameni, sa traim, sa avem un pic de libertate si fericire, am uitat ca nimeni nu a putut sa gaseasca perfectiunea pentru ca ea nu poate fi programata, nu poate fi prinsa intre doua instructiuni si coduri binare, e langa noi in masura in care putem s-o gasim...
joi, 26 februarie 2009
sunt sau nu impulsiva?
Am avut tot mai des aceasta discutie in ultima vreme, mi se spune mereu ca sunt prea impulsiva. Probabil ca sunt, dar in mod absolut paradoxal nu simt nevoia sa-mi controlez anumite impulsuri. Ca multi oameni care gandesc prea mult lucrurile si eu las sa iasa la suprafata doar ceea ce nu mai pot tine in interior si atunci explozia genereaza impresia falsa de spontaneitate. Ma gandesc la o fraza kitsch din serialele SF: "Nimic nu e ceea ce pare a fi.", si stau atunci si ma intreb ce este impulsivitatea? Este de bine, este de rau? N-as putea spune, dar din experinta celor - inca prea putini - 30 de ani de viata ai mei, am ajuns la concluzia ca impulsivitatea este o impresie subiectiva pe care un personaj o lasa asupra auditoriului. Este imaginea pe care o vede auditoriul neprevenit. Este exact ca la reprezentarea unei piese de teatru al carei text nu l-ai citit, sau al carei text l-ai citit si ti s-a parut ca prezinta toate caracteristicile unei comedii, dar regizorul a decis sa exploreze latura tragica si grotescul ti-a stricat dintr-o data buna dispozitie.
Problema noastra a oamenilor este ca nu putem fi liniari, nu ne putem incadra in tipare. Asta, intr-un fel, ne face si atat de speciali, dar ne face si imposibili de inteles unii pentru altii. Aici intervine toleranta, cea care diminueaza impulsivitatea. Pacat insa ca toleranta nu este niciodata in cantitate suficienta si ca simtim atat de des nevoia sa fim tolerati, in loc sa fim toleranti. Ma gandesc ca in felul nostru toti suntem impulsivi, mai mult sau mai putin, dar lantul obligatiilor de zi cu zi este un bun efect de toleranta. Si totusi asa cum spunea George Bernard-Shaw, parafrazez: cand condamni un om la moarte te pui intr-o pozitie de inferioritate fata de el... Atunci cand unui om ii raman prea putine de pierdut nu-i mai ramane nici toleranta. Probabil asta este motivul pentru care cavalerii cruciati nu aveau familie, ca sa poata castiga orice batalie doar din impulsul de a invinge.
Iar daca a fi impulsiv inseamna a atinge limita in care nu mai ai nimic de pierdut si orice inceput e posibil, atunci ma fac vinovata de a fi impulsiva...
Problema noastra a oamenilor este ca nu putem fi liniari, nu ne putem incadra in tipare. Asta, intr-un fel, ne face si atat de speciali, dar ne face si imposibili de inteles unii pentru altii. Aici intervine toleranta, cea care diminueaza impulsivitatea. Pacat insa ca toleranta nu este niciodata in cantitate suficienta si ca simtim atat de des nevoia sa fim tolerati, in loc sa fim toleranti. Ma gandesc ca in felul nostru toti suntem impulsivi, mai mult sau mai putin, dar lantul obligatiilor de zi cu zi este un bun efect de toleranta. Si totusi asa cum spunea George Bernard-Shaw, parafrazez: cand condamni un om la moarte te pui intr-o pozitie de inferioritate fata de el... Atunci cand unui om ii raman prea putine de pierdut nu-i mai ramane nici toleranta. Probabil asta este motivul pentru care cavalerii cruciati nu aveau familie, ca sa poata castiga orice batalie doar din impulsul de a invinge.
Iar daca a fi impulsiv inseamna a atinge limita in care nu mai ai nimic de pierdut si orice inceput e posibil, atunci ma fac vinovata de a fi impulsiva...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)